Dar de unde vine această patimă? Cum începe? Cu ce se hrănește? Ce trepte străbate în dezvoltarea sa? După ce semne poate fi recunoscută?
Această ultimă problemă este deosebit de importantă, fiindcă cel mândru nu-și vede, de obicei, păcatul. „Un oarecare bătrân iscusit îl povățuia pe un frate să nu se mândrească, însă acela, orbit de mintea sa, i-a răspuns. „Iartă-mă, părinte, în mine nu se mai află trufie”.
Înțeleptul bătrân i-a răspuns. „cu ce puteai, fiule, să-ți dovedești trufia mai bine decât cu acest răspuns?...”
În orice caz, dacă omului îi este greu să-și ceară iertare, dacă este supărăcios și bănuitor, dacă pomenește răul și îi osândește pe alții, toate acestea sunt fără îndoială semne ale mândriei.
Despre aceasta scrie minunat Simeon Noul Teolog:
„despre cel pe care, atunci când îl necinstește ori îl supără cineva, îl doare inima, cunoscut să fie că-l poartă în sânurile sale pe șarpele cel vechi (trufia). Dacă va începe să rabde în tăcere supărările care i se fac, îl va face pe acest șarpe neputincios și lipsit de vlagă; dar dacă se va împotrivi cu amărăciune și va vorbi cu obrăznicie, îi va da șarpelui putere să verse otravă în inima lui și să mănânce fără milă măruntaiele lui.”
În Cuvântul împotriva păgânilor al Sfântului Atanasie cel Mare există pasajul următor:
„Oamenii au căzut în poftirea de sine, preferând contemplarea de sine contemplării celor dumnezeiești”.
În această definiție scurtă este surprinsă însăși esența mândriei: omul, pentru care până atunci centru și obiect al dorinței era Dumnezeu, I-a întors Acestuia spatele, „a căzut în poftirea de sine”, s-a dorit și s-a îndrăgit pe sine mai mult decât pe Dumnezeu, a preferat contemplării celor dumnezeiești contemplarea de sine.
În viața noastră, această recurgere la „contemplarea de sine” și ”poftirea de sine” a devenit pentru noi o a doua natură și se manifestă cel puțin prin puternicul instinct de conservare, atât în viața trupului, cât și în cea sufletească.
O tumoare malignă începe adesea de la contuzie sau de la iritația de lungă durată a unui anumit loc.
Boala mândriei începe adeseori fie de la un cutremur neașteptat al sufletului (de pildă, de la mare amărăciune), fie de la autoaprecirea îndelungată provenită, de exemplu, din succes, reușită, manifestare permanentă a propriului talent.
Adeseori este vorba de un așa-numit „temperamental”, „entuziast”, „pătimaș”, „talentat”.

Este un fel de gheizer în erupție, care prin activitatea sa neîntreruptă nu-l lasă pe Dumnezeu, nu-i lasă nici pe oameni să se apropie de el. El este plin, înghițit, îmbătat de sine însuși. El nu vede și nu simte nimic în afara arderii sale, talentului său, de care se delectează, de la care primește deplina fericire și satisaficție.

Greu de făcut ceva cu asemenea oameni până când vulcanul lor nu se va stinge... În aceasta constă pericolul oricărei înzestrări, oricărui talent. Aceste calități trebuie echilibrate de o duhovnicie completă, profundă.
În cazurile contrare – în marile amărăciuni rezultatul este același: omul este ,,înghițit”de durerea sa, lumea din jur pălește și se întunecă în ochii lui, nu se mai poate gândi la nimic, nu mai poate să vorbească despre nimic în afara durerii sale; trăiește prin ea, se ține de ea, în fine, ca de singurul lucru care i-a mai rămas, ca de singurul sens al existenței sale. Căci doar există oameni „care în însuși simțământul propriei înjosiri au cutezat să caute desfătare” (Dostoievscki, Însemnări din subterană).
Adeseori, acest egocentrism se dezvoltă în oameni liniștiți, supuși, tăcuți, în care din copilărie a fost înăbușită viața personală - și această „subiectivitate reprimată generează, în compensație, tendința egocentică (Jung, Tipurile psihologice) în cele mai diverse manifestări: omul este supărăcios, bănuitor, cochet, dorește să atragă atenția chiar prin întreținerea și exagerarea bărfelor la adresa sa; în fine, chiar sub forma psihozelor, ideilor obsesive, maniei persecuției sau maniei grandorii vezi personajul” (Poprișcin al lui Gogol).
Așadar concentrarea asupra propriei persoane îl înstrăinează pe om de lume și de Dumnezeu; el se desprinde, ca să zic așa din trunchiul comun al universului și se transformă într-o așchie de talaș răsucit în jurul unui loc gol. Va urma....

Cum să biruim mândria – Schiigumenul Sava – Editura Sofia – Bucuresti 2010
pentru a avea un înțeles concret al lucrurilor puteti citi in oridine articolele următoare

1). Otrava ascunsa in om - Sf. Tihon Zadonsk

2). Despre mândrie – Schiigumenul Sava

3). Madria - Simptomele si dezvoltarea bolii

4). Cum sa recunoastem TRUFIA din noi?

5). Ispitele Diavolesti - Mandria, Trufia, Semetia

6). Ce pierdem prin Trufie, ce castigam prin Smerenie?

7). Extraordinara SIRETENIE si SUBTIRIME a Ispitelor diavolesti

8). Mandria, Trufia si Ispitele dintre crestini

9). Unde duce indreptatirea de sine?

10). Tehnici de depistare a nemerniciei umane

11). Parerea de Sine - Esecul Vietii

12). Parerea de Sine - Moartea Duhovniceasca

13). FORTAREATA DEMONICA - Oamenii cocheti