Așa cum v-am obișnuit, vă prezentăm în continuare articole care să arate marea înșelare la care sunt supuse persoanele care aderă la secte. De data aceasta vă prezentăm cum sectele își păcălesc adepții prin tot felul de mașinațiuni perverse și contrare învățăturii creștine. Cu ceva timp în urmă vă prezentam articolul Este sola scriptura o erezie? dimpreună cu articolul Sola Scriptura si Sfânta Tradiție - în dezbatere cu protestanții astfel ca astăzi să vă prezentăm pe aceeași temă:
Tălmăcirea și răstălmăcirea Sfintelor Scripturi!
Sola Scriptura, „doar Scriptura”, strigă sectanții (care de altfel, așa cum am văzut, o tot încalcă). Prin această expresie vor să spună că pentru credință este necesară și suficientă totodată doar Sfînta Scriptură.
Acest fapt are la origine atitudinea eretică a Romano-catolicismului și papilor de la Roma care, de-a lungul timpului, au pus Biblia sub obroc, înlocuind-o cu tot felul de răstălmăciri ale unor teologi, de multe ori comentați greșit de alți teologi ș.a.m.d. Cu adevărat, Evul Mediu a fost pentru apusul Europei o vreme de mare întuneric sufletesc. Papalitatea avea o nestăvilită lăcomie de putere lumească, și folosea orice superstiție pentru a apăsa și mai greu asupra oamenilor, pentru a-i manevra și controla. Nenumărate ordine călugărești împânzeau țările catolice și controlau tot ce se putea controla. Dar nu spre lauda lui Dumnezeu, nu spre vestirea Evangheliei, ci spre creșterea puterii Romei, spre slava Papei. Din această pricină și românii din acele timpuri, cu vechiul și puternicul bun-simț pe care îl aveau, au numit Romano-catolicismul Papistășie sau Papistășism, ca pe o religie ce avea în centru nu pe Dumnezeu ci Pe Papa de la Roma. (1).
Pentru a se putea susține această dominație întunecată era nevoie ca lumina Cuvântului lui Dumnezeu să fie ascunsă oamenilor. Ca urmare, a apărut o luptă între cei care însetau de Cuvântul lui Dumnezeu și Papalitate, luptă de obicei câștigată, prin cele mai crâncene mijloace. Măcelurile organizate împotriva celor ce se opuneau Papalității sunt prea multe și prea cumplite pentru a fi descrise într-o singură lucrare, așa că nu le putem înfățișa aici. Dar este bine de știut că Inchiziția, cu tot cumplitul ei renume (de altfel meritat) a fost doar din aparatul de teroare folosit de Vatican împotriva nesupușilor.
Încetul cu încetul însă, sătule de dominația Romei, mai multe (și tot mai multe) familii nobiliare ale Apusului au început a sprijni pe ascuns forțele centrifuge. Renașterea a fost una dintre acestea, o întoarcere la păgânismul greco-roman, dar și o depărtare evidentă de principiile romano-catolice.
O altă mișcare de acest fel a fost Reforma, care preconiza revenirea la vechile principii creștine.
Din nenorocire, reformații nu cunoșteau aceste principii, așa că, fugind de ereziile Romei, au ajuns să îmbrățișeze alte erezii, de multe ori tocmai din dorința de a deosebi de Roma.
În ceea ce privește tâlcuirea Sfintelor Scripturi, atitudinea OFICIALĂ (sau DECLARATĂ) a feluritelor grupări protestante poate fi rezumată de cuvintelel lui John Knox rostite în fața reginei Scoției:
„Cuvântul lui Dumnezeu se explică singur; și dacă o neclaritate apare în vreun loc, Duhul Sfânt, Care nu Se contrazice niciodată, explică același lucru mai lămurit în alte locuri, așa încât să nu rămână nici o îndoială decât pentru aceia care rămân ignoranți din rea-credință”.
Înainte de a privi această afirmație în chip teologic, pentru a înțelege că este greșită în esență, este de ajuns să-i privim efectul.
Citind Biblia și înterpretându-o singuri, cu cea mai mare sinceritate de care erau în stare, apusenii au ajuns să înființeze sute de grupări „creștine”, fiecare sigură că ea - și doar ea – este adevărată. Dacă John Knox și cei asemenea lui ar fi avut dreptate, citirea Bibliei ar trebui să ducă pe toți oamenii la aceeași religie. Ceea ce nu se întâmplă. Și e ceva care arată și mai limpede greșeala acestei păreri citate mai sus. Dacă ar fi de ajuns citirea Scripturilor și Duhul ar lămuri lucrurile pe măsura citirii, nu ar mai fi nevoie de alte cărți de teologie, și cu atât mai puțin de școli teologice. Ar fi de ajuns să pui copilului Biblia în mână!
