de Cristian Stavriu | Vizionări: 3278
Cred că se poate vedea cu ușurință o persoană care are râvnă deoarece mereu are un suflu, o vitalitate și o vioiciune în tot ceea ce face. Unul mai experimentat pe această cale poate distinge și poate face diferența între râvna cea bună și ravna cea păgubitoare. Creștinul trebuie să aibă râvnă, și asta o predică toți părinți duhovnicești, dar cu mențiunea că trebuie avut mare grijă încotro duce sufletul acea râvnă. Am văzut însă cu ochii limpezi mulțime de oameni înșelați, purtați de o râvnă deosebită spre cele părute duhovnicești. Multă înșelare este astăzi în lume și mulți sunt aceia care n-au dobândit dreapta socotință și capacitatea de discernere a lucrurilor. Părintele Simeon Kraiopoulos în Taina Mântuirii atinge toate aceste aspecte arătând reperele necesare creștinului spre a nu se înșela:
Nu cumva și râvna noastră este cea a israelitenilor?
Apostolul Pavel ne încredințează, așadar, că cei de un neam cu el au râvnă pentru Dumnezeu. Nu îi prezintă ca pe niște atei sau indiferenți. Toți au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără cunoștință.
Nu au, prin urmare, acea râvnă care să îi ducă la a se lăsa cu totul pe seama a ceea ce le dă Dumnezeu, să-i îndreptățească Dumnezeu, El să-i mântuiască, ci ei vor să se îndreptățească pe ei înșiși.
Spune în continuare: neștiind dreptatea lui Dumnezeu.
De ce nu o știu? Unii cum de-o știu, iar alții nu?
Tocmai din cauză că nu vor s-o cunoască. Necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să statornicească dreptatea lor... pe de-o parte, nu cunosc dreptatea lui Dumnezeu și nu acceptă că El îl mântuiește pe om, iar pe de altă parte sunt înțepeniți în Lege și au o suficiență de sine și un duh al îndreptățirii de sine și vor să statornicească dreptatea lor, fără a se supune vreunul dreptății lui Dumnezeu: iar dreptății lui Dumnezeu nu s-au supus.
Să privim mai bine acest aspect.
Noi, cei care suntem aici acum, putem să spunem că nu avem râvnă? Pentru că ceva ne-a adus aici; ceva există în sufletul nostru - ceva! Și, așa cum am zis și altădată, o să vină cineva o dată, de două ori, de trei ori, apoi se plictisește și nu mai vine. Toți creștinii care mergem la biserici sau să ascultăm o omilie avem râvnă către Dumnezeu. Dar cred că din rezultatul final putem trage și concluzia - dar poate că greșesc - că semănăm pe de o parte cu israelitenii, care aveau râvnă către dumnezeu, dar fără cunoștință.
Ca să vii la biserică și să revii, ca să te preocupe aceste subiecte, ca să citești și să asculți și să faci și anumite eforturi, strădanii, să păstrezi anumite lucruri, să păzești poruncile lui Dumnezeu, toate acestea pot constitui o râvnă duhovnicească care până într-un punct e bună.
Apostolul Pavel nu osândește râvna în sine. Omul trebuie să aibă râvnă.
Trebuie să facă ceea ce face de bună voie și fără a se osteni. Trebuie de bună voie și neobosit să păzească poruncile lui Dumnezeu, să se schimbe după voia Lui. Dar să nu fie, totuși, o râvnă fără cunoștință, ci să existe permanent în sufletul său acel ceva care, dacă ar lipsi, toate s-ar pierde, ca să nu spunem că uneori ar putea deveni chiar o povară pentru suflet.
Taina mântuirii – Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină 2012
