Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu...
Sf.Antonie Cel Mare       
Arhiva Catehetica
Noiembrie 2017 [1] Octombrie 2017 [2] Septembrie 2017 [2] August 2017 [5] Iulie 2017 [2] Iunie 2017 [3] Mai 2017 [2] Aprilie 2017 [2] Martie 2017 [3] Februarie 2017 [2] Ianuarie 2017 [2] Decembrie 2016 [3] Noiembrie 2016 [3] Octombrie 2016 [4] Septembrie 2016 [2] August 2016 [3] Iulie 2016 [5] Iunie 2016 [4] Mai 2016 [4] Aprilie 2016 [5] Martie 2016 [7] Februarie 2016 [6] Ianuarie 2016 [4] Decembrie 2015 [4] Noiembrie 2015 [3] Octombrie 2015 [4] Septembrie 2015 [4] August 2015 [6] Iulie 2015 [5] Iunie 2015 [3] Mai 2015 [2] Aprilie 2015 [3] Martie 2015 [5] Februarie 2015 [2] Ianuarie 2015 [2] Decembrie 2014 [3] Noiembrie 2014 [4] Octombrie 2014 [2] Septembrie 2014 [6] August 2014 [1] Decembrie 2013 [3] Noiembrie 2013 [3] Octombrie 2013 [3] August 2013 [17] Iulie 2013 [53] Iunie 2013 [48] Mai 2013 [52] Aprilie 2013 [42] Martie 2013 [54] Februarie 2013 [69] Ianuarie 2013 [47] Decembrie 2012 [2] Noiembrie 2012 [37] Octombrie 2012 [48] Septembrie 2012 [7] August 2012 [2] Iulie 2012 [25] Iunie 2012 [9] Mai 2012 [49] Aprilie 2012 [16] Februarie 2012 [30] Ianuarie 2012 [54] Decembrie 2011 [53] Noiembrie 2011 [81] Octombrie 2011 [47] Septembrie 2011 [5] August 2011 [34] Iulie 2011 [12] Iunie 2011 [20] Mai 2011 [78] Aprilie 2011 [128] Martie 2011 [23] Februarie 2011 [2] Ianuarie 2011 [5] Decembrie 2010 [4] Noiembrie 2010 [4] Octombrie 2010 [2] Septembrie 2010 [1] Iulie 2010 [2] Martie 2010 [2] Februarie 2010 [6] Ianuarie 2010 [1] Decembrie 2009 [1] Noiembrie 2009 [6] Octombrie 2009 [5] Septembrie 2009 [4] August 2009 [3]
Bogatul nemilostiv si saracul Lazar 2017 - Pr. Cristian Stavriu Bogatul nemilostiv si saracul Lazar 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 5 noiembrie 2017) - Parohia Afumași I / Duminica a XXII-a după Pogorârea Duhului Sfânt / Bogatul Nemilostiv și săracul Lazăr 2017 / Predica Ortodoxa [...]
Vindecarea demonizatului din Gherghesa 2017 - Pr. Cristian Stavriu Vindecarea demonizatului din Gherghesa 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 22 octombrie 2017) - Parohia Afumați I / Duminica a XXIII-a după Pogorârea Duhului Sfânt / Vindecarea Demonizatului din ținutul Gherghesenilor 2017 [...]
Cuvioasa Parascheva 2017 - Pr. Cristian Stavriu Cuvioasa Parascheva 2017 - Pr. Cristian Stavriu (sâmbătă, 14 octombrie 2017) - Predică OrtodoxăSfânta Cuvioasa ParaschevaSâmbata a 19-a după Rusalii 2017Pr. Cristian StavriuParohia Afumați I SFÂNTA CUVIOASĂ [...]
Cel ce se inalta pe sine va fi smerit

