Catehetica.ro vă aduce la cunoștință o serie de învățături despre marea înșelare pe care o propovăduiesc sectele așa zis creștine. Avem mare nevoie din punct de vedere catehetic să cunoaștem și deiferențele interconfesionale pe lângă catehismul ortodox pentru a putea combate cu tărie minciunile sectare.
Câteva din greșitele idei sectante (și mai ales adventiste) despre Biserică.
Trebuie să știm că sectele și-au dezvoltat, desigur, propriile idei în ceea ce privește Biserica. Deoarece folosesc Sfânta Scriptură, aceste idei sunt îmbrăcate într-un veșmânt biblic, ce poate înșela, deoarece dă o formă aparent corectă anumitor principii false. Cercetate însă la nivelul conținutului, și nu al formei, principiile sau ideile sectante despre biserică dovedesc o serie de lipsuri fundamentale, menite să justifice existența și activitatea sectei. La un asemenea nivel de analiză apare clară lipsa de coerență a gândirii sectante, acceptarea unor afirmații contradictorii și ignorarea unor părți fundamentale din învățătura biblică asupra Bisericii lui Dumnezeu. Mai clar, orice studiu serios arată că la baza ,,eclesiologiei” protestante-neoprotestante stă neadevărul. Înainte de orice altceva, trebuie să subliniem faptul că teologia adeventistă( protestantă/neoprotestantă) (aici fiind vorba de cea adventistă) include atât o latură ce este dezvăluită ușor chiar și începătorilor în ale adventismului, dar și alta – dureroasă pentru cei care cunosc Sfânta Scriptură – ce nu este dezvăluită decât foarte tărziu, atunci când se consideră că implicarea este atât de totală încât nu mai poate exista retragere.

Aici intră una din ideile false folosite pentru a justifica o evident rușinoasă pagină din istoria adventismului. Pentru că adventismul nu a apărut din senin, ci din negura ereziilor neoprotestante. Și ar fi de ajuns să se știe limpede cum a apărut adventismul, pentru ca nici un om cu bun-simț să nu mai accepte a fă părtaș lui. Ne referim aici la perioada anilor 1843-1844, când milleriștii propovăduiau ,,imediata venire a lui Hristos”- de unde vine și denumirea de adventus. Desigur, Hristos nu a venit când proorociseră ei, și dezamăgirea a fost imensă. Mulți s-au mai trezit atunci din iluziile lor mesianice, dar nu și cei ce aveau să formeze secta adventisă. Hellen (sau Ellen) White a fost principala propagandistă a înșelărilor menite să continue amăgirea oamenilor. Astfel, ea și adepții ei au început să spună că...venirea lui Hristos s-a produs... ,,în spirit”, ca să curățească ,,locașul sfânt” de cei ,,șovăielnici” adică de cei ce nu acceptă orbește adventismul! (1) Iar adventiștii pretind că Hristos a venit atunci în spirit, deși este scris în Sfânta Scriptură: „acest Iisus care S-a înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer” (Fapte 1, 11). Și iarăși este scris în Sfânta Scriptură: Pentru că mulți amăgitori au ieșit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul și antihristul (II Ioan 1, 7). Iată: acesta este amăgitorul și antihristul!
Înfricoșătoare sentință! Și totuși, ignorând adevărul, ei continuă să vorbească de această așa-zisă venire spirituală, curățire a templului ș.a.m.d., deoarece este unica scuză pe care o pot găsi pentru participarea lor la rătăcirea milleristă.

Dar, din păcate, această înșelăciune adventistă nu este singura. În teologia adventistă referitoare la Biserica lui Hristos, pe care ei se străduiesc să o confunde cu propria lor sectă, se află multe altele. Înainte însă de a trece mai departe, trebuie să vorbim despre ceva uimitor pentru cei care cercetează de aproape adventismul.

Este vorba de faptul că deși ,,teologia” lor este bazată în mod fundamental pe Vechiul Testament, ei se pretind - și sunt considerați de unii – a fi totuși creștini.(2). Ei pornesc de fapt, în toate discuțiile despre biserică – dar și despre celelalte subiecte – de la Vechiul Testament (în care își și termină discursul, de cele mai multe ori). De ce este greșit acest lucru? Pentru că Hristos este sfârșitul Legii, spre dreptate tot celui ce crede (Romani 10, 4), căci Hristos este sfârșitul Legii, ca să ne îndreptăm prin credință, iar dacă a venit credința, nu mai suntem sub călăuză (Galateni 3, 24). Atunci când Hristos a spus nu am venit să stric Legea, ci s-o împlinesc (Matei 5, 17), exact la aceasta se referea: la faptul că Legea Veche a avut scopul de a pregăti venirea Lui și Legea cea Nouă. Pentru că cele ce le poruncește mai apoi Hristos arată înălțarea omului de la inutila tentativă de dreptate terestră asistată divin, din vechiul Testament, la o viață nouă, la trăirea Împărăției lui Dumnezeu încă de pe pământ, În Noul Testament.

