de Gheron Iosif | Vizionări: 3968
Avem mai jos un șir întreg de sfaturi deosebite pentru viața duhovnicească. Cine își dorește cu adevărat să treacă de la stadiul de creștin doar cu numele, la starea reală de creștin practicant, de la stadiul declarativ la cel faptic, unit cu Dumnezeu prin Biserică și Sfintele Taine, trebuie să ia aminte cu acrivie la sfaturile părintelui Gheron Iosif:
Fiul meu, dacă iei aminte la ceea ce îți scriu și te silești pe tine însuți, vei afla mult folos!
Toate acestea (neîmpliniri) ți se întâmplă deoarece nu te străduiești îndeajuns la rugăciune. Deci, silește-te.
Spune tot timpul rugăciunea. Să nu-ți stea deloc gura. Așa te vei obișnui cu rugăciunea și o va prelua apoi mintea.
Nu da curaj gândurilor, deoarece astfel te slăbești și te întinezi.
Rugăciunea, silirea firii continuu, și vei vedea cât har vei primi.
Viața omului, fiul meu, este necaz și supărare, deoarece este înstrăinare. Să nu cauți odihnă desăvârșită.
Hristos a purtat crucea. Și noi trebuie s-o purtăm. Dacă vom răbda toate necazurile, vom afla har de la Domnul.
De aceea ne lasă Domnul să fim ispitiți, pentru a ne încerca zelul și dragostea pe care o avem pentru El.
De aceea este nevoie de multă răbdare.
Fără răbdare omul nu poate deveni lucrător, nu învață cele duhovnicești, nu ajunge la măsura virtuții și a desăvârșirii.
Iubește pe Iisus și spune fără întrerupere rugăciunea și aceasta îți va lumina calea spre El.
Ai grijă să nu judeci, pentru că din cauza aceasta îngăduie Dumnezeu să plece harul și te lasă să cazi, să te smerești, să vezi greșelile tale.
Cele ce îmi scrii sunt adevărate. Ceea ce simți la început este harul lui Dumnezeu care, atunci când vine, îl face pe om duhovnicesc. Și toate i se par bune și frumoase. Atunci iubește pe toată lumea, are trezvie, lacrimi, căldură sufletească.
Când pleacă harul pentru ca omul să fie încercat, atunci toate devin trupești și sufletul cade.
Însă tu să nu-ți pierzi atunci voința, ci să strigi fără încetare rugăciunea, cu multă silință, cu durere multă: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. Iarăși și iarăși, la nesfârșit. Și, ca și când ai vedea cu mintea pe Hristos, să-i spui: „Mulțumesc, Hristoase al meu, pentru cele bune pe care mi le-ai dat ca și pentru cele rele prin care trec. Slavă Ție, slavă Ție, Dumnezeul meu”.
Și răbdând toate, iarăși va veni harul, iarăși bucuria. După care iar ispita și întristarea, tulburarea și supărarea. Apoi iarăși lupta, biruința și mulțumirea.
Și aceasta se va întâmpla până când, puțin câte puțin, te curățești de patimi și devii duhovnicesc. O dată cu trecerea timpului, îmbătrânind, vei ajunge la nepătimire.
Dar până atunci luptă. Nu aștepta ca lucrurile bune să vină singure.
În puf nu devine nimeni călugăr (n.r. sau creștin adevărat). Călugărul trebuie să fie batjocorit, încercat, să cadă, să se ridice, să nască om. Nu în brațele mamei. Este oare posibil? S-a auzit vreodată să devină cineva călugăr lângă mama, care numai ce te aude oftând, îți spune: „Ia și mânîncă ceva, că ești slăbit!”
Asceza, fiul meu, cere lipsuri. Lucrurile bune cu adevărat nu le vei găsi mergând la băi sau trăind bine. Este nevoie de luptă și de osteneală multă.
Să strigi zi și noapte către Domnul.
Să înduri cu răbdare toate ispitele și toate necazurile.