MandriaUrmărim mai jos o colosală radiografie a societății acutale în care viețuim conștienți sau mai puțin conștienți având ca principală hrană MANDRIA. Din nefericire duhul fariseic pe care-l condamnă Hristos este esența cugetului modern, al viețuirii moderne. Parcă nici că mai putem trăi fără a ne face reclamă în vreun fel sau altul, acest cancer al trufiei și al slavei deșarte ne macină fără milă până-n măduva oaselor iar Sfinții Părinți ne avertizează că: „Lumea în care trăim este pătrunsă de o lăudăroșenie atât de năucitoare și grosolană, încât nici nu o mai observă...., ” ; „fariseismul este socotit drept virtute” ; Parabola lui Hristos se înfinge ca un bisturiu în cea mai înfricoșătoare tumoare a lumii contemporane: tumoarea trufiei fariseice, fiindcă atâta timp...
Iată câteva motive care ar trebui să ne înfricoșeze și să purcedem la smerita cugetare ca revenind la „sancta simplicitas”
să învățăm cum să biruim mândria și să fim conștienți de faptul că întotdeauna:
Cel ce se înalță pe sine va fi smerit!
Una dintre particularitățile principale, unice în felul lor, ale Evangheliei este constituită de acele scurte istorisiri-parabole de care se folosește Hristos în învățătura Sa, în comunicarea Sa cu poporul – iar în parabolele acestea este uimitor faptul că ele, rostite cu apropae două mii de ani în urmă, în condiții cu totul diferite de ale noastre, în cadrul unei alte civilizații, într-o cu totul altă limbă, rămân actuale, au și astăzi aceeași țintă – prin urmare, inima noastră.
Sunt cărți și cuvinte care, rostite foarte de curând, ieri, alaltăieri, sunt deja învechite, uitate, s-au scufundat în neființă. Ele nu ne mai spun nimic, sunt moarte – pe când aceste istorisiri, atât de simple în aparență, trăiesc o viață deplină. Le ascultăm, și parcă se întâmplă ceva cu noi, ca și cum cineva ar privi în adâncul sufletului vieții noastre și ar spune ceva care ne privește numai pe noi, numai pe mine.
În această parabolă – despre vameș și fariseu – se povestește despre doi oameni. „Vameș” înseamnă strângător de
impozite, profesie înconjurată în lumea antică de disprețul general.
Hristos spune: Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând, așa se ruga în sine: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuală din toate cât câștig”.
Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.”
Zic vouă, încheie Hristos această parabolă, că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine va fi smerit (Lc.18, 10-14). Câteva rânduri din Evanghelie, însă în ele este exprimat ceva veșnic, ceva care cu adevărat privește toate timpurile și toate situațiile.
Să luăm însă doar vremea noastră, să ne luăm pe noi înșine. Dacă se poate spune că ceva stă la baza vieții noastre politice, sociale – da, în fine, și particulare - , nu poate fi vorba decât – nu-i așa? – tocmai de această necontenită înălțare de sine, afirmare de sine, sau, ca să vorbim un limbaj mai vechi, însă totuși veșnic, trufia.
Ascultați cu luare-aminte pulsul vieții noastre contemporane: oare nu vom fi șocați de această monstruoasă reclamă pe care oamenii și-o fac singuri, de această îngâmfare, de acestă nerușinată laudă de sine, care au intrat în viața noastră într-așa un hal încât aproape nu le mai observăm?..
Orice critică, revizuire, reevaluare, orice manifestare de smerenie n-au devenit, oare, mai mult decât un neajuns, un defect, ci o crimă socială și chiar politică?..
Analizați-vă viața, viața societății voastre, bazele organizării sale, și va trebui să recunoașteți că așa stau lucrurile.
Lumea în care trăim este pătrunsă de o lăudăroșenie atât de năucitoare și grosolană, încât nici nu o mai observă, pentru că i-a devenit o a doua natură.
Bineînțeles, cel mai înfricoșător lucru este acela că fariseismul este socotit drept virtute. Atât de mult timp, cu atâta insistență am fost năuciți cu gloria, cu realizările, cu lansările și cu zborurile, atâta vreme am fost ținuți în atmosfera acestei pseudomăreții fantomatice, încât toate acestea chiar au început să ni se pară bune și frumoase, încât în sufletul unor generații întregi a apărut chipul unei lumi în care numai puterea, numai mândria, numai lauda de sine nereușită reprezintă norma.
Este timpul să ne îngrozim de lucru acesta, să ne amintim de cuvântul Evangheliei: oricine se înalță pe sine va fi smerit. Acum, puținii care vorbesc în șoaptă despre lucrul acesta, care amintesc de lucrul acesta sunt târâți prin tribunale sau închiși în spitale de psihiatrie, și asupra lor sunt asmuțiți ceilalți: „Uitați-vă la trădătorii aceștia! Sunt împotriva măreției și puterii patriei lor! Sunt împotriva realizărilor ei! Se îndoiesc de faptul că acesta este cea cea mai bună, cea mai puternică, cea mai liberă, cea mai fericită, cea mai..., cea mai...țară, și să fiți fericiți că nu sunteți ca renegații aceștia nenorociți.”
Să înțelegem însă că această luptă, această dispută, care acum este cunoscută doar de o minoritate neînsemnată, este lupta și disputa privitoare la înseși izvoarele duhovnicești ale vieții, fiindcă trufia fariseică nu este doar o vorbă. Mai devreme sau mai târziu, ea naște ură împotriva celor care nu recunosc măreția lui „eu”, desăvârșirea lui „eu”. Ea naște persecuție și teroare. Ea duce la moarte.
Parabola lui Hristos se înfinge ca un bisturiu în cea mai înfricoșătoare tumoare a lumii contemporane: tumoarea trufiei fariseice, fiindcă atâta timp cât tumoarea aceasta continuă să crească, în lume vor împărăți ura, teama și sângele.
Și așa și stau lucrurile acum.
Doar întorcându-ne la această forță uitată, disprețuită, respinsă care este smerenia putem curăți lumea. Fiindcă smerenia este recunoașterea celuilalt, este respect față de celălalt și este capacitatea de a-ți recunoaște cu bărbăție imperfecțiunea. De la lăudăroșenia, minciuna și întunericul faiseismului la lumina și integritatea autenticei umanități: la dreptate, la smerenie, și la dragoste. Iată chemarea acestei parabole a lui Hristos, iată chemarea, prima chemare a primăverii Postului cel Mare...