De fapt toate sectele apusene, fie că e vorba de Romano-catolicism, de Luteranism, de Baptism, de Adventiștii sâmbetiști sau de oricare alții, toate sectele apusene se bazează NU pe Biblie, ci pe VORBELE sau CĂRȚILE întemeietorilor lor, fie că e vorba de Papa Nicolae I, de Martin Luther, de Hellen White sau oricare alții. Aceste vorbe sau cărți, prin care autorii își expun părerile asupra Bibliei, sunt cele care îi învață pe credincioși CUM să înțeleagă, de fapt, Scriptura. Aceste lucrări formează o tradiție eretică, înșelătoare, opusă Sfintei Tradiții, și care este în adevăr temelia rătăcirilor religii pseudo-creștine.
Dovada?
Ne-o dau chiar adventiștii! „Lucrările lui Flavel, Izvorul vieții și Metoda harului, au învățat pe mii de oameni cum să își predea sufletele lui Hristos. Cartea lui Baxter, Pastorul reformat, s-a dovedit o binecuvântare pentru mulți care doreau o reînvoire a lucrării lui Dumnezeu, iar cartea Odihna veșnică a sfinților și-a făcut lucrarea, conducând sufletele către „odihna” care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu”.
Aceste cuvinte ale lui Hellen White mărturisesc limpede împotriva principiului „Sola Scriptura” atât de des proclamat și folosit de adventiști (și nu numai) împotriva altor religii. Nu doar respectul față de aceste cărți, ci pur și simplu folosirea lor este un fapt ce contrazice acest principiu. Dar dacă suntem atenți și la formele de respect față de aceste cărți, ne dăm și mai bine seama de confuzia și înșelarea în care se scaldă sectanții.
Asfel, despre două din lucrările lui Flavel, Hellen White spune că „au învățat pe mii de oameni cum să-și predea sufletele lui Hristos”.
Ce șocant pentru un adventist sincer și atent la ce citește!
Nu a fost suficientă Biblia pentru a-i învăța pe oameni acest lucru?
Dacă Flavel a înțeles acest lucru citind Biblia, prin lămurirea Duhului Sfânt, era firesc să înțeleagă și ceilalți. Sau... Biblia nu e suficientă pentru a-i învăța pe oameni „cum să-și predea sufletele lui Hristos” și e trebuință să fie „contemplată” de Flavel și alții asemenea?
Or, pentru o „reînvoire a lucrării lui Dumnezeu” era nevoie de o carte scrisă de Baxter sau de altul?
Nu era suficientă citirea Bibliei? Nu prevăzuse Dumnezeu că va fi nevoie de această „reînviorare”, ca să pregătească în Biblie cele necesare?
Și la fel și cu celelalte cărți lăudate de sectanți, în ciuda faptului că reproșează altor confesiuni tocmai ... că folosesc și cinstesc și alte cărți decât Biblia!
Ca să ne convingem și mai bine de... amețeala sectantă în această privință, să vedem cum își prezintă Hellen White chiar cartea din care am citat: „Scopul acestei cărți este de-a dezvălui scenele marii lupte dintre adevăr și rătăcire; să descopere vicleniile lui Satana și mijloacele prin care i se poate rezista cu succes; să prezinte o soluție satisfăcătoare marii probleme a răului, aruncând o astfel de lumină asupra originii și sorții finale a păcatului, încât să scoată în evidență pe deplin dreptatea și iubirea lui Dumnezeu în procedeele cu creaturile Sale; precum și să arate natura neschimbătoare și sfântă a Legii Sale. Rugăciunea sinceră a scriitoarei este ca, prin influența acestei cărți, oamenii să fie eliberați de puterea întunericului și să devină „părtași la moștenirea sfinților în lumină”, pentru slava Aceluia care ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi”.
Ce vorbe de necrezut! Întemeietoarea sectei adventiste spune așa ceva! Au nu dezvăluie Biblia destul (sola scriptura unde mai se regăsește?) din „scenele marii lupte dintre adevăr și rătăcire”? Este nevoie de o carte scrisă de Ellen White ca să „descopere vicleniile lui Satana și mijloacele prin care i se poate rezista cu succes”?
Nu este în stare Biblia să descopere vicleniile lui Satana și mijloacele prin care i se poate rezista cu succes?
E necesară o carte scrisă la aproape 2000 de ani după venirea lui Hristos pentru a se prezenta o soluții satisfăcătoare marii probleme a răului? El nu a prezentat-o prin Evanghelia Sa?
Sau nu e destul de limpede ori destul de satisfăcătoare? Și tot așa, nu aruncă Biblia o lumină destul de puternică asupra originii și sorții finale a păcatului încât să scoată în evidență pe deplin dreptatea și iubirea lui Dumnezeu? Nu aruncă Biblia, o astfel de lumină, dar o aruncă o carte scrisă de Hellen White?
