Despre tăcerea înțeleaptă care este pierzarea trufiei sau despre înfrânarea limbii - Cuviosul Nicodim Aghioritul
Avem cea mai mare nevoie să ne stăpânim limba cum se cuvine și s-o înfrânăm. Limba e mișcată de inimă: cu ce este plină inima, aceea se și revarsă prin limbă. Pe de altă parte, acel simțământ care se revarsă prin limbă se întărește și se înrădăcinează în inimă. De aceea, limba este unul dintre marii părtași la zămlisirea obiceului nostru mândru.
Simțămintele bune sunt tăcute. Revarsării prin cuvinte caută mai degrabă simțămintele iubitoare de sine, ca să exprime ceea ce ne măgulește iubirea de sine și ne poate pune, ni se pare nouă, în cea mai bună lumină.
Multa vorbire vine, de cele mai multe ori, de la o anumită părere de sine mândră, potrivit căreia închipuindu-ne că suntem multștiutori și că părerea noastră despre lucrul cu pricina este cea mai mulțumitoare, încercăm o nevoie neînfrânată de a ne-o spune și a o întipări și în inimile celorlalți prin belșug de vorbe, cu repetări numeroase, făcându-li-se învățători nepoftiți și visând câteodată să aibă ca ucenici oameni mult mai pricepuți decât ei - și asta atunci când se vorbește despre lucruri care merită cât de cât luare-aminte.
În ce mai mare parte însă, multa vorbire este totuna cu vorbirea deșartă, și atunci nu se găsesc cuvinte pentru a înfățișa pe deplin răul care vine din această proastă obișnuință.
Îndeobște, multa vorbărie deschide porțile sufletului, prin care iese îndată din inimă căldura evlaviei, și cu atât mai mult vorbirea deșartă. Multa vorbire îi abate omului luarea-aminte de la el însuși, și în inimă, care în felul acesta ajunge să nu mai fie păzită, încep să se furișeze obișnuitele învoiri și pofte pătimașe – căteodată cu asemenea izbândă,încât atunci când se termină vorbirea deșartă, în inimă se află deja nu numai însoțirea cu gândul rău, ci și hotărârea de a săvârși patima cu fapta.
Vorbirea deșartă este ușă spre osândire și clevetiri, răspânditoare a veștilor și părerilor mincinoase, semănătoare a neînțelegerilor și vrajbelor.
Vorbirea deșartă înăbușă gustul pentru ostenelile minții și slujește mai totdeauna drept acoperire pentru lipsa unei cunoașteri temeinice.
După multa vorbire, când aburul mulțumirii de sine trece, întotdeauna rămâne un anumit simțământ de tristețe și de rușine. Oare aceasta nu dovedește că sufletul, chiar fără voia sa, se simte atunci furat?

Cum să biruim mândria – Schiigumenul Sava – Editura Sofia – Bucuresti 2010
Pentru a avea un înțeles concret al lucrurilor puteti citi in oridine articolele următoare

1). Otrava ascunsa in om - Sf. Tihon Zadonsk

2). Despre mândrie – Schiigumenul Sava

3). Mandria - Simptomele si dezvoltarea bolii

4). Cum sa recunoastem TRUFIA din noi?

5). Ispitele Diavolesti - Mandria, Trufia, Semetia

6). Ce pierdem prin Trufie, ce castigam prin Smerenie?

7). Extraordinara SIRETENIE si SUBTIRIME a Ispitelor diavolesti

8). Mandria, Trufia si Ispitele dintre crestini

9). Unde duce indreptatirea de sine?

10). Tehnici de depistare a nemerniciei umane

11). Parerea de Sine - Esecul Vietii

12). Parerea de Sine - Moartea Duhovniceasca

13). FORTAREATA DEMONICA - Oamenii cocheti

14). FORTAREATA DEMONICA - Indragirea de sine

15). FORTAREATA DEMONICA - Etapele dezvoltarii MANDRIEI

16). FORTAREATA DEMONICA - De la MANDRIE la PARANOIA

17). Mandria este o inflamatie a sufletului - Sf. Ioan Gura de Aur

18). Cel ce se inalta pe sine va fi smerit

19). Despre Mandrie si Smerenie

20). Lectii de viata: TRUFIA si MANDRIA vs SMERENIA

21). Temeti-va de parerea de sine