Cum să biruim mândria – Schiigumenul Sava – Editura Sofia – Bucuresti 2010
Pentru a avea un înțeles concret al lucrurilor puteti citi in oridine articolele următoare

1). Otrava ascunsa in om - Sf. Tihon Zadonsk

2). Despre mândrie – Schiigumenul Sava

3). Madria - Simptomele si dezvoltarea bolii

4). Cum sa recunoastem TRUFIA din noi?

5). Ispitele Diavolesti - Mandria, Trufia, Semetia

6). Ce pierdem prin Trufie, ce castigam prin Smerenie?

7). Extraordinara SIRETENIE si SUBTIRIME a Ispitelor diavolesti

8). Mandria, Trufia si Ispitele dintre crestini

9). Unde duce indreptatirea de sine?

10). Tehnici de depistare a nemerniciei umane

11). Parerea de Sine - Esecul Vietii

12). Parerea de Sine - Moartea Duhovniceasca

13). FORTAREATA DEMONICA - Oamenii cocheti

14). FORTAREATA DEMONICA - Indragirea de sine

15). FORTAREATA DEMONICA - Etapele dezvoltarii MANDRIEI

16). FORTAREATA DEMONICA - De la MANDRIE la PARANOIA

17).Mandria este o inflamatie a sufletului - Sf. Ioan Gura de Aur

 

