Avem mai jos continuarea articolelor Talmacirea si rastalmacirea Sfintelor Scripturi de catre secte și Talmacirea si rastalmacirea Sfintelor Scripturi de catre secte - 2 unde se explică foarte frumos felul în care protestanții / neoprotestanții și toate sectele care au la baza doctrina „sola scriptura” răstălmăcesc înțelegerea Scripturii și a credinței în general.
Dar de la ce pornesc sectanții când îndrăznesc să creadă că pot, fără pregătire teologică, a înțelege Biblia?
Hellen White spune în această privință: „Trebuie să exercităm toate puterile minții pentru studiul Scripturilor și să punem la lucru gândirea ca să înțelegem, atât cât pot muritorii, lucrurile adânci ale lui Dumnezeu; totuși, nu trebuie să uităm că ascultarea și supunerea de copil constituie adevăratul spirit al celui care vrea să învețe. Dificultățile din Scriptură nu pot să fie niciodată rezolvate prin aceleași metode care sunt folosite pentru înțelegerea problemelor filozofice. În studiul Bilbliei nu trebuie să ne angajăm cu acea încredere în sine cu care atât de mulți pășesc în domeniile științei, ci cu un spirit evlavios și dependent de Dumnezeu și cu o dorință sinceră de a cunoaște voia Sa. Tebuie să venim cu un spirit umil și dispus să învețe, pentru a dobândi cunoștință de la marele Eu Sunt. Altfel, îngerii răi ne vor orbi atât de mult mințile și ne vor împietri atât de mult inimile, încât nu vom mai fi impresionați de adevăr.”
Convingător, nu? Mai mult, aproape adevărat. Sau chiar adevărat, dacă ... dar să vedem ce spune mai departe!
„Multe părți din Scriptură, pe care învățații le consideră taine sau peste care trec declarându-le neimportante, sunt pline de mângâiere și învățătură pentru acela care a fost învățat în școala lui Hristos. Un motiv pentru care mulți teologi nu au o mai clară înțelegere a Cuvântului lui Dumnezeu este că ei închid ochii față de adevărurile pe care nu doresc să le practice. Înțlegerea adevărului biblic nu depinde atât de mult de capacitatea intelectuală a celui care studiază, cât de sinceritatea scopului, de dorința serioasă după neprihănire”.
Și totuși, aceste cuvinte NU Sunt ale Scripturii, ci ale unui om, mai precis ale unei femei care învață pe alții cum trebuie înțeleasă Biblia, DEȘI ESTE SCRIS - „femeii nu-i îngăduiesc să învețe pe alții” – (I Timotei 2, 12) și deși tot ea, în altă parte, susține cu tărie că „Cuvântul lui Dumnezeu se explică singur” așa încât de fapt n-ar fi nevoie de cuvintele ei.
Să privim totuși cuvintele ei cu atenție, ca să vedem în ce adâncă ceață duc pe cel care caută în ele un reper.
Vedem că ea spune - și nu doar aici, ci și în multe alte părți – că mulți teologi și învățați se înșală cercetând Scripturile din pricină că nu au o „dorință serioasă după (corect, de) neprihănire”.
Bine. Dar CINE are o asemenea dorință? Cum putem știi că o avem sau nu, ori că cel ale cărui tâlcuiri le ascultăm le are sau nu?
În definitiv, este limpede că oricine doar începe studiul Scripturilor, de vreme ce până atunci a fost departe de Cuvântul lui Dumnezeu se află dacă nu în rătăcire apoi nici prea departe. Și este limpede că mai are în suflet destulă pâclă, destule umbre din cele vechi ale păcatului.
Deci poate fi ușor înșelat.
