de Cristian Stavriu | Vizionări: 12236
Sambătă 26 Martie 2011 a avut loc în București cât și în țară un marș profamilie, provita, în sprijinul celulei de bază a societății – FAMILIA! Spune DA vietii!
Totul a fost frumos, marșul s-a desfășurat civilizat, în liniște și pace prin Bucureștiul aglomerat și preocupat doar de cele ale zilei. Din păcate românii noștri nu percutează la astfel de manifestări și din această cauză vom suferi pe viitor căutând cauzele necazurilor nostre într-o cu totul altă parte. Puținătatea participanților însă este îngrijorătoare!
Cu câteva zile în urmă ieromonahul Savatie Baștovoi într-un serial al emisiunii „Pietrele Vorbesc” a discutat cu un american (Scott Lively doctor in drept si invitat al emisiunii) despre initiativele legislative cu privire la discriminarea minorităților. Emisiune pe care o recomand cu caldura:
Profamilia, Antiavort - Ier. Savatie Bastovoi
Putem vedea în emisiunea enunțată abilitatea, iscuțimea, consecvența și puterea pe care o pun în slujba răului aceia care se luptă impotriva familiei, impotriva vieții, impotriva moralității, impotriva lui Dumnezeu, samd.
Din păcate aceeași abilitate și efervescență nu o regăsim nici măcar în rândurile oamenilor bisericii noastre naționale, nici în rândurile acelora care duminică de duminică participă la sfintele Liturghii- pentru că ne credem credincioși doar prin faptul că împlinim un ritual.
Ceea ce vreau să spun nu este o judecată asupra noastră a tuturor ci doar o constatare a unei realități crude pe care dacă nu o vom aborda corect nu o vom putea învinge.
De la an la an sunt din ce în ce mai puține conferințe (de orice fel), din ce în ce mai puțini părinți duhovnicești invitați să-și spună cuvântul mulțimilor de creștini, de studenți samd. De ce oare? suntem vinovați pentru aceasta?
Cred că este timpul ca noi aceia care dispunem de mijloace media, posesorii de bloguri si portale creștine să promovăm cât mai mult acțiuni de felul acesta. Dezbinarea ne-a decimat, iar cei care lucrează de partea răului ne înving prin număr, prin prezență, prin consecvență și putere.
Noi suntem slabi și neputincioși pentru că nu suntem uniți și asta face deliciul adversarului.
Eu cred că ar trebui să lucrăm mai puțin timid față de cei din jur iar soluția pentru noi este să lucrăm foarte mult la desăvârșirea creștină printr-o luptă aprigă cu sinele, participare la Sfintele Liturghii, spovedanie, împărtășire și activitate multă în săvârșirea faptelor bune. Dacă vom dobândi o bună înțelegere a lucrurilor, și ne vom raporta corect față de ceea ce ne înconjoară, deci vom dobândi virtutea dreptei socotințe atunci lucrurile se vor schimba. Nimic nu vom putea schimba în jurul nostru dacă nu ne vom schimba pe noi înșine. Apoi abia, vom putea antrena în această mișcare spre bine și pe cei de lângă noi. Vrem să vedem alături de noi din ce în ce mai des pe preoții duhovnici, pe episcopii noștri, profesorii noștri samd. Este teribil de deranjant să vezi că cei care sunt îndreptățiți să ia atitudine, să sprijine și să conducă astfel de manifestări sunt invizibili. Dar vina pentru aceasta este numai a noastră a tuturor. Rămâne să vedem pe viitor ce putem face concret! Aștept sugestiile cititorilor și sfaturile duhovnicilor!
Cristian Stavriu