Subiecte de interes: mandrie , iubirea de sine , ego-ul , sfintii parinti , trufie
Nume *
Email *
Pagina web
Comentariu *
Răspunsuri
luni, 5 noiembrie 2012 09:44:23
Doamne ajuta! Frate Anghel Vasile
Asa cum am spus si in comentariul anterior, am convingerea ca este o neintelegere a ceea ce vrea sa spuna Sfantul care a scris acest articol. Articolul este preluat din cartea Cum sa biruim mandria - o culegere de cuvinte de invatatura cu privire la mandrie de la Sfintii Bisericii noastre.
Articolul are in vedere mandria, fariseismul, trufia si tot ceea ce poate distruge in om simtul realitatii autentice.
Sunt perfect de acord cu dvs in ceea ce priveste verticalitatea și opozitia fata de cei care incalca poruncile evanghelice.
Cred ca subiectul acesta este foarte amplu si as putea sa-l dezvolt foarte mult deoarece ar trebui sa plec de la un punct foarte indepartat din istoria omenirii si anume de la Adam si Eva, de la caderea lor si apoi de la faptele care au dus la denaturarea intelegerii lumii create de Dumnezeu si al mecanismelor care guverneaza armonia, pacea si linistea. Dumnezeu ne-a creat foarte buni, insa a aparut un moment in care omul a cotit de la scopul si chemarea pe care o avusese sadita in virtute conform libertatii oferite in dar de Dumnezeu. Aceasta cotitura a adus moartea in lume, oamenii au inceput sa traiasca pe pamant din ce in ce mai putin (vezi, Vechiul Testament, Adam, Matusalem, Noe, si ceilalti) deoarece pacatul crestea odata cu scurgerea vremii. Cu mult mai tarziu in vremea lui David poporul Evreu care esra condus de Dumnezeu prin proorocul Samuel ca crezut de cuviinta ca ii este mai bine sa fie condus de un rege pamantesc si astfel in poporul ales de Dumnezeu a aparut inca o ruptura. L-au ales pe Saul iar acesta i-a dezamagit si pe ei si mai ales pe Dumnezeu. Din acest moment oamenii au inceput sa fie judecati de Dumnezeu si datorita pacatelor regelui lor. De ce ? Ptr ca ei si l-au dorit ca imparta si conducator si in dreptul lor era - majoritari fiind - sa-l dea jos din demnitatea la care ei prin votul si incuviintarea lor era pus acolo. Cam acelssi lucru se pe petrece si astazi insa la alta scara si cu alte valori. Istoria si - a spus cuviantul caci omul a mers din rau in mai rau plecandu-se soaptei vrajmasului care l-a pervertit in iubitor de sine, in iubitor de confort, de placeri si pacate usoare sau chiar monstruoase.
In fruntea tarii suntem „noi” poporul prin reprezentatii care sunt - chiar daca nu vrem sa acceptam acest lucru. Pacatele noastre, felul in care fiecare dintre noi participa la nemernicia acestei lumi (intr-o masura mai mica sau mai mare) prin pacatele noastre si prin departarea de vietuirea autentica crestina.
Nu putem schimba nimic in jurul noastru cata vreme nu ne vom schimba noi pe noi insine fara a avea pretentii la cei din jur. Sfantul Serafim de Sarov spunea asa: „dobandeste pacea inimii si mii de suflete se vor mantui in jurul tau!”. Avem nevoie, noi, acestia care se pare ca am inteles ceva, sa devenim niste bineplacuti lui Dumnezeu astfel incat dobandind pacea, Harul Duhului Sfant, lumea din jurul noastru sa se converteasca, sa se schimbe, sa purceada la metanoia sufletului avndu-ne pe noi exemple vii, purtatori de Har, Hristofori. Lumea s-ar schimba cu mare repeziciune daca s-ar manifesta asa.
Biserica este Trupul lui Hristos, iar noi membrii Bisericii, madulare fiecare in parte al acestui trup, al carei cap este Hristos. Daca traim aceasta realitate cu maxima responsabilitate si intelegem cu adevarat ca Biserica, acest Trup, din care si noi facem parte, este compus din tot neamul crestinesc vii sau morti, Sfinti sau pacatosi. Propasirea acestui TRUP este in dreptul fiecaruia dintre noi punand la temelia acestei propasiri pe cei ce au invins si pe cei din Biserica Biruitoare din ceruri si pe cei din Biserica Luptatoare de pe pamant.
Avem nevoie sa fim fiecare in parte madulare vrednice de acest Trup, de acest Cap care este cu adevarat Hristos. De cele mai multe ori, noi madularele acestui trup suntem bolnave, canceroase, eczemate, puroiate samd si asta face ca acest Trup in intregul ei sa sufere si iar sa sufere. De aceea ne impartasim cu adevarat PreaCinstitul Trup si Sange al lui Hristos ca sa recladim fiinta noastra, sa devenim dumnezei.
Avand in vedere in in acest trup sunt si cei pacatosi, acei care ne prigonesc, acei care ne vand, avem datoria sa intelegem ca fac parte din noi si trebuie sa-i iubim asa cum ne iubim propriul madular bolnav. Cum ne ingrijim mana sau piciorul bolnav, cum il mangaiem, cum il ungem, cum il ocrotim. De ce ? Ptr ca este al nostru si iubirea de sine din noi se manifesta chiar patimas. In acelasi mod trebuie sa iubim pe vrajmasii nostri, din perspectiva aceasta constructiva, ziditoare. Avem nevoie sa-L punem pe Dumnezeu „la treaba” daca m-as putea exprima asa. Cum sa facem asta? Sa iubim pe vrajmasii nostri, sa iubim asceza schimbarii noastre pentru a deveni asa cum vrea Dumnezeu si astfel El in persoana va implini ceea ce este bun in locul nostru. Daca noi vom implini ceea ce ni se cere, daca noi vom deveni niste bineplacuti, vom restaura chipul lui Hristos in noi si apoi prin virtute sa ajungem la asemanarea cu Creatorul nostru, atunci intrega societate din jurul nostru se va schimba.
Mandria acuzata in articolul de mai sus sunt acele fapte care nu zidesc. Sfantul care a scris acest articol este din Rusia si vorbeste la modul general si nu face referire la ceea ce ati inteles dvs.
Dvs aveti un suflet nobil si banuiesc ca si dornic de mantuire caci se vede din felul in care vorbiti si m-as bucura sa ma fi inteles in ceea ce am scris.
Cu siguranta si eu am fost extrem de indignat si sunt in continuare cand oameni de genul patapievici care aduc o asemenea jignire confratilor sai, facandu-se partas acelora care darama si nu zidesc acest neam iubit de Dumnezeu.
Eu am credinta ferma ca Dumnezeu proniaza si iconomiseste toate imprejurarile vietii noastre si ca in patria de sus vom intelege mult mai multe lucruri care acum nu le pricepem pentru ca suntem marginit si lipsiti de stravederea sfintilor.
Va recomand cu multa caldura sufleteasca acest articol izvorat din inima unuia care L-a atins pe Dumnezeu: www.catehetica.ro/porunca-iubirii-vrajmasilor-in-traducerea-sf-siluan deoarece eu cred ca in acest mod vom putea birui in aceasta lume lipsita de repere, de modele vii. Avantajul nostru ca si crestini este faptul ca niciodata nu ne-au lipsit modelele deoarece L-am avut dintotdeauna pe Hristos si apoi pe sfinti care ne invata si prin fapta si prin cuvant cum sa biruim mandria, cum sa biruim moartea astfel in incat sa trecem (pascha) de la moarte la viata si de pe pamant la cer, moartea sa ne fie un castig si in nici-un caz o durere vesnica.
Bunul Dumnezeu sa va fericeasca cu toata darea cea buna, cu toata intelepciunea cea de sus astfel incat sa purcedeti la hora armoniei Sale inca de acum astfel incat pregustand Raiul sa ajungeti la fericirea vesnica in Imparatia Sa.
Doamne miluieste-ma!