INCREDIBIL!!!
Pentru cineva care declară că „Biblia se lămurește prin ea însăși” și că nu este nevoie de nici un fel de tradiție care să „completeze” Scriptura, aceste afirmații sunt pur și simplu aberante! Ca să nu mai amintim că, după spusele lui Hellen White, cartea ei arată „natura neschimbătoare și sfântă a Legii” lui Dumnezeu! E oare nevoie de o carte suplimentară față de Biblie pentru a arăta acest lucru? Și, mai mult decât atât, culmea absurdității, confuziei și chiar, iertați să fim, dar textul o impune, a prostiei, finalul acestei declarații a autoarei: ,,Rugăciunea sinceră a scriitoarei este ca, prin influența acestei cărți, oamenii să fie eliberați de puterea întunericului și să devină „părtași la moștenirea sfinților în lumină”, pentru slava aceluia care ne-a iubit și s-a dat pe Sine Însuși pentru noi”!
E nevoiE de „influența” cărții ei pentru eliberarea oamenilor de sub puterea întunericului? Nu e de ajuns Biblia?!
Nu de ajuns ceea ce păstrează Sfânta Scriptură pentru ca oamenii să fie eliberați de puterea întunericului și să devină „părtași la moștenirea sfinților în lumină”?
Iată ce puteri și influențe își arogă această autoare (care sustine teoria „sola scriptura” si ca ea se traduce singura in inima fiecaruia) și, așa cum am văzut, aceleași sunt arogate și de alte scrieri ale autorilor apreciați de unii sau alții dintre protestanți.
Trebuie să subliniem că, în imensa majoritate a cultelor și religiilor atacate de acești sectanți (când ne referim la sectanți, ii includem pe toti protestanții și neoprotestanții care susțin teoria sola scriptura) pentru tradițiile lor, rolul acelor tradiții nu e absolut nimic mai mare decât rolul atribuit de adventiști cărților arătate aici. De aceea, teoretica dușmănie a sectanților față de tradiție este, la fel cu dușmănia față de sfinți, o simplă formulă falsă, o înșelare fără acoperire în realitate.
În Viața lui Iisus, de Ellen G, White, apărută în 2004 la București, găsim o sumedenie de afirmații despre Biblie și evenimentele din ea care ... nu există în Biblie!!!
De exemplu, ni se spune ce ar fi vrut să facă Lucifer cu „fințele cerești” și cum ar fi încercat să facă ce și-a propus (pag. 15). Dar acest lucru nu este descris în Biblie! Ține doar de părerea autoarei!
Cum rămâne cu sola Scriptura? Dar de ar fi singurul caz! Sunt atât de multe asemenea afirmații în această lucrare – ca și în imensa majoritate a lucrărilor sectante – încât rămâi cu totul uimit de pretenția lor de a se învăța și respecta doar cuvântul Bibliei.
Mai dăm însă doar un exemplu, suficient pentru a vedea cum afirmațiile gratuite, ce țin doar de imaginația autoarei, ajung să fie trecut cu vederea datorită caracterului lor sentimental - patetic:
„Când preoții și slujbașii templului au privit această mare lucrare, ce revelație au fost pentru ei cuvintele care le-au izbit auzul! Oamenii povesteau ce dureri suferiseră mai înainte, disperarea în care erau, povesteau despre zilele lor de chin și nopțile lipsite de somn. Când părea că ultima licărire de nădejde pierise, le-a venit și lor vindecarea prin Iisus Hristos”. „Povara fusese prea grea, zicea unul; dar am găsit pe Cineva care m-a ajutat. El este Hristosul lui Dumnezeu și eu îmi voi consacra viața ca să-L slujesc pe El. Părinții le spuneau copiilor: „ El v-a salvat viața; acum înălțați vocea și lăudați-L”. Glasurile copiilor și ale tinerilor, ale taților și ale mamelor, ale prietenilor și ale tuturor celor ce fuseseră de față s-au unit în mulțumire și în laudă. Inima le era plină de speranță și de bucurie. Pacea a venit în sufletul lor. Erau vindecați la corp și la suflet și se reîntoarceau acasă vestind pretutindeni iubirea cea mare a lui Iisus”.
Scena este emoționantă, chiar minunată doar că e... o MINCIUNĂ.
Nu există în Biblie această scenă. Mai mult, nu există NIMENI în Biblie care să fi spus cuvintele pe care le pune autoarea în gura „părinților”sau a „unuia”. Totul este născocirea lui Ellen White!
Emoția literară, patismul scenei face ca pentru mulți să dispară discernământul. Mișcați sufletește ei uită să caute unde în Biblie există asemenea afirmații. Și sunt înșelați! Desigur, nu este sfânta Tradiție. Este o altă tradiție, Tradiția după Ellen G. White!
