Foarte interesant acest articol și destul de îngrijorător deoarece astăzi am putea spune că avem un excedent de învățători și paradoxal un minus de modele vii. Logic și firesc ar fi să avem tot atâția învățători câte modele vii sunt. Ca atare toți aceștia câți ne erijăm în a învăța pe alții d-ale credinței să fi experiat noi înșine ceea ce propovăduim, însă așa cum spune și autorul, e mult mai lesne să înveți decât să purcezi la faptă căci a fi un împlinitor al poruncilor evanghelice presupune o mare jertfelnicie, o necruțare de sine, o luptă lăuntrică pe măsura. Dar să ne plecăm cu smerenie cuvântului Sfinților Părinți despre cum să biruim mândria astfel încât să putem merge pe calea sigură și bătătorită de acești înaintași ai noștri care acum liturghisesc cu Sfinții Îngeri la Tronul Sfintei Treimi:
„Trufiei îi place să-i învețe pe alții”: trebuie creștinul începător să se facă învățător aproapelui în lucrurile care țin de credință?
Pe fondul râvnei duhovnicești, provenite din trufie, din aprinderea omului cu slava deșartă, din părerea de sine, se dezvoltă adeseori patima de a-i învăța pe alții. În vremea noastră a devenit un lucru obișnuit ca fiecare să-și învețe și să-și moralizeze aproapele, deși foarte des se fac învățători cei care încă n-au făcut nici măcar câțiva pași în viața creștină, ci doar i-au aruncat o privire prin ușa întredeschisă. Cum se întâmplă adeseori în ziua de astăzi, omul, după ce și-a petrecut toată viața în necredință și în păcate, s-a pocăit și și-a schimbat întrucâtva modul de viață, a mers de câteva ori la biserică sau a stat câteva zile la mănăstire, a aflat câteva legi și concepții creștine, a făcut cunoștință cu unele reguli și rânduieli bisericești. În mod nemeritat, începe să se mândrească, și îndată începe să-i învețe și să-i mustre pe apropiații săi, pe prieteni și rude, să le reproșeze necredința, neîmbisericirea, chiar sa-i acuze că sunt slujitori ai satanei și așa mai departe. În numeroase cazuri, proaspătul convertit, care a început să-i „îndrepte” pe apropiații săi, să se străduie din răsputeri să-i convertească, să le mântuiască sufletele, ajunge el însuși să se poticnească nu după multă vreme, ajunge să cadă și să se întoarcă la viața păcătoasă de mai înainte.

Iar cei pe care el îi mustra, văzându-l în stare jalnică, atribuie creștinismului însuși inutilitatea și neputința și se îndepărtează și mai mult de biserică, de Dumnezeu.

Cei mai mulți dintre noi, îndată ce citesc în cărțile duhovnicești ceva instructiv sau sesizează o idee interesantă, se grăbesc să-i „servească” aproapelui, spre „învățătură”, ceea ce au citit, să-l moralizeze, să-i dea sfaturi cu privire la aplicarea unei regului sau alteia din Sfinții Părinți, deși ei înșiși nu s-au folosit încă de regulile acelea și nici nu au de gând să se folosească.
În ziua de azi, foarte des cei ce au crezut nu trăiesc în duhul credinței, ci doar înțeleg în mod raționalist momente disparate ale științei creștine, le răstălmăcesc, le împărtășesc aproapelui fără să se folosească de această bogăție ei îșiși.
Cât de răspândit este acum fenomenul următor: toată viața religioasă a omului începe și se termină doar în cap, fără să ajungă la inimă; intră cunoștințe religioase prin auz, prin rațiune, sunt rumegate în minte, întoarse pe toate fețele, reinterpretate, adeseori prelucrate în manieră proprie - și prin limbă sunt imediat exteriorizate și date aproapelui drept lucruri luate din experiență duhovnicească autentică, din viață.
O asemenea cunoaștere nepusă la încercare, necâștigată prin suferință prin viața făptuitoare, prin luptă, este însă deșartă.
Omul care-i învață pe alții nu din experiență duhovnicească, ci din cărți, seamănă, după cum Isaac Sirul, cu un pictor care, făgăduindu-i apă unui însetat, o zugrăvește cu culori pe perete. Necazul mai constă și în aceea că cel ce s-a dedicat prematur activității învățătorești rămâne el însuși neroditor; această înclinație devine o mare piedică în calea luării-aminte la sine, a vederii propriilor neputințe, a căutării propriei vindecări.
Pe de altă parte, la baza unei asemenea atitudini greșite stau slava deșartă, părerea de sine, prețuirea de sine, trufia minții.
La fel pot lucra înclinarea spre lenevie, năzuința de a scăpa de osteneala cea grea a luptei lăuntrice cu sine și înlocuirea acestei munci cu una ușoară – cea de a-i învăța pe alții.
Toată lumea a fost întotdeauna bolnavă - și este și acum – de această patimă. Toate personalitățile cu o minte cât de cât excepțională au năzuit întotdeauna să-i învețe pe alții și să-i convertească la teoriile născocite de către ei; toți filosofii, toți gânditorii religioși, toți începătorii ereziilor s-au străduit din răsputeri să-și răspândească ereziile; toate sectele religioase doresc să atragă în cursele lor cât mai mulți oameni. Așadar poate exista o mulțime de stimuli, de imbolduri neharice la a propovădui și a-i atrage pe alții la credința proprie. Tocmai de aceea nu trebuie să ne încredem în aceste porniri lăuntrice de „râvnă” ale noastre, care ne împing să-i convertim pe toți la calea adevărată, așa cum făceau, cu harul lui Dumnezeu, Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți – luminătorii Bisericii.
Se prea poate aceste patimi rele, care se ascund în noi, să ne împingă să ne mutăm grija de la mântuirea propriului suflet la mântuirea celorlalți, ca în felul acesta să poată rămâne libere în inima noastră – iar noi, mântuindu-i pe alții, putem pieri. „Nu vă faceți voi mulți învățători, fraților, știind că noi, învățătorii, mai mare osândă vom primi”, zice Apostolul Iacov (Iac. 3, 1). Va urma partea a doua a acestui articol.......

Cum să biruim mândria – Schiigumenul Sava – Editura Sofia – Bucuresti 2010
Pentru a avea un înțeles concret al lucrurilor puteti citi in oridine articolele următoare

1). Otrava ascunsa in om - Sf. Tihon Zadonsk

2). Despre mândrie – Schiigumenul Sava

3). Mandria - Simptomele si dezvoltarea bolii

4). Cum sa recunoastem TRUFIA din noi?

5). Ispitele Diavolesti - Mandria, Trufia, Semetia

6). Ce pierdem prin Trufie, ce castigam prin Smerenie?

7). Extraordinara SIRETENIE si SUBTIRIME a Ispitelor diavolesti

8). Mandria, Trufia si Ispitele dintre crestini

9). Unde duce indreptatirea de sine?

10). Tehnici de depistare a nemerniciei umane

11). Parerea de Sine - Esecul Vietii

12). Parerea de Sine - Moartea Duhovniceasca

13). FORTAREATA DEMONICA - Oamenii cocheti

14). FORTAREATA DEMONICA - Indragirea de sine

15). FORTAREATA DEMONICA - Etapele dezvoltarii MANDRIEI

16). FORTAREATA DEMONICA - De la MANDRIE la PARANOIA

17). Mandria este o inflamatie a sufletului - Sf. Ioan Gura de Aur

18). Cel ce se inalta pe sine va fi smerit