Cu tot respectul cuvenit si dragoste crestina,
Cristian Stavriu

PS Nimeni nu ma poate inalta daca eu insumi nu ma inalt si nimeni nu ma poate cobora daca eu insumi- in virtutea libertatii mele - nu ma cobor. Da-mi Doamne trezvia de a recunoaste in mine orice gand de trufie, de mandrie sau fariseism!!!
vineri, 2 noiembrie 2012 22:57:19
Atât de mult timp, cu atâta insistență am fost năuciți cu gloria, cu realizările, cu lansările și cu zborurile, atâta vreme am fost ținuți în atmosfera acestei pseudomăreții fantomatice, încât toate acestea chiar au început să ni se pară bune și frumoase, încât în sufletul unor generații întregi a apărut chipul unei lumi în care numai puterea, numai mândria, numai lauda de sine nereușită reprezintă norma. (…)
Acum, puținii care vorbesc în șoaptă despre lucrul acesta, (…) sunt târâți prin tribunale sau închiși în spitale de psihiatrie, și asupra lor sunt asmuțiți ceilalți: „Uitați-vă la trădătorii aceștia! Sunt împotriva măreției și puterii patriei lor! Sunt împotriva realizărilor ei! Se îndoiesc de faptul că acesta este cea cea mai bună, cea mai puternică, cea mai liberă, cea mai fericită, cea mai..., cea mai...țară, și să fiți fericiți că nu sunteți ca renegații aceștia nenorociți.”
(…), trufia fariseică nu este doar o vorbă. Mai devreme sau mai târziu, ea naște ură împotriva celor care nu recunosc măreția lui „eu”.
Am încheiat citatul.

