de Cristian Stavriu | Vizionări: 4684
În lupta noastră și zbaterea de a afla cum sa biruim mândria, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață părintește cum să reperăm mândria din sufletul nostru și cum să luptăm împotriva ei:
Din învățăturile Sfântului Ioan Gură de Aur
Mai mult decât patimile îl împiedică pe om să se mântuiască mândria. După cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, cele mai mari nenorociri din istoria lumii zidite de Dumnezeu au avut întotdeauna ca obârșie mândria. Din pricina ei îngerul de lumină s-a făcut diavol. Adam, amăgit cu nădejdea mincinoasă de a fi deopotrivă cu Dumnezeu, a fost izgonit din Rai și a devenit muritor.
Istoria de mai apoi a omenirii arată că de fiecare dată când omul a visat cu mândrie la egalitatea cu Dumnezeu a căzut în păgânătate.
Sfântul Părinte nu știe nimic mai nepotivit pentru sufletul creștinesc decât mândria și nici un om mai nefericit decât omul suferind de această boală. Mândria este o „inflamație” a sufletului, rădăcină și izvor a toată păgânătatea, culme a răului, patimă care-l face pe om unealtă a diavolului și îl supune aceleiași pedepse cu a îngerului căzut.
Patima mândriei nu lasă nici o virtute să se statornicească în sufletul omului și să-și facă lucrarea mântuitoare.
Ca exemplu, Sfântul dă parabola despre vameș și fariseu (v. Lc. 18, 9-14) și zice: „Fariseul, care postea de două ori pe săptămână, nu era oare drept? Dar ce zice? Nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți (Lc.18, 11). Adeseori omul cu conștiința curată cade în mândrie, și dacă nu-l vatămă păcatul, îl vatămă mândria.”
Mândria îl lipsește pe om de nădejdea mântuirii. Viața duhovnicească a creștinului trebuie să fie însoțită de cunoașterea de sine și de cunoașterea propriei neputințe – pe când mândria îl lipsește pe om de vederea duhovnicească și de această cunoaștere. Cu atât mai mult îl împiedică să-l cunoască pe Dumnezeu.
Nimic nu este atât de potrivnic dragostei ca mândria. Aceasta dă naștere mâniei, iubirii de slavă, invidiei, geloziei, disprețului față de săraci, patimii banilor, răzbunării și multor alte patimi.
Această patimă tulbură mereu sufletul omului și-l fac incapabil să îndure supărările și restriștile.
Sfântul Ioan dă acestei patimi pierzătoare următoarea definiție: „A te socoti mai bun decât semenii tăi este mândrie”.
El spune că mândria este semnul prin care se deosebește o minte mărginită și un suflet lipsit de noblețe. El consideră că păcatul mândriei este mai rău decât curvia, și explică: „...fiindcă, deși curvia este un rău care nu poate fi dezvinovățit, dar cel puțin unii mai pot spune că au fost biruiți de dorință, pe când trufia n-are nici o pricină firească.” „Sfântul spune, de asemenea, că e mai bine să fii prost decât mândru. Prostia este un rău doar pentru prostul însuși, pe când mândria este o plagă și pentru ceilalți.”
Mândria poate acționa într-un mod subtil, pe care omul lipsit de experiența vieții duhovnicești nu-l observă. De pildă, ea se manifestă indirect atunci când cel cu pricina nu poate răbda îngâmfarea altui om bolnav de mândrie.
Această patimă își are obârșia în necunoștința de Dumnezeu. Afirmând aceasta, Sfântul explică:
„Cine-l cunoaște pe Dumnezeu așa cum trebuie El cunoscut, cel care știe cât de mult S-a smerit pe Sine Fiul lui Dumnezeu, nu se va mândri, ci se va mândri cel ce nu știe asta”.
Surse ale mândriei pot fi, de asemenea, cunoaștințele și darurile neânsoțite de dragoste. De pildă, pe timpul Sfântului apostol Pavel, creștinii Bisericii din Corint se mândreau unul față de altul cu harismele lor duhovnicești și se întreceau în cunoștințe filosofice. Mândria care le îmbolnăvise sufletele a pricinuit numeroase neorânduieli în Biserică.
Patima mândriei nu cunoaște saț și nu poate fi niciodată satisfăcută.
„Dacă cel mândru ar vedea că împăratul i se pleacă umilit și stă cu frică înaintea lui, nici atunci n-ar fi mulțumit, ci și mai mult s-ar aprinde.”
„O hrană pe care mândria și-o dorește în chip deosebit este „stăpânirea și mărirea domniei”.
Ca să nu ne îmbolnăvim de această patimă, Sfântul ne sfătuiește să fugim de oamenii îngâmfați, să ne ferim de ei, să ne scârbim și chiar să-i urâm. Bineînțeles, el nu vorbește aici despre ura față de oameni, ci de ura față de păcatul ai cărui purtători sunt cei de felul acesta.
În lupta cu mândria, creștinul trebuie să se înarmeze cu virtutea opusă acestei patimi, și anume cu smerenia, pe care înmulțind-o prin nevoințe, cu împreună-lucrarea Sfântului Duh, va putea birui trufia și se va putea îmbogăți cu multe virtuți. Va urma....
Cum să biruim mândria – Schiigumenul Sava – Editura Sofia – Bucuresti 2010
Pentru a avea un înțeles concret al lucrurilor puteti citi in oridine articolele următoare
1). Otrava ascunsa in om - Sf. Tihon Zadonsk
2). Despre mândrie – Schiigumenul Sava
3). Madria - Simptomele si dezvoltarea bolii
4). Cum sa recunoastem TRUFIA din noi?
5). Ispitele Diavolesti - Mandria, Trufia, Semetia
6). Ce pierdem prin Trufie, ce castigam prin Smerenie?
7). Extraordinara SIRETENIE si SUBTIRIME a Ispitelor diavolesti
8). Mandria, Trufia si Ispitele dintre crestini
9). Unde duce indreptatirea de sine?
10). Tehnici de depistare a nemerniciei umane
11). Parerea de Sine - Esecul Vietii
12). Parerea de Sine - Moartea Duhovniceasca
13). FORTAREATA DEMONICA - Oamenii cocheti
14). FORTAREATA DEMONICA - Indragirea de sine
15). FORTAREATA DEMONICA - Etapele dezvoltarii MANDRIEI
16). FORTAREATA DEMONICA - De la MANDRIE la PARANOIA