Este evident că sunt mulți oameni în jurul nostru care au păreri foarte hotărâte despre ei, bune sau rele, deși toată lumea vede că se înșală. Sunt destui care se cred sinceri și nu sunt, care se cred înțelepți și nu sunt, care se cred răbdători și nu sunt, care se cred pricepuți și nu sunt, care se cred frumoși și nu sunt, care se cred răi și nu sunt, care se cred slabi și nu sunt ș.a.m.d. Atât de ușor se înșală omul asupra lui însuși!
Cum poate dovedi practic cineva, inclusiv Hellen White sau oricare interpretator al Bibliei, că are cu adevărat acel ,,spirit umil” și celelalte calități pe care Hellen White le pretinde necesare pentru înțelegerea Bibliei?
Este foarte ușor să PRETINZI ori chiar să FII CONVINS că le ai. Dar nu înseamnă că este adevărat și acest lucru.
De fapt, un asemenea mod de gândire este cu totul năucitor și înșelător. Nu poți să fii sigur, pe baza sincerității tale, că de fapt nu greșești și că celălalt – care și el se pretinde sincer și convins că el are de fapt adevărul – are dreptate. Doar și el e convins, ca și tine. Nu cumva greșești tu? De ce ar greși el și nu tu?
Dacă ești umil, trebuie să te întrebi aceasta, că doar un trufaș inconștient poate pretinde că deține adevărul, fără să se îndoiască absolut deloc, nu? În definitiv toți suntem oameni păcătoși, toți putem greși crezând că nu o facem, toți ne putem înșela, crezând că mergem bine, până la urmă nu putem știi nimic sigur!
Aceasta este rătăcirea la care se ajunge prin învățăturile protestante și neprotestante.
Am arătat că ei au ajuns la asemenea învățături greșite reacționând – de multe ori tot greșit – față de ereziile Imperiului romano-catolic. Una din ereziile papiste era tocmai aceea de a schimba sau „îndrepta” Tradiția după dorință, punându-se în paralel Biblia sub obroc, pentru a nu se observa contraindicațiile ce apăreau între ele în urma schimbărilor eretice făcute. Ca urmare, Luther și alții asemenea lui s-au trezit deja sub o tradiție papistă alterată, stricată, murdărită adânc de nenumărații papi și teologi eretici ai Romei. Și reacția a fost aceea de a respinge Tradiția în întregime, în loc de a căuta Tradiția adevărată, de dinaintea falsificărilor.
Și totuși această Tradiție este apărată și recomandată cu tărie chiar de Biblie, care, așa cum am văzut, chiar anatemizează pe cei care o strică sau o înlătură (Galateni 1, 8-9).
Și o apără și o recomandă pentru că fără ea se ajunge la aceea amețeală sectantă pe care am văzut-o mai sus, la acea lipsă de repere în înțelegerea adevărată a Scripturii.
De fapt, Biblia explică acest lucru:
„Avem cuvântul proorocesc mai întărit la care bine faceți luând aminte, ca la o făclie ce strălucește în loc întunecos, până când va străluci ziua și Luceafărul va răsări în inimile voastre, aceasta știind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia; pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați fiind de Duhul Sfânt” (II Petru 1, 20-21).
Iată prin urmare cuvânt limpede și sigur al lui Dumnezeu: nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia.
Există un cuvânt proorocesc mai întărit, deosebit prin urmare de proorocia Scripturii.Vedem aici motivul pentru care Dumnezeu a lăsat și apărat Tradiția cu atâta tărie: ea cuprinde acea învățătură de care are nevoie tot începătorul pentru a putea începe să înțeleagă cele mai ușoare pasaje din Scriptură.
Să ne aducem aminte că Sfinții Apostoli, după trei ani alături de Mântuitorul și nespus de multă învățătură prin cuvânt și faptă de la acesta (Ioan 20, 30; 21, 25), doar după Înviere au primit HARUL de a înțelege Scripturile:
„Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci și în psalmi”.
Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile:
„Și le-a spus așa este scris și așa trebuie să pătimească Hristos și să învieze din morți a treia zi. Și să se propovăduiască în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim” (Luca 24, 44-47).
