de Gheron Iosif | Vizionări: 4856
Am aflat mulți dintre Părinți în lucrare și în contemplație - Gheron Iosif
Când dragostea Domnului nostru copleșește sufletul omului, acesta nu mai este ținut de măsurile lui, ci iese din limitele sale. de aceea, „frica de Dumnezeu te scoate afară” și orice scrii, orice vorbești, este mai curând fără măsură. Dar, în clipa aceea a harului, orice ai spune despre strălucirea dragostei dumnezeiești, este puțin. Apoi, după ce inima se strânge și norul se retrage la ale sale, atunci intervine simțul măsurii, care cere măsură pentru a distinge lucrurile.
Toate acestea vi le-am scris pentru un singur scop: să încălzesc sufletele voastre, să îndemn la dorința și zelul după dulcele Iisus. Așa fac comandanții cu oștile lor, le povestesc isprăvile vitejiilor și-i obligă astfel să lupte cu bărbăție. Același scop au și viețile și învățăturile sfinților care au fost scrise și ne-au fost lăsate. Dar și sufletul - așa a fost plăsmuit de Dumnezeu - dacă nu aude des astfel de lucruri înalte și minunate, este copleșit de somn și de nepurtare de grijă. Atunci numai cu astfel de lucruri, adică cu lecturi și istorisiri vrednice, se alungă uitarea și se înnoiește vechiul edificiu.
Eu, când am venit la Sfântul Munte, am aflat aici mulți Părinți în „lucrare” și în „contemplație”. Oameni sfinți, venerabili. Era Părintele Gheron Kalinikos. Desăvârșit nevoitor. A stat izolat de toți ceilalți timp de patruzeci de ani, nevoindu-se cu lucrarea minții și hrănindu-se cu dulceața dragostei dumnezeiești. A fost de mare folos multora. Acesta s-a bucurat de răpirea minții.
Mai jos de acesta era un alt părinte, Gheron Gherasimos. Isihast neîntrecut, lucrător al rugăciunii minții. Avea nouăzeci de ani. Luptat de demoni și lovit de vremuri grele, a rămas stâlp neclintit de răbdare. Acesta avea darul lacrimilor neîncetate. S-a săvârșit din această viață lipsit de orice grijă lumească și îndulcit de cugetarea la Hristos.
Mai sus era Gheron Ignatios. Nevăzător de mulți ani. Duhovnic foarte mulți ani a ajuns, la vârsta de nouăzeci și cinci de ani, rugător neîncetat cu rugăciunea minții. În timpul rugăciunii gura lui răspândea mireasmă, încât se bucura nespus cel care vorbea cu el.
Mai era un alt părinte, mai minunat decât toți, la Sfântul Petru Atonitul, Părintele Daniil următor al Marelui Arsenie. Iubitor de tăcere, izolat de toți ceilalți, slujitor permanent. Șaizeci de ani nu s-a gândit că poate lăsa măcar o zi Sfânta Slujbă. În timpul Postului Mare săvârșea în fiecare zi Liturghia Darurilor mai înainte sfințite. A trăit până în ultima zi în trezvie, săvârșindu-se fără să fi fost vreodată bolnav. Sfânta Liturghie săvârșită de el ținea trei ore și jumătate, uneori chiar patru oare, deoarece întârzia, afundat în priveghere, să spună ecfonisurile. Lacrimile sale erau atât de multe încât uda pământul acolo unde stătea.
De aceea nu vroia ca vreun străin să fie de față când slujea Sfânta Liturghie, pentru a nu vedea lucrarea sa. Pe mine m-a primit după multe rugăminți. De fiecare dată când mergeam, trebuia să merg pe jos în miez de noapte cam trei ore pentru a ajunge la ora începerii acelei cu adevărat înfricoșătoare dumnezeiască lucrare. Îmi spunea un cuvânt - două de învățătură, ieșind din Sfântul Altar, apoi dispărea imediat și nu se mai arăta toată ziua. Întreaga lui viață a avut rugăciunea minții și priveghere de toată noaptea.
