Superbe aceste cuvinte ale părintelui (din Taina Suferintei) Simeon Kraiopoulos, nimic mai frumos, mai convingător, că în toate trebuie să învățăm să conlucrăm cu Dumnezeu, să ne smerim și astfel să primim din belșug noian de bunătăți, har, pace, liniște și mai ales viața veșnică:
Prin toate omul trebuie să-L afle pe Dumnezeu.
Cât de bine, cât de folositor ar fi să privim așa lucrurile și nu o singură dată, ci pentru totdeauna. Martirii și Sfinții fiecărei epoci așa au trăit, înlăuntrul bisericii le-au găsit pe toate.
Pentru o ființă rațională, așa cum este omul, este totul să-L găsească pe Dumnezeu, pe Hristos și nu să afle sănătate, odihnă, etc.
Acestea nu înseamnă nimic, totul se reduce la căutarea lui Dumnezeu. Martirii L-au aflat pe Domnul, L-au găsit pe Hristos și au jertfit totul ca să nu-L piardă.
Nu era important dacă se aflau în închisoare sau erau liberi, dacă ardeau în flăcări sau dacă sufereau alt martiriu. De aceea, în ceasul în care sufereau toate acestea erau mai sănătoși decât cei sănătoși, mai liberi decât cei aflați în libertate, mai ușurați decât cei odihniți.
Și Sfinții din pustiuri au simțit la fel, pentru că aveau același duh. Noi - și vă rog să luăm aminte încă o dată la acest lucru – privim lucrurile strâmb, greșit și de aceea, nu numai că suferim, dar avem continuu înlăuntrul nostru dorința să se întâmple minuni și astăzi, așa cum s-au întâmplat cândva, iar Sfintele Taine să lucreze într-un mod văzut, palpabil...
Pe de altă parte, facem continuu constatarea că nu se întâmplă nimic, tocmai pentru că nu-L căutăm pe Hristos, nu-L cercetăm pe Acesta. Facem aceasta în timp ce am zis că o făptură rațională, așa cum este omul, trebuie să-L caute pe Dumnezeu și nimic altceva. El este odihna, bucuria și viața omului.
Fraților, fără cea mai mică reținere aș putea spune că, cel care, aflăndu-se aici, când cuvintele acestea ajung la sufletul lui și-l ating, ar simți că lucrurile stau astfel și ar zice înaintea lui Dumnezeu:
,,Hristoase al meu, nimic altceva nu doresc, decât pe tine! Du-mă pe cale, ajută-mă să te caut pe tine și să te găsesc, îndrumă-mă pe cărarea pe care Te afli tu, nimic altceva nu doresc!”, din acel ceas le are pe toate.
Cine va avea puterea, curajul, atunci când aceste cuvinte vor răsuna înlăuntrul lui să ia hotărârea și să facă această mărturisire înaintea Domnului și să arate cu adevărat că-L dorește sincer pe Hristos și nimic altceva, vă repet că acesta, din acel ceas le are pe toate, pentru că nu-l va interesa dacă este bine sau rău.
S-a îmbolnăvit, Îl va ruga pe Dumnezeu, nu va ezita să o facă. Creștinul adevărat, creștinul iluminat, cel care Îl caută pe Hristos, știe în orice moment ce se cuvine să facă. Unii, deoarece nu-L caută pe Hristos, încurcă lucrurile și zic: ,,Să-L rog pe Dumnezeu să mă facă bine sau să nu-l rog?”
Boala este un parazit, iar omul n-a fost creat ca să fie bolnav. Îndrăcirea este tot un parazit și omul n-a fost făcut pentru ea. Prin urmare, să-L rugăm pe Dumnezeu pentru toate: să ne ia boala, să ridice tot ceea ce ne constrânge, să-L îndepărteze pe diavol, să plece de la noi ispita diavolească; pentru toate să-l rugăm.
Credinciosul care va mărturisi și se va hotărî să trăiască așa, Îl va ruga pe Dumnezeu, dar în același timp, nu-l va preocupa dacă se face bine sau nu. Ca om are îndatorirea să-i spună Lui Hristos, să-I arate neputința firii omenești, căci fiind om , el suferă, pătimește, rabdă, fie că îi este foame, sete, este bolnav sau se află sub ispita diavolească sau sub altă strâmtoare. Dumnezeu nu însetoșează, nu este înfometat, nu se îmbolnăvește, nu pătimește, nu obosește, nu transpiră. Doar omul le îndură pe toate.
De aceea, Hristos a zis în Grădina Ghetsimani: ,,Părinte, dacă este cu putință, să treacă de la Mine paharul acesta!”
Este cum ar fi zis: ,,Sunt om adevărat, dar fără de păcat, și nu mi se cade această greutate: să plece! Dacă este cu putință, să nu beau acest pahar amar, să nu port greutatea crucii!” O spune un om, dar dincolo de toate, Îl lasă pe Dumnezeu să facă ceea ce voiește, pentru că, în cele din urmă, Dumnezeu este cel care hotărăște.
Omul, de fiecare dată va arăta că este om, și-L va ruga pe Dumnezeu să-i ia neputințele cele de prisos, cele respingătoare. Dumnezeu singur va rândui ce va face în continuare. Datoria omului este să se roage, să-I spună ce simte și ce voiește, restul este în grija lui Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu schimbă lucrurile, omul Îl va preaslăvi, Îi va mulțumi, dacă însă nu o va face, din nou Îi va fi recunoscător și va ști că Dumnezeu a rânduit așa pentru că-i este necesar și-și va pleca smerit capul, umilit, cu recunoștință, zicând: ,,Bine cuvântat fii, Doamne!”
Astfel, va lăsa sufletul lui liber de constrângere, de sminteală, și-l va dărui cu simplitate Domnului, ca să iasă la iveală binele din orice rău care a venit asupra lui.

Taina Suferinței – Arh. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină 2007