Vedem, prin urmare, că, deși cunoșteau Scripturile atât de bine, deși lăsaseră toate ca să Îl urmeze pe Hristos, deși Îl ascultaseră atât de mult, deși aveau atâta har primit de la El încât și duhurile li se supuneau, totuși încă nu înțelegeau Scripturile!
Câtă neșiință, câtă trufie, câtă nebunie sau câtă înșelăciune poate avea cineva în suflet pentru a crede că e suficient să fi sincer ca să înțelegi Scripturile, când chiar ele mărturisesc împotriva unei asemenea păreri!
Pentru ca Sfinții Apostoli să fie pregătiți a primi harul înțelegerii cuvintelor dumnezeiești ale Scripturii a fost nevoie de trei ani în care Însuși Dumnezeu Fiul i-a crescut cu grija, dragostea și înțelepciune sa; i-a mustrat, i-a învățat, le-a dat pilde și le-a fost El Însuși pildă, S-a schimbat la față înaintea lor, le-a adus mărturia Tatălui, a Duhului, a lui Moise și a lui Ilie, le-a întărit și călăuzit credința prin minuni de care știm și de care nu știm etc., etc., etc.!
Ce școală, ce putere, ce creștere a fost aici! Și doar mai apoi au putut Sfinții Apostoli să primească harul înțelegerii Scripturii! Și chiar atunci Hristos încă i-a ajutat și i-a învățat, fără a-i lăsa în seama acestui har dintru început.
Iar ereticii vin cu ideea trufașă că un om ca noi, copleșit de păcate și abia ridicând capul spre Lumina adevărată, doar pe baza sincerității mai mult decât mărginite pe care o poate avea un păcătos, fără îndrumare, fără ajutor, va primi un asemenea har încât va înțelege fără greșeală Sfânta Scriptură! Ce prăpastie, ce pieire, ce înșelare!
Din fericire, noi, creștinii drept-măritori, avem acel cuvânt proorocesc mai întărit la care bine facem luând aminte, Sfânta Tradiție de Dumnezeu. Această Tradiție nu a fost mărturisită de unul sau altul dintre oameni.
Așa cum arătat din mare vechime Vincențiu de Lerin, Sfânta Tradiție este ceea ce a crezut Biserica întreagă, de pretutindeni și din totdeauna.
Învățăturile Tradiției au fost pecetluite cu aceeași autoritate precum cea a Sinodului din Ierusalim, care, sub insuflarea Duhului Sfânt, a stabilit ce este de păstrat din Legea Veche pentru ucenicii lui Hristos, deși acest lucru nu le fusese spus de Mântuitorul în timplu viețurii Sale pe pământ. (5).
Așa cunoaștem prin urmare cum să deosebim Tradiția bisericii celei adevărate de felurite învățături false.
Vedem prin urmare că principiul „Sola Scriptura” este un principiu mincinos, ce contrazice chiar Scriptura, spre a putea duce oamenii la trufie și înșelare:
- că înlăturarea Sfintei Tradiții este o cale sigură de a cădea sub blestemul Scripturii și în rătăcire;
- că interpretarea Scripturii fără călăuzirea Bisericii duce sigur la înșelare; și
- că Dumnezeu a purtat de grijă neamului omenesc înființând Biserica Sa tocmai pentru aceasta să păstreze Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție și, o dată cu ele, harul și îndrumarea de care are nevoie orice om pentru a o dobândi Împărăția cerurilor.

Lumina Adevărului – preot Mihai-Andrei Aldea – Editura Christiana Bucuresti 2007

(5) – Acest lucru se vede limpede din discuțiile Sinodului din Ierusalim (Faptele Apostolilor, capitolul 15); căci nu se citează nici o clipă vre-un cuvânt al lui Hristos Iisus în această privință, ceea ce n-ar fi lipsit dacă El s-ar fi pronunțat cât a fost pe pământ.