Subiect de interes: Vieti de Sfinti
luni, 1 ianuarie 2018
de Pr. Cristian Stavriu | Vizionări: 1531
Parohia Afumați I / Tăierea Împrejur cea după trup a Domnului 2017 / Sfântul Vasile cel Mare 2017 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu / TĂIEREA ÎMPREJUR DUPĂ TRUP A DOMNULUI 2018
SF. VASILE CEL MARE 2018
Sf. Ev. Luca 3, 20-21; 40-52„În vremea aceea păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte le auziseră şi văzuseră, după cum li se spusese. Şi când s-au împlinit opt zile şi trebuia să-L taie împrejur pe Prunc, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, înainte de a se zămisli în pântece. Iar Pruncul creştea şi se întărea cu duhul, umplându-se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era cu El. Şi părinţii Săi se duceau în fiecare an la Ierusalim, de Praznicul Paştilor. Iar când a fost Iisus de 12 ani, ducându-se ei la Ierusalim, după obiceiul Praznicului, şi sfârşindu-se [...]
citește tot articolul
sâmbătă, 14 octombrie 2017
de Pr. Cristian Stavriu | Vizionări: 2415
Predică OrtodoxăSfânta Cuvioasa ParaschevaSâmbata a 19-a după Rusalii 2017Pr. Cristian Stavriu
Parohia Afumați I SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA 2017
Sf. Ap. Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1„Zis-a Domnul: cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Şi ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Iar de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri.Apoi a zis către ei: adevărat vă spun vouă [...]
citește tot articolul
miercuri, 16 august 2017
de Pr. Cristian Stavriu | Vizionări: 2454
Parohia Afumați I / ADORMIREA MAICII DOMNULUI 2017/
Praznic Împărătesc al Maicii Domnului /
Hramul Parohiei Afumați I
Predica Ortodoxa /
Pr. Cristian Stavriu /
PRAZNIC ÎMPĂRĂTESC ÎNCHINAT MAICII DOMNULUI
ADORMIREA MAICII DOMNULUI 2017
Sf. Ap. Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28„În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi aceasta avea o soră, ce se numea Maria, care şezându jos, lângă picioarele lui Iisus, asculta cuvintele Lui. Marta însă se silea să facă ospăţ mare şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i dar ca să-mi ajute. Dar Iisus, răspunzând, i-a zis: Marto, Marto, te sileşti şi te îngrijeşti de multe; dar un singur lucru trebuieşte. Maria însă şi-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea.
Iar [...]
citește tot articolul
duminică, 18 iunie 2017
de Pr. Cristian Stavriu | Vizionări: 2966
Parohia Afumați I / Duminica a doua după Pogorârea Duhului Sfânt/
Duminica Sfinților Români 2017 /
Predica Ortodoxa /
Pr. Cristian Stavriu / DUMINICA A DOUA DUPĂ RUSALII (POGORÂREA DUHULUI SFÂNT)
DUMINICA SFINȚILOR ROMÂNI 2017
SF. AP. EV. Matei 5, 14-16; 10, 32-33; 17-18, 22„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Voi sunteți lumina lumii. Nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă, nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, pentru ca ei să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tătăl vostru Cel din ceruri. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, [...]
citește tot articolul
duminică, 12 martie 2017
de Pr. Cristian Stavriu | Vizionări: 3936
Parohia Afumați / Duminica a Doua din Post - Sf. Grigorie Palama /
Vindecarea Slabanogului 2016 /
Predica Ortodoxa /
Pr. Cristian Stavriu / DUMINICA A DOUA DIN POST
VINDECAREA SLĂBĂNOGULUI 2017
Sf. Ap. Ev. Marcu 2, 1-12„Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El, aducând un slăbănog pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor Pentru [...]
