Avem aici continuarea articolului Parerea de Sine - Esecul Vietii o explicație a Sfinților Părinți pentru Cum să biruim Mandria .
Evenimentul suspendării lui Băsescu ne înfățișează cât de atlet este poporul român cu privire la „datul cu părerea” din puțul părerii de sine. Credem cu tărie că cititnd cele două articole despre părerea de sine, creștinii vor dobândi un minim de înțelepciune duhovnicească și astfel vor fi mai cumpăniți și cu dreaptă socotință. Domnul să ne miluiască, Domhul să ne ajute, ca prioritar în viața noastră să devenim bineplăcuți ai Săi, astfel ca rugăciunile noastre de pace, liniște și bunăviețuire ce le înălțăm să fie bine primite:
Și din acest punct de vedere, în condițiile unei asemenea aprecieri a purtării omului, oare este posibilă, oare este adimisibilă și oportună vreo mândrie și părerea de sine? Dimpotrivă, simțământul adâncii smerenii, cea mai modestă părere cu putință despre sine, despre propriile calități, merite și forțe, conștiința permanentă a propriei nevrednicii și a micimii succeselor înregistrate în viața duhovniceasă – iată ce apare firesc în om, iată ce-l caracterizează pe creștinul adevărat și arată în el adevăratul gust duhovnicesc și largul orizont al în înțelegerii lui cu privire la desăvârșirea morală.
El se uită nu cât a străbătut deja din drum, ci cât i-a mai rămas înainte. Iar înainte este muntele Domnului, muntele suișurilor duhovnicești până la Cer, înainte este imaginea desăvârșiriii lui Dumnezeu Însuși, cu Care creștinul este dator să semene. La vederea acestei imagini nesfârșit de înalte nu simți, oare, că ești nesfârșit de mic?
Însă tu te compari cu alții, cu oameni asemenea ție... Oare firul de nisip și stânca enormă sunt, oare, diferite în însemnătate când le compari cu globul pământesc? Oare poți măcar să localizezi pe harta Pământului?
Ai daruri și merite... Și ești gata să le admiri?
Este semnul sigur că de fapt nici nu ai asemena merite. Meritele sunt parfumuri, observă Sfântul Teofan Zăvorâtul; cine e parfumat, nu bagă de seama aroma. Chiar și în viața corpului găsim ceva asemănător. Eu vorbesc acum, iar voi ascultați – or, între timp în fiecare din voi au loc cele mai importante procese din corp: sângele circulă, creierul, nervii, mușchii sunt activi, are loc perceperea luminii și a sunteului, se desfășoară tainica asimilare a mâncării de către organism și transformarea ei în sânge, în grăsime, în mușchi și în alte țesuturi; aerul intră în plămâni și le dă oxigen, sângele se colorează ba într-o culoare, ba în alta... Toate procesele sunt pentru corp cele mai importante; dacă ar înceta măcar un minut, corpul este amenințat cu moartea. Așa este și cu cele mai înalte calități duhovnicești din om. Cine le are, nu le observă.
Să zicem că ai reale calități ale minții, memoriei , gândirii, imaginației. „Nu pot, zici, să nu le observ”.
N-ai decât să le observi și să îți dai seama de ele, însă gândește-te: ce ai? Și cu ce te poți lăuda în cazul acesta? Dar nu poți să-ți schimbi singur înălțimea, nici sexul, nici vârsta. Și te lauzi cu lucruri străine, nu cu ale tale. Nu este asta ca și cum cineva ar pretinde glorie și recompense pentru faptul că plămânii lui funcționează așa cum trebuie și respiră permanet aerul? Chiar dacă ți-ai îndeplinit toată datoria, ceea ce în fapt e cu neputință, și atunci Domnul îți spune: când veți face toate cele poruncite vouă: „Slugi netrebnice suntem ceea ce eram datori să facem am făcut” (Lc. 17, 10).