Cam acestea sunt ideile lansate de dvs. care într-un fel m-au contrariat şi, iată de ce:
Evident că în frazele de început citate mai sus v-aţi referit la epocile de dinainte de 1990.
Eu care am trăit acele vremuri încă de la instalarea societăţii socialiste în România (comunismul nu a fost edificat nicăieri în lume, nici măcar în URSS sau China), vă asigur că pînă prin anii ’70 exaltarea sentimentului naţional era un lucru tabu. Puteai face şi puşcărie dacă îl încercai. El a fost repus la locul pe care-l merita odată cu afirmarea independenţei faţă de URSS. Era o atitudine mai ales de politică externă adoptată după invazia din Cehoslovacia din 1968. Ideologia comunistă exacerbase pănă atunci noţiunea de „internaţionalism proletar”, un fel de cosmopolitism românesc antebelic sau postdecembrist de azi, în care concordia şi solidaritatea dintre naţiuni trebuia să elimine complet orice referire la sentimentul naţional. Era de fapt ordinul Moscovei.

De aceea afirmaţia dvs. cum că ” în sufletul unor generații întregi a apărut chipul unei lumi în care numai puterea, numai mândria, numai lauda de sine nereușită reprezintă norma. (…)”, nu poate avea corespondent în realitate. Căci nu acesta este adevărul. Aş zice că mai degrabă cei ce s-au perindat la putere pînă azi în România nu au nimic de-a face cu sentimentul de glorificare a realizărilor acestui neam ci cu egoismul născut din frustrările impuse de societatea socialistă unde repartiţia bogăţiei făurită de societate era făcută potrivit principiului socialist, de la fiecare după capacitatea de pregătire profesională, fiecăruia după calitatea şi cantitatea muncii depuse. Ori, această nouă burghezie „proletară” , progenitură a activiştilor de partid, nu mai era mulţumită cu acest principiu al repartiţiei, ea vroia tot mai mult şi mai mult. Dorea reinstaurarea principiului de repartiţie capitalist, după avere şi poziţie socială.
Dorinţa aceasta a fost molipsitoare şi ea s-a întins treptat cuprinzînd aproape întreaga societate şi mai ales a cuprins şi tineretul lipsit de reperele moralei creştine, care-şi vedea împlinirea prin forţarea şi încălcarea tuturor normelor sociale.
După cum ştiu eu, în rîndul tineretului se născuse ideea falsă a succesului, cu conotaţii de sorginte americană, nu cotează cum faci banul, important ca să-l obţii cu orice preţ.