citește tot articolul
luni, 30 ianuarie 2017
de Pr. Cristian Stavriu | Vizionări: 3300
Parohia Afumati I / Sfinții Părinți - Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur/
Sfinții Trei Ierarhi /
Predica Ortodoxa /
Pr. Cristian Stavriu / SĂRBĂTOAREA SFINȚILOR TREI IERARHI
VASILE CEL MARE, GRIGORIE DE DUMNEZEU CUVÂNTĂTORUL ȘI IOAN GURĂ DE AUR
Sf. Ev. Matei 5, 14-19„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: voi sunteţi lumina lumii. Nu poate cetatea să se ascundă, când stă deasupra muntelui; nici oamenii nu aprind făclia ca să o pună sub obroc, ci în sfeşnic, ca să lumineze tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, pentru ca ei să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri. Să nu socotiţi că am venit să stric legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun vouă, [...]
citește tot articolul
marți, 27 decembrie 2016
de Pr. Cristian Stavriu | Vizionări: 2584
Parohia Afumați I /
Sfântul Ștefan 2016 /
27 Decembrie 2016 /
Predica Ortodoxa /
Pr. Cristian Stavriu /
SFÂNTUL APOSTOL ȘI ÎNTÂIUL MUCENIC ȘI ARHIDIACON ȘTEFAN
Sf. Ap. Ev. Matei 21, 33-44 „Zis-a Domnul: ascultaţi pilda aceasta: era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie şi a împrejmuit-o cu gard; a săpat într-însa teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit vremea roadelor, a trimis pe sljitorii săi la lucrători, ca să ia partea lui de roade; dar lucrătorii, punând mâna pe sljitori, pe unul l-a bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. Din nou a trimis pe alţi slujitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi le-au făcut şi acelora tot aşa. La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: se vor ruşina de fiul meu; însă [...]
citește tot articolul
miercuri, 30 noiembrie 2016
de Pr. Cristian Stavriu | Vizionări: 2575
Parohia Afumați I / Sfantul Andrei cel dintai chemat 2016 / Ocrotitorul României / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu / SFÂNTUL ANDREI CEL DINTÂI CHEMAT
OROTITORUL ROMÂNIEI
Sf. Ap. Ev. Ioan 1, 35-51„
În vremea aceea stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui şi privind pe Iisus, care trecea, a zis: iată Mielul lui Dumnezeu. Cei doi ucenici l-au auzit grăind acestea şi au mers după Iisus. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i mergând după El, i-a întrebat: ce căutaţi? Iar ei I-au răspuns: Rabi (ce se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Deci au mers şi au văzut unde locuia şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la al zecelea ceas şi Andrei, fratele lui Simon Petru, era unul dintre cei doi care auziseră pe Ioan şi veniseră după Iisus. Acesta a găsit întâi pe Simon, [...]
citește tot articolul
luni, 4 iulie 2016
de Pr. Cristian Stavriu | Vizionări: 3008
Mânăstirea Brebu / Duminica a doua după Rusalii/
Duminica Tuturor Sfinților Români 2016 /
Predică Ortodoxă /
Pr. Cristian Stavriu - Parohia Brebu I / DUMINICA A DOUA DUPĂ RUSALII
DUMINICA TUTUROR SFINȚILOR ROMÂNI 2016
Sf. Ap. Ev. Matei 4, 18-23"În vremea aceea, pe când umbla Iisus pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi: pe Simon, care după aceea a fost numit Petru, şi pe Andrei, fratele acestuia, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari, şi le-a zis: veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, lăsându-şi mrejele în clipa aceea, au mers după Dânsul. De acolo, mergând El mai departe, a văzut alţi doi fraţi: pe Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, cârpindu-şi mrejele, şi i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia şi pe Zevedeu, tatăl lor, [...]
citește tot articolul
duminică, 26 iunie 2016
de Pr. Cristian Stavriu | Vizionări: 3337
Manastirea Brebu / Duminica întâi după Rusalii/
Duminica Tuturor Sfinților 2016 /
Predica Ortodoxa /
Pr. Cristian Stavriu - Parohia Brebu I / DUMINICA A OPTA DUPĂ PAȘTI
POGORÂREA DUHULUI SFÂNT 2016
Sf. Ap. Ev. Matei 10, 32-33, 37-38; 19, 27-30„
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: pentru cel care va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult, decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult, decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Şi cine nu-şi va lua crucea sa şi nu va veni după Mine, acela nu este vrednic de Mine.Atunci, răspunzând, Petru [...]
citește tot articolul