de Gheron Iosif | Vizionări: 5607
Citind cărțile sfinte cu siguranță ne entuziasmăm și începem să ne dorim Harul dumnezeiesc cu roadele lui: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa,blândeţea, înfrânarea, curăţia”; împotriva cărora nu este lege. Părintele Gheron Iosif ne învață mai jos însă cum stau lucrurile cu dobândirea Harului și ce presupunea primirea lui. Din nefericire la aceste teste cădem cu ușurință ptr că nu suntem fideli în totalitate.
Lucrarea/praxis nu înseamnă numai a încerca și a te lăsa păgubaș. Faptă bună se numește când pătrunzi în lucrare, te lupți, biuiești sau ești biruit, câștigi sau pierzi, cazi, te ridici, răscolești totul, ridici totul în picioare, când primești lupta până la ultima suflare. Și niciodată să nu te descurajezi până la ieșirea sufletului tău.
Dar când ajungi până la cer, trebuie să te aștepți ca ziua următoare să cobori în iad. Să nu mai spunem că uneori coborârea se întâmplă chiar în aceeași clipă. De aceea, nu trebuie să te pierzi în rătăciri, ci să ai înaintea ochilor că amândouă sunt ale tale.
Să mai știi că întotdeauna harul vine întăi, ca o prevestire de pregătire. Îndată ce simți harul, să te strângi în tine și să spui: „Iată, a venit vestea războiului! Păzește-te, pământule, ai grijă din ce parte va lovi vicleanul”.
De multe ori vine repede, alteori după două sau trei zile. Oricum vine.
Apărarea să fie întărită: spovedanie în fiecare seară, ascultare de părintele stareț, smerenie și dragoste față de toți. În felul acesta îți ușurezi întristarea.
Dacă harul vine înainte de curățire și de altele asemenea, este nevoie de multă atenție și de minte curată. În trei categorii se împarte harul: curățitor, luminător și desăvârșitor. În trei și viețuirea: după fire, mai presus de fire și împotriva firii. În aceste trei categorii se urcă și se coboară. Trei sunt și darurile cele mai mari pe care le primește omul: contemplația (theoria), dragostea și nepătimirea.
Deci, la „faptă” / praxis conlucrează harul curățitor, cel care ajută la curățire. Orice om care s-a căit trebuie să știe că harul l-a îndemnat la pocăință. Și tot ceea ce face este de la har, deși acela care are harul nu știe. Harul însă îl hrănește și îl îndrumează și, în funcție de progresul pe care îl realizează, urcă sau coboară sau rămâne în aceeași stare. Dacă are zel și lepădare de sine, ajunge la contemplație (theoria), care este urmată de luminarea cunoștinței dumnezeiești și, în parte, de nepătimire. Dacă se răcește zelul, dorința, se restrânge și lucrarea harului. Cel care se roagă fiind în cunoștință este cel care știe pentru ce se roagă și ce cere de la Dumnezeu. Cel ce se roagă conștient nu spune cuvinte de prisos, nu cere lucruri de prisos, cunoaște și locul, și modul, și timpul potivit, și cere cele ce sunt potrivite și folositoare sufletului său. Comunică la nivelul minții cu Hristos. Îl află și Îl are pe Hristos, și „nu-L va lăsa în veci”.
Cel care se roagă cere iertarea păcatelor, cere mila Domnului, deoarece Dumnezeu le dă cu rânduială. Și dacă tu Îl plictisești cu cererile tale, îngăduie duhului rătăcirii, care se preface a fi harul, să te amăgească arătându-ți altceva în locul celor adevărate. De aceea nu este folositor să cerem lucruri peste măsură. Chiar dacă nu sunt auzite, dacă se întâmplă înainte de curățire, acestea devin șerpi vătămători. Tu să ai pocăință curată și să faci ascultare la toți, și harul va veni ca tu să-l ceri.
Omul, ca un copil gângurind, cere de la Dumnezeu voia Lui cea sfântă. Dumnezeu, ca Părinte Atotbun, îi dă harul, dar îi dă și ispite. Dacă îndură fără să murmure ispitele, primește adaos de har. Dar cu cât primește mai mult har, în aceeași măsură primește și adaos de ispite.
Demonii, când se apropie să atace cu lupta lor, nu se îndreaptă spre locul unde tu ai, fără discuție, tăria să-i învingi, ci încearcă acolo unde ai slăbiciuni. Acolo unde tu nicidecum nu-i aștepți, acolo escaladează zidul cetății. Și, când găsesc un suflet slab și o parte mai slabă a noastră, totdeauna acolo ne înving și ne fac răspunzători. Va urma....
Concluzionăm că există și riscul uneori să avem ispite din cauza propriilor lucrări greșite în viața duhovnicească, în lupta ce ne stă înainte și să credem că ele sunt rezultatele unor lucrări duhovnicești înalte. De cele mai multe ori ne facem ispite singuri, noi le întreținem, noi le provocăm. Părintele Gheron Iosif însă ne arată toate capcanele acestei căi binecuvântate și ne îndeamnă la aflare unui povățuitor adevărat căruia să-i supunem toate ale noastre. Fără un duhovnic / povățuitor iscusit cu greu vom răzbate aceste vremuri ale iubirii de sine. Vom continua ideea într-un articol viitor...
Mărturiii din viața monahală – Gheron Iosif
1. Despre Rugaciune si cum il putem afla pe Dumnezeu
2. Lupta, Ispitele, Ascultarea, Rabdarea
3. Despre Rugaciunea Mintii - Cuv.Gheron Iosif
4. Nimeni nu afla RUGACIUNEA fara atentie si trezvie
5. Ce sa faci in timpul luptei!
6. Mania fata de cei impietriti
9. Daca inceputul nu-l poti afla, nu ai cum sa ajungi la bun sfarsit
10. Daca inceputul nu-l poti afla, nu ai cum sa ajungi la bun sfarsit - 2
Bine ai punctat frate la sfarsit. Eu cunosc cateva persoane care au tot timpul ispite si le pun pe seama vrajmasului dar ele intretin acele stari de fapt printr-o proasta gestionare a vietii duhovnicesti.
Aceste persoane nici cu preotii nu se mai inteleg si si-au faurit un drum propriu ceea ce sigur duce la inselare.
Abia asteptam comntinuarea articolului...
Eliza