De la el am luat și eu această rânduială și am avut mare folos. Mânca numai câteva fărâmituri de pâine pe zi, de aceea era la Sfânta Liturghie ca un fulg. Și până nu uda cu lacrimi locul unde slujea nu încheia.
Au mai fost mulți alți părinți văzători, pe care eu nu m-am învrednicit să-i văd, pentru că se săvârșiseră cu un an - doi înainte de venirea mea. Lucrările lor minunate mi le-au povestit ceilalți. Eu cu acestea mă desfătăm. Umblăm din peșteră în peșteră, măsurând pas cu pas Muntele pentru a-i afla.
Duhovnicul meu era bun și, după ce îi pregăteam mâncarea, îmi dădea binecuvântare să plec în căutarea părinților pustinici, pentru folosul sufletului. Iar după ce s-a săvârșit acesta și l-am îngropat, atunci am cercetat tot Sfântul Munte.
Era un părinte într-o peșteră, care plângea de șapte ori pe zi. Aceasta era lucrarea sa. Noaptea toată o petrecea în lacrimi. Perna lui era totdeauna udă de lacrimi. Ucenicul său, care mergea la el de două-trei ori pe zi, - pentru că nu-l lăsa să stea cu el pentru a nu-i întrerupe plânsul - îl întreba:
„-Părinte, de ce plângi?
-Când omul vede pe Dumnezeu, fiul meu, din multă dragoste îi curg lacrimile și nu le poate opri”.
Mai erai și alții, mai mici. Părintele Kosmas și alții și alții mai mari, despre care dacă ar fi să scrie cineva ar trebui să consume multă hârtie. Toți aceștia au murit și trăiesc acum în veci în ceruri. Astăzi nu se mai aude că s-ar întâmpla astfel de lucruri. Deoarece atât de mult a pus stăpânire pe oameni grija lumească, materială, și atâta nepăsare față de privegherea duhovnicească, încât mulți nu numai că nu mai doresc să cerceteze, să afle sau să săvârșească acestea, ci, mai mult decât atât, atunci când aud pe cineva vorbind despre ele se împotrivesc cu răutate acestuia, considerându-l absurd și nebun, deoarece viața lui nu seamănă cu a lor.
Se întâmplă ceva asemănător cu timpurile idolatre. Atunci, când vorbeai împotriva idolilor, te băteau cu pietre până te omorau. Astăzi, orice patimă ține loc de idol. De aceea, atunci când mustri sau te arăți împotriva vreunei patimi, toți strigă: „Loviți-l cu pietre, pentru că rostește blasfemii la adresa dumnezeilor noștri!” În fine; pentru că eu nu accept nici-o patimă și nu scutesc absolut pe nimeni și nici nu vreau să aud cum trăiește și ce face lumea, călugării, sunt mereu ținta atacurilor. Și nu încetez a ruga noapte și zi pe părinți și a spune că ei au întru totul dreptate. Eu nu am dreptate atunci când sunt mâhnit de aceștia. Deoarece văd cu ochii pe care li i-a dat Dumnezeu. Nu sunt nedrept dacă spun: de ce nu văd așa cum văd eu?
Fie ca Dumnezeul tuturor să ne miluiască pe toți pentru rugăciunile cuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor Părinților noștri.
Mărturiii din viața monahală – Gheron Iosif - Editura Bizantina 1995
1. Despre Rugaciune si cum il putem afla pe Dumnezeu
2. Lupta, Ispitele, Ascultarea, Rabdarea
3. Despre Rugaciunea Mintii - Cuv.Gheron Iosif
4. Nimeni nu afla RUGACIUNEA fara atentie si trezvie
5. Ce sa faci in timpul luptei!
6. Mania fata de cei impietriti
9. Daca inceputul nu-l poti afla, nu ai cum sa ajungi la bun sfarsit
10. Daca inceputul nu-l poti afla, nu ai cum sa ajungi la bun sfarsit - 2
11. Dobandirea Harului si incercarea prin ispite
12. Dobandirea Harului si incercarea prin ispite - 2