Mă uimeşte şi observaţia dvs. care pune în gura parveniţilor noii societăţi postdecembriste aceste cuvinte de dojană la adresa celor care încearcă să conteste realizările acestui neam: „Uitați-vă la trădătorii aceștia! Sunt împotriva măreției și puterii patriei lor! Sunt împotriva realizărilor ei!”. Unde aţi auzit dvs. azi pe cineva să apere măcar formal Patria? L-aţi auzit pe Patapievici cum vorbea despre poporul român? I-a făcut cineva ceva pentru ofensa pe care i-a adus-o el acestui neam? L-a tras cineva de urechi? Din contra, mulţi s-au grăbit să-l apere şi să-l susţină atunci cînd unii i-au atras atenţia că ceea ce a rostit el e o blasfemie la adresa poporului român. Dacă nu cunoaşteţi ce spus el, vă pot reproduce mot-a-mot. Această ofensă poate fi oare plăcută Lui Dumnezeu?
Smerenia, eu o înţeleg ca o supunere necondiţionată voinţei Domnului şi a poruncilor sale, iar nu ca o supunere în faţa nedreptăţilor definite de decalog. Pentru că smerenia faţă de o nedreptate nu mă înalţă, ci mă coboară. Eu nu am puterea şi harul Mîntuitorului ca să întorc şi celălalt obraz.Aceasta nu mă îndreptăţeşte însă să-mi fac singur dreptate. Dacă legea pămîntească nu o face, o las în seama Celui Atotputernic să o facă.
Îmi cer iertare pentru că v-am înălţat mai sus decît sunteţi. Sunt convins totuşi că veţi atinge acea înălţime şi o veţi şi depăşi. Capacitate aveţi cu carul şi sunteţi îndreptăţit să o şi depăşiţi.
Doamne-ajută!
vineri, 2 noiembrie 2012 12:04:36
Doamne ajuta! Frate Anghel Vasile
Cred ca este o neintelegere a lucurilor la mijloc caci eu niciodata n-am fost impotriva unor manifestari curate, asupra iubirii de neam si de tara! Cred ca undeva s-a strecurat o greseala in intelegerea dvs cu privire la ceea ce se condamna in articolele postate aici pe catehetica.ro. As vrea daca nu va este cu suparare sa-mi subliniati concret de unde ati concluzionat faptul ca extind fariseismul asupra sentimentului.
Iubirea de neam si de tara trebuie sa fie una fireasca sub imperiul smereniei crestine, acea smerenie care te inalta si in nici-un caz te coboara. Din pacate mesajul crestin autentic este perceput gresit, smerenia este inteleasa ca idiotenie, umilinta hristica ca indobitocire, corectitudinea ca un handicap samd. E greu sa-i exolici omului modern ce este acea smerenie si blandete la care ne imbie Hristos, acea iubire de vrajmasi care ar contraria pe orice „scolit” al vremurilor noastre.
Din toate religiile lumii acesteia singura in stare sa restaureze pacea, linistea, armonia dintre oameni, armonia dintre om si natura, armonia dintre om si cosmos, armonia dintre om si Creatorul sau - Dumnezeu, nu poate fi decat crestinismul ortodox. Celelalte religii sunt falimentare n-au in ele duhul, energia divina conlucratoare.
Cu siguranta ca noi ca neam avem nevoie de repere, avem nevoie de reperele din trecut, din istoria acestui popor care a stat stavila multor popoare cotropitoare, avem nevoie de reperele acelora care au biruit iubind - adica sfintii, dar avem nevoie si de marile valori contemporane ( e adevarat din ce in ce mai putine la numar) care se straduiesc sa pastreze in acest context babilonic identiatea poporului nostru in cadrul careia ne vom mantui.
E adevarat ca avem nevoie de o pedagogie autentica, corecta, ziditoare in care sa aflam si raul si binele. Din pacate in societatea noastra unde troneaza, dictează si manipuleaza mass media, avem mai mult stiri negative decat pozitive, avem propulsate inainte toate non-valorile astfel incat generatiile tinere sa priveasca cu fata doar la acele „vedete” care „par” fericite si bogate dar in realitate sunt terminate psihic, fizic, moral. Aceste „vedete” populeaza mintile copiilor nostri astfel incat mai devreme sau mai tarziu sa devina ei sa devina clonele lor.
Âvem insa nevoie sa operam cu realitatile si nu cu minciunile caci minciuna n-a zidit candva pe cineva. Radiografiile acestei societati sunt menite sa arate realitatea care uneori desi cruda asa este.
Un copil, un tanar care este educat in sanul Bisericii nu poate fi altceva decat madular al trupului lui Hristos. Ce poate fi mai onorant decat a fi parte a unui trup al carei cap este Hristos Dumnezeul nostru? Crestinul autentic nu dispera, nu deaznadajduieste, nu se tulbura, nu este pesimist, nu se da batut niciodata, nu abdica de la scopul vietii lui.
Va multumesc din suflet ca mi-ati atras atentia si promit ca voi foarte atent la acest aspect pe viitor! Nu vreau cu nici-un chip sa fiu un factor demoralizator prin articolele pe care le postez. Cert este insa ca aceste articole nu sunt creatia mea ci sunt culese de la marii sfinti ai ortodoxiei noastre si in care am incredere 100%.
Si nu in ultimul rand va fac cunoscut ca nu sunt inca preot ci doar parinte pentru propriul meu copil. M-ati supraestimat un pic numindu-ma preot!

Va multumesc inca o data ca popositi pe acest taram si va invit in continuare sa fiti activ si atent la orice greseala ca s-ar putea strecura.