Cu asemenea scene, autoarea a determinat sute de mii și milioane de cititori să accepte o serie de născociri și înșelăciuni, să ia rătăcirea drept adevăr. Și, ceea ce ne interesează cel mai mult aici, a dovedit că nu respectă Biblia și că în nici un caz nu se limitează la cuvântul ei. (Acest lucru se petrece identic la fiecare sectă în parte.)
Chiar și atunci când vorbește direct despre textul Sfintelor Scripturi, (2) autoarea își permite tot felul de adaosuri. Acestea au de multe ori un scop literar și, de aceea, par scuzabile unora, cu toate că vin în contrazicere cu principiile oficiale protestante și neoprotestante („sola Scriptura”).
Dar de ce ar fi ele necesare? Ca să facă mai accesibil textul? Deci nu mai ajunge lumina Duhului Sfânt? Este nevoie și de talentul de scriitoare al lui Ellen White? Este ea mai mare decât Duhul Sfânt? Întrebări pe care și le-ar pune orice adventist cinstit, dacă nu ar fi amețit de sentimentalism și îndoctrinat cu loznici. (3).
Pentru că articolul este mult mai lung îl întrerupem aici și vom reveni cât de curând cu continuarea lui...

Lumina Adevărului – preot Mihai-Andrei Aldea – Editura Christiana Bucuresti 2007

(1) – Este de remarcat că acestă înlocuire a lui Dumnezeu cu Papa în Romano-catolicism a fost cu putință ca urmare a ereticei pretenții a papilor (mai ales de la ereziarhul Nicolae I încolo) de a fi „locțiitorii lui Hristos pe pământ” („vicarius filiis Dei”). Prin aceste cuvinte ei creau mari probleme. Întăi, ca pretinși locțiitori ai lui Dumnezeu era firesc să dispună de puterea Acestuia. Deși duhovnicește nu o aveau, căci fiind căzuți în erezie nici Botez adevărat nu mai aveau și nici alte Taine sau alte haruri, ei au căpătat-o însă cu ajutorul puterii lumești (bani, pământuri, armate, prinți etc) și al folosirii ignoranței și superstițioasei religiozități populare. Acest lucru a dus la crime ce ar fi fost de necrezut, dacă nu ar fi fost consemnate de nenumărate documente, inclusiv papistașe. A doua problemă creată de pretenția papilor de a fi „locțiitori ai Fiului lui Dumnezeu” este conflictul, contradicția directă cu Biblia. Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, înainte de a Se înălța la cer, le-a spus apostolilor limpede: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor” (Matei 28, 20). Și acest lucru s-a întâmplat NU prin intermediar uman ca Petru, Ioan, Andrei, Filip sau altul din apostoli. Evanghelia spune limpede: Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la ceruri și a șezut de-a drepta lui Dumnezeu. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni, și Domnul împreună cu ei lucra și întărea cuvântul, prin semnele care urmau (Marcu 16, 19-20).
Iată deci că Domnul lucra împreună cu ei toți, nu prin intermediar, după cum și făgăduise că va fi cu ei în toate zilele. Dar dacă Domnul era cu apostolii și cu ceilați creștini, nu prin înlocuitori, ci în chip direct (cum vede și în convertirea lui Saul și în multe alte locuri din Biblie), atunci cel care se pretinde locțiitor al Său este înșelător și antihrist. Asemenea lucruri foarte limpezi pentru cel care cunoaște Dumnezieștile Scripturi dărâmă pseudo-teologia papistașă, atât cu privire la erezie, cât și la alte asemenea. De aceea, Papalitatea a fost nevoită să ascundă Biblia față de oamenii obișnuiți. Ea ajungea numai în mâinile celor prea îndoctrinați, prea lași sau prea ambițioși pentru a-i accepta învățăturile și care astfel erau capabili de a asigura pe mai departe funcționarea imperiului religios papistaș și ducând prin aceasta la apariția sectelor / protestanților.

(2) – În lucrările ei teoretic axate chiar pe textul biblic, gen Faptele Apostolilor, Profeți și regi, viața lui Iisus șamd, dar și în toate celelalte.

(3) – De altfel asemenea născociri pune în seama Bibliei sunt mai dese decât se poate închipui în scrierile adventiștilor. Ca simplu exemplu, Roy Allan Anderson, în Desfășurând Cartea Apocalipsei – numite de traducători studii... „evanghelistice”! - , găsește tot felul de explicații și completări iscusite, care au singurul defect că se bazează pe fantezie. ( De plidă, el „explică” foarte competent căci care au construit Turnul Babel erau... „filozofi ai științei și religiei” și au fost motivați de neîncrederea în asigurarea primită de la Dumnezeu că nu va mai exista un al doilea potop... p. 33-34, „explicații ce sunt de fapt speculații lipsite de orice temei biblic”)