Faptul că vezi un sfârșit al datoriei și nu ți-o închipui ca fiind nesfârșită dă deja mărturie despre grosolonia ta duhovnicească. Iar dacă te vei lăsa pradă părerii de sine, vei fi o completă nulitate morală.
Un scriitor genial a făcut următoarea observație cât se poate de nimerită meritele și talentele omului sunt numărătorul lui, pe când amorul propriu și părerea de sine, înfumurarea, sunt numitorul.
Știți voi că numărul este cu atât mai mărunt și neînsemnat cu cât numitorul este mai mare.
Până acum am vorbit despre părerea de sine în domeniul moral, în raporturile omului cu sine însuși.
În viață ea are loc pe căi și sub forme nenumărate și foarte diverse, și peste tot aduce roadă pe potrivă: vătămare și moarte. Elevii îi osândesc cu îngâmfare pe profesori și, considerându-se pregătiți, sunt gata să-i și îndrume, tinerii judecă cu o uimitoare ușurătate, lipsă de jenă și părere de sine despre toate problemele religioase, statale, sociale, propun poruncitor planuri și decizii, împart ordine, laude și condamnări în stânga și în dreapta, „rezolvă” cu ușurință orice nedumerire; scriitorii și activiștii sociali sunt preaplini de convingerea că anume în ei, în vederi și în judecățile lor în sfaturile și în părerile lor se află deplinătatea adevărului, infailibilitatea și desăvârșirea, iar ceilalți oameni sunt tonți și buni de nimic, vrednici de izgonire și de pedeapsă fiindcă nu sunt de acord cu ei; „oamenii de societate” trăiesc în narcisistică închinare în sine și își închipuie că nu e nimeni pe lume mai bun și deștept ca ei că numai ei alcătuiesc opinia publică și că degeaba nu li s-a cerut sfatul atunci când a fost zidită lumea. Toate acestea sunt manifestări ale duhului fariseic al părerii de sine.
Păziți-vă de plămada fariselor, ne-a prevenit Mântuitorul. Se știe că plămada, pusă în făină chiar cantitate mică, pătrunde în tot aluatul, îl dospește și-l umflă. Așa și părerea de sine, mândria și fățărnicia, această plămadă a fariseilor, pătrunzând în sufletul nostru chiar într-o cantitate redusă, lucrează cu putere, se răspândește până departe, duc la pierzare tot sufletul, străbătând în toate mișcările lui, otrăvind gândurile, simțămintele și hotărârile, iar de aici reflectându-se și în acțiuni.
Din tinerețe trebuie să ne păzim de această plămadă.
Din tinerețe trebuie să creștem cu conștiința îndatoririlor, nu drepturilor noastre, și toată viața trebuie să dezvoltăm, în locul amorului propriu și mândriei ce ne sunt înnăscute, smerita conștiință a păcătoșeniei, nevredniciei noastre, conștiință care este atât de proprie ortodoxului îmbisericit, și să ne rugăm cu gura și cu duhul folosind minunata și mântuitoarea rugăciune a vameșului cu inimă înfrântă: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”

Cum să biruim mândria – Schiigumenul Sava – Editura Sofia – Bucuresti 2010
pentru a avea un înțeles concret al lucrurilor puteti citi in oridine articolele următoare

1). Otrava ascunsa in om - Sf. Tihon Zadonsk

2). Despre mândrie – Schiigumenul Sava

3). Madria - Simptomele si dezvoltarea bolii

4). Cum sa recunoastem TRUFIA din noi?

5). Ispitele Diavolesti - Mandria, Trufia, Semetia

6). Ce pierdem prin Trufie, ce castigam prin Smerenie?

7). Extraordinara SIRETENIE si SUBTIRIME a Ispitelor diavolesti

8). Mandria, Trufia si Ispitele dintre crestini

9). Unde duce indreptatirea de sine?

10). Tehnici de depistare a nemerniciei umane

11). Parerea de Sine - Esecul Vietii