de Simeon Kraiopoulos | Vizionări: 4523
O referire la botez - Arhimandrit Simeon Kraiopoulos
Ca să mă fac mai bine înțeles: cineva, de pildă, se botează și devine creștin ortodox. Ce poate fi mai presus decât a se elibera cineva de păcatul strămoșesc, intrând în trupul lui Hristos, care este Biserica Lui, și să devină membru al trupului lui Hristos și să se sfințească?
Și totuși, așa cum spuneam și altădată, Părinții sublinează faptul că, dacă cineva nu trăiește ca un creștin, așa cum i se cere prin Botez, și rămâne doar botezat, în ziua Judecății această taină înfricoșătoare va fi în defavoarea lui.
Este ca un copac care se altoiește. Există un act mai radical decât acela de a tăia pomul sălbatic și să-l altoiești, ca să devină roditor? Există ceva mai bun decât actul altoirii? Pomul nu are judecată și nu știe, dar cel care îl altoiește trebuie să-l supravegheze. Dacă nu va face asta, pomul sălbatic va crește stufos, iar altoiul pe care l-a pus s-ar putea usca.
Haideți să nu analizăm situația în care se usucă, ci situația că se păstrează oarecum în viață, însă frunzele lui sunt îngălbenite, fiindcă jur-împrejurul rădăcinii au răsărit 10-20 de vlăstare, nu știm câte, care au sufocat altoiul.
Dacă n-ar fi fost altoit ar fi existat o explicație, anume că n-a fost altoit și de aceea este așa. Însă să fie altoit și să fie într-un asemenea hal, în care este mai rău decât înainte de a fi altoit, de vreme ce înainte avea doar un vlăstar sălbatic, iar acum are jur-împrejur zece vlăstare!
Însă faptul că a fost altoit este în defavoarea lui, deoarece a avut posibilitatea să devină un pom nou și roditor, și nu a devenit.
Astfel, atunci când nu se întâmplă să trăiască cineva ca botezat și după voia lui Dumnezeu, să-L aibă înlăuntrul său pe Hristos, ci pur și simplu este botezat, dar în definitiv trăiește în păcat, nu ține cont deloc de Botez și nu încearcă deloc să trăiască așa cum cere Botezul, atunci Taina botezului și orice altă taină, toate Tainele bisericii, vor fi în defavoarea lui.
Toate acestea pe care le face cineva arătând râvna lui nu numai că nu-i vor fi folositoare, dat pot fin în defavoarea lui, dacă rămâne doar cu râvna și nu înaintează acolo unde trebuie să înainteze. Bineînțeles, cuvântul este greu și foarte ușor ar putea gândi și spune cineva: dacă este așa, n-o să mai venim nici aici, nici în altă parte, ca să nu ne împovărăm mai mult sinele.
Omul este liber și rațional. Dacă ar trage cineva astfel de concluzii, atunci să le și explice. Dar nimeni dintre cei înțelepți, nimeni dintre cei ce stau înaintea lui Dumnezeu cu frică și înțelegere nu va gândi așa, ci poate fi tulburat, se va neliniști și va încerca să vadă ce poate face ca să scape din acest pericol, ca să scape de de ceea ce îl împiedică în definitiv să fie ceea ce trebuie, adică să fie al lui Dumnezeu. Ferească Dumnezeu, desigur!
Omul ajunge uneori în situații în care nu poate să se schimbe, nu pentru că nu poate să se schimbe, ci pentru că mintea lui nu mai gândește corect și nu mai vrea cu adevărat să se schimbe. Ferească Dumnezeu!
Este foarte probabil ca omul, dacă nu este cu luare aminte, să sfârșească în situații în care nu poate să se schimbe, deoarece rămâne în propriul său sistem, în idolul din el, în egoismul lui, în întunericul lui.
Rămâne în adevărul lui, în îndreptățirea lui de sine, în autosuficiența și în narcisismul lui.
O să se piardă!
Taina mântuirii – Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină 2012