Cu tot respectul cuvenit,
Cristian Stavriu

Doamne miluieste-ma !
joi, 1 noiembrie 2012 21:44:23
Părinte Stavriu,
V-am urmărit cu atenţie cuvîntul de învăţătură creştină în multe din articolele pe care le-aţi scris pe acest blog, dar nu pot să cad la aceeaşi părere cu dvs. care extindeţi fariseismul asupra sentimentului, pe care eu îl consider curat,al dragostei de ţară.
Eu am învăţat că fariseism înseamnă făţărnicie, (poate mă înşel şi nu cunosc eu semnificaţia acestui termen), dar ce rău poate fi acela prin care semenii noştri ne scot în evidenţă şi calităţile acestui neam, nu numai defectele pe care ni le atribuie unii, de multe ori pe nedrept?
Sigur că este un păcat să spui minciuni că semenul tău, neamul din care faci şi tu parte este cel mai valoros din lume, atribuindu-i calităţi pe care nu le merită, dar să arăţi aproapelui tău că în ţara din care faci şi tu parte sunt oameni de valoare care, prin hărnicia lor, prin harul dat de la Dumnezeu, duc faima în lume a acestui neam, eu cred că este un lucru plăcut lui Dumnezeu, nu de condamnat.
Dacă mereu ne-am pune cenuşă în cap, arătînd că noi suntem cei mai proşti, cei mai necivilizaţi nedemni a face umbră acestui pămînt, aşa cum aud adesea că o fac unii, cred că nu e bine. Lauda deşartă, fără acoperire faptică, trebuie condamnată, dar nu evidenţierea faptelor bune care înalţă. Eu cred că spunînd aproapelui meu adevărul faptelor bune, dar şi rele, atunci cînd e cazul, este plăcut lui Dumnezeu. Relevarea faptelor bune făcute de alţii din neamul meu constituie un element mobilizator care îndeamnă pe om la acţiune, iar nu la lenevie. A-i spune omului mereu că el este prost, necivilizat, nedemn epocii pe care o trăim este nu numai demobilizator, dar şi criminal, pentru că aduce blazare.
Aceasta este părerea mea, părinte Stavriu.
luni, 29 octombrie 2012 21:26:24
Top vizionări
Cele mai noi comentarii
Cristian Stavriu pe Ce este blestemul si ce efecte are!-P.Paisie Aghioritul (luni, 30 octombrie 2017 19:08:33)
Cristian Stavriu pe Vindecarea demonizatului din Gherghesa 2017 - Pr. Cristian Stavriu (luni, 30 octombrie 2017 18:51:41)
Delia Farcaș pe Ce este blestemul si ce efecte are!-P.Paisie Aghioritul (vineri, 27 octombrie 2017 13:09:37)
RODICA pe Vindecarea demonizatului din Gherghesa 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 22 octombrie 2017 15:36:15)
Dona pe Versuri de Toamna (duminică, 15 octombrie 2017 10:30:03)
Tabara de iconografie
Tabara de iconografie - Intre 26 iulie si 2 august 2012 (8 zile/ 7 nopti) debuteaza intr-un cadru mirific la Complexul Turistic Plaiul Lisei, la doar 3 km de Sambata de Sus, tabara de iconografie sub indrumarea [...]
Expozitie de icoane pictate pe lemn
Expozitie de icoane pictate pe lemn - O noua expozitie de icoane pictate pe lemn a artistei Ruxandra Lacatus se tine in perioada 29 Martie - 30 Aprilie 2012         [...]
Cursuri gratuite
Cursuri gratuite - In spiritul crestin al acestui portal ortodox, promitem sa angajam parteneriate pentru promovarea initiativelor valoroase duhovniceste si deopotriva cele utile cititorilor nostri, cum ar fi:- cursuri gratuite de creativitate in organizarea de evenimente, cursuri de creativitate in marketing [...]
Orthograffiti
Orthograffiti - OrthoGraffiti este singura revistă de lifestyle orthodox care se adresează tinerilor liceeni, dar nu numai acestora. Are o apariţie lunară (pe timpul anului şcolar deocamdată), 24 pagini, format A4, full color, glossy, un conţinut atractiv, cu materiale diverse, de interes pentru tineri. OrthoGraffiti îmbină teme duhovniceşti cu subiecte de interes general, prezentate însă într-un limbaj accesibil tuturor. Revista OrthoGraffiti a apărut în luna noiembrie 2008, în ziua de prăznuire a Sf. Martin de Tours, despre care şi aveam (întâmplător!?) şi un articol în numărul 1 (pilot). De-a lungul timpului în revista OrthoGraffiti au scris nume cunoscute din publicistica ortodoxă de azi, precum Ieromonahul Savatie Baştovoi, Ierod. Grigorie Benea, Monahia Siluana Vlad, dl. Ciprian Voicilă, dl. Danion Vasile, dl. Octavian Darmanescu, d-na Elena Dulgheru, dl. Costion Nicolescu, dl. Laurenţiu Dumitru – editor-coordonator al publicaţiei. Însă lista colaboratorilor rămâne deschisă.
Optimum Communication
Optimum Communication - Agentie de publicitate specializata in branding, comunicare de marketing si PR. Ofera saptamanal o ora de consultanta gratuita ONG-urilor si asociatiilor non-profit ortodoxe, in vederea imbunatatirii imaginii si randamentului comunicarii.
Blogroll