Să-ți înăbuși mânia și dorința. Te vei obosi mult până vei înțelege că rugăciunea fără atenție și fără simțire duhovnicească este pierdere de timp, osteneală fără răsplată.
Trebuie ca în toate simțurile, și cele dinlăuntru și cele din afară, să pui paznic neadormit atenția. Deoarece, fără aceasta, mintea și puterile sufletului se risipesc în zadar, ca apa care curge pe drum.
Nimeni nu a aflat vreodată rugăciunea fără atenție și trezvie.
Nimeni nu s-a învrednicit vreodată să urce către cele de sus dacă mai întâi nu a disprețuit pe cele de jos.
De multe ori te rogi iar mintea se plimbă pe ici și pe colo, unde îi place, spre lucrurile de care după obicei este atrasă. Și este nevoie de multă silință ca să o desprinzi de acolo, este nevoie să iei aminte la cuvintele rugăciunii.
De multe ori în gândul tău, în cuvântul tău, în auzul și în vederea ta pătrunde cu vicleșug vrăjmașul și tu nici nu știi. Când îți vei da seama vei înțelege că trebuie multă luptă să te curățești. Nu înceta a te lupta cu duhurile vicleniei. Cu harul Domnului Hristos vei învinge și te vei bucura pentru cele care te-au întristat.
Ai grijă însă - și spune și celorlalți – să nu vă lăudați unul pe altul pe față.
Pentru că lauda dăunează chiar și celor desăvârșiți, darmite vouă, care sunteți încă slabi!
Unui sfânt i-a spus un oaspete de trei ori că împletește frumos lucrul său de mână. A treia oară, sfântul i-a spus:
„De unde ai venit aici, omule? Ai alungat pe Dumnezeu de la mine!”
Vezi câtă acrivie aveau sfinții? De aceea, e nevoie în toate de multă atenție. Numai insultele și batjocura folosesc duhovnicește omului. Deoarece din acestea se naște smerenia și astfel iei cunună. Îndurând se înăbușă orgoliul și slava deșartă. Când îți spun: „mândrule”, „ipocritule”, „nerăbdătorule” și altele ca acestea , este ceasul să înduri. DACĂ VORBEȘTI AI PIERDUT!
Să ai totdeauna frica de Dumnezeu. Să ai dragoste pentru toți și ai grijă ca nu cumva să întristezi pe vreunul sau să faci rău cuiva în vreun fel sau altul, deoarece în ceasul rugăciunii își va sta piedică întristarea fratelui. Fă-te tuturor exemplu bun în cuvinte și în fapte, și harul dumnezeiesc totdeauna te va ajuta, te va umbri.
Să mai ai grijă, fiul meu, ca nu cumva să uiți vreodată în viața ta că monahul trebuie să fie exemplu bun și nu sminteală celor din lume, așa cum el are exemplu pe îngeri. Este dator cu multă grijă, ca nu cumva să-l fure Satana.
Este nevoie să iasă monahul în lume? Să iasă! Dar este dator să fie numai ochi, numai lumină. Să vadă bine ca nu cumva să fie de folos celorlalți și pe sine să se vatăme. Cel mai mult sunt în pericol, ieșind în lume, călugării tineri și călugărițele tinere, care se află încă în floarea vârstei lor. Trec printre multe capcane. Pentru cei care au trecut de o vârstă anume și care s-au uscat datorită ascezei numai există atâta temere.
Aceștia nu sunt vătămați atât cât pot să se folosească, dacă au experiență și cunoaștere.
Cu toate acestea, în general, orice monah nu se alege din lume decât cu laude și slavă, care îl lasă gol. Și vai de el dacă nu-l acoperă harul dumnezeiesc, după nevoia și scopul pentru care iese fiecare! Va urma...
Mărturii din viața monahală – Gheron Iosif – Editura Bizantină București - 1995
1. Despre Rugaciune si cum il putem afla pe Dumnezeu
2. Lupta, Ispitele, Ascultarea, Rabdarea
3. Despre Rugaciunea Mintii - Cuv.Gheron Iosif