de Cristian Stavriu | Vizionări: 3468
Continuarea articolului: Ideile Gresite ale Sectantilor despre Biserica - 1
În defintiv, de ce promovează adventismul această imagine falsă despre Biserică?
Pentru că adventismul nu are Sfânta Împărtășanie. Fiind urmași – îndepărtați, dar nu mai puțin rătăciți – ai ereziilor lui Luther, Calvin și Zwingli, adventiștii nu știu - și nu pot înțelege – că Hrisos ne-a dat spre hrană adevărată Pâinea Vieții, Trupul și Sângele său. Nu știu și nu înțeleg acest lucru, deși este afirmat în Biblie nu o dată, și este prezent în gândirea și scrierile creștine de la începuturi și până în prezent. Lipsiți fiind – chiar și la nivel de idee – de Sfânta Împărtășanie, nu au posibilitatea de a prezenta o învățătură prin care să explice cum poate fi Biserica – la nivel concret, real – Trup al lui Dumnezeu. Ca urmare, sunt nevoiți să ascundă pur și simplu această problemă atât de importantă, prin referiri neîncetate la celelalte aspecte ale Bisericii.
Tot la devierile adventiste privind concepția de biserică intră și mutilarea săvârșită – nu doar de ei, ci și de alte grupări protestante și neoprotestante – prin înlăturarea adevărului referitor la biserica din ceruri (numită și biserica triumfătoare).(7)
Într-adevăr, știm – cei care cunoaștem Adevărul – că pe lângă partea luptătoare a Bisericii există și partea cerească, alcătuită din cei care au primit cununa vieții. Adventiștii însă, din pricina învățăturii înșelătoare care pretinde că moartea înseamnă distrugerea totală a omului (ca la animale), nu acceptă acest lucru. Pentru aceasta ei fac eforturi demne de o cauză bună, pentru a răstălmăci cuvintele, altfel foarte limpezi, ale Dumnezeieștilor Scripturi. Deoarece vom trata mai jos acest subiect – iar cine dorește să-l aprofundeze poate sări direct la acea parte, înainte de a trece mai departe – vom vorbi aici doar de îngrozitoarele consecințe ale acestei nefericite concepții. Prin rătăcirea lor în privința aceasta, așa cum am spus, ajung să mutileze Biserica de partea ei cerească, ce se compune din nenumărați sfinți ai lui Hristos care de veacuri trăiesc în lumina cea neapropiată a lui Dumnezeu. Acest lucru reduce Biserica – pentru ei, desigur, nu și în realitate – la o instituție terestră, cu scopuri pământești. Adventiștii se așează astfel exact pe rătăcita linie a celor care l-au respins pe Mesia, deoarece doreau un domnitor pământesc și un imperiu lumesc, nu Împărăția cerurilor. De altfel lucru se vede și din concepția lor despre sfârșitul lumii – concepție rătăcită amintită și mai sus - și care se află pe aceeași traiectorie păgânească a unei împărății pământești ,,edenice”. Prin această concepție ei aduc blasfemie și asupra lui Dumnezeu. Căci dacă plata păcatului este moartea iar pentru cei ce sunt ai lui Hristos nu mai există păcat căci a fost spălat prin sângele Lui, atunci de ce ar mai prăbuși Dumnezeu pe creștinul bine credincios în neființă, călcându-și cuvântul? Ce rămâne din dumnezeiescul cuvânt care zice Adevărat., adevărat spun vouă, Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață (Ioan 5, 24)? Oare adevărată e făgăduința lui Hristos sau învățătura protestantă? Căci amândouă nu pot fi!
Iată deci, pe scurt, câteva (doar câteva) din roadele acestei înșelări adventiste - și nu doar adventiste: în ,,teologia” lor biserica este mutilată de partea ei cea mai curată și mai înaltă, biserica este limitată la cele lumești, în loc de țelul ei ceresc;(8). Se creează prăpastie între Ceruri și lume; iar Dumnezeu apare – în întunericul acestei idei mincinoase – ca fiind nedrept.
Îngrozitoare înșelare, îngozitoare propovăduire, îngrozitoare credință! Amar va fi de cei ce cred în asemena înșelăciuni.
Desigur, nu dorim a face aici o analiză completă a învățăturilor adventiste referitoare la Biserică. Am prezentat doar unele dintre ele, în completarea paginilor de început, ce conțin liniile esențiale ale teologiei ortodoxe referitoare la Biserica lui Dumnezeu, pentru a înțelege mai bine cât de mare este separarea dintre Adevăr și adventism. Subliniem, de asemenea, că în afară de înclinația spre Vechiul Testament – pe care o mai au și alte secte, dar nu toate și nici majoritatea – greșelile adventiste în ceea ce privește Biserica sunt răspândite și la protestanți și neoprotestanți.
Lumina Adevarului – preot Mihai Andrei Aldea – Editura Christiana – 2006
(7) - Biserica triumfătoare este formată din sfinți, din creștinii care și-au apărat până la sfârșit credința și harul Botezului, ca și din drepții Vechiului Testament eliberați de Hristos din adâncurile Șeolului. Ea este parte cea mai luminată a Bisericii, cea mai apropiată de Tronul ceresc, de Dumnezeire. Prin ea se revarsă haruri mari către creștinii care luptă pe pământ pentru câștigarea mântuirii, prin ea se împlinește țelul vieții creștine: unirea cu Dumnezeu.
(8) - Celor ce cred că ,,Biserica”, așa cum o concep (neo) protestanții, își păstrează și un scop ceresc: mântuirea păcătoșilor, le atragem atenția că greșesc. Din punctul lor de vedere – sau cel puțin după învățătura lor oficială – mântuirea se realizează doar prin credința declarată. După aceea, nu mai ai nici o nevoie reală, absolută, de ,,Biserică”. Se ,,mântuiesc” – vorba vine! – ,,în particular” Ferească Dumnezeu!