Să repetăm. Care a fost scopul Legii Vechi? Pregătirea oamenilor pentru venirea lui Hristos. O dată venit Hristos, pregătirea pentru venirea Sa s-a încheiat. Aceasta înseamnă sfârșitul Legii Vechi, pentru totdeauna. După venirea și Jertfa lui Hristos mai așteptăm un singur lucru: clipa când ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, și pământul și lucrurile de pe el se vor mistui, când, pentru cei ce au trăit întru Hristos, Dumnezeu va face ceruri noi și pământ nou, întru care locuiește dreptatea (II Petru 3, 10-13).

Acest lucru nu a fost înțeles nici adventiști, nici de iehoviști sau milenariști și alți neoprotestanți. Ei nu așteaptă și nu vor o înnoire totală a lumii. Ei visează doar la o întoarcere la starea edenică dinaintea căderii în păcat sau la instaurarea unui fel de regat în care ei – secta X sau Y – să dețină puterea. În cazul adventiștilor, așa cum vom vedea mai jos, apare în plus și o păstrare a numeroase rânduieli necreștine dinainte de venirea lui Hristos. De aceea pentru adventiști Vechiul Testament – mai juridic și păstrând o anumită distanță între om și Dumnezeu – are o (aparentă) autoritate deosebită; iar interpretările lor ,,teologice” sunt pe o fidelă linie necreștină, singura apropiere de creștinism fiind o foarte parțială – deci neadevărată – acceptare a lui Hristos. (3)

De exemplu, în ceea ce privește Biserica, ei amintesc foarte rar, scurt și fără a reveni, de faptul că biserica este trupul lui Hristos. Atunci când vorbesc despre ceea ce este Biserica ei subliniază în primul rând ideea de ,,comunitate”, de ,,adunare” a celor ce au aceeași credință. Chiar și atunci când amintesc de faptul că Biserica este Trupul lui Hristos, ei ,,înțeleg” acest lucru doar prin prisma ...organizării ierarhice! (Care de fapt nu reprezintă decât un aspect al existenței Trupului lui Hristos, dar nu factorul de unitate). (4).

Această idee era adevărată în Vechiul Testament – la care și ei apelează în primul rând – dar în ceea ce privește Biserica lui Hristos constituie doar o mică parte din adevăr. Și dacă din adevăr înlături – mai ales intenționat – o parte, ceea ce rămâne este de fapt înșelăciune. Dar de ce era înainte limitat totul la comunitate de credință și nu era vorba de o adevărată unire întru Dumnezeu? Aceasta pentru că în Vechiul Testament, înainte de venirea Mântuitorului, omul fiind sub păcat, nu se putea cu adevărat uni cu Dumnezeu. Mereu rămânea o distanță, o separare. (5). Noul Testament ridică pe om la adevăratele înălțimi spirituale, la unirea tot mai adâncă între om și Dumnezeu.

Viața lui Iisus Hristos aduce pe un om nu doar la cunoașterea Adevărului, ci și la trăirea întru Adevăr, adică întru Hristos Însuși.
Dar cum ar putea omul trăi întru Adevăr, câtă vreme nu Îl poate cunoaște niciodată integral – adevărul fiind infinit - și, mai mult, nu are nici obișnuința, nici puterea de a trăi în Adevăr. Este aici o dilemă cumplită, este lupta dintre intențiile bune și slăbiciunile care îl fac pe om să săvârșească răul. Ea este redată fidel de cuvântul Sfântului Apostol Pavel (Romani 7, 21-24): „Găsesc deci în mine, care voiesc să fac bine, legea că răul este legat de mine. Căci după omul lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minții mele și făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele. Om nenorocit ce sunt! Cine ne va izbăvi de trupul morții acesteia?”

Și iată răspunsul!!!
„Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață întru voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică, și eu îl voi învia în ziua de apoi. Trupul Meu este adevărata mâncare și sângele Meu adevărata băutură. (n.r. deci nu simbolic) Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și eu întru el” (Ioan 6, 53-56).

Prin Sfânta Împărtășanie! Căci dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat (Romani 8. 10).

Iată răspunsul la acea cumplită dilemă, iată leacul pentru surparea interioră a omului!

Și cât de importantă este Sfânta Împărtășanie se vede limpede din cuvintele Mântuitorului redate mai sus și se poate vedea și restul capitolului 6 din Evanghelia după Ioan.
Dar se cuvine a înțelege că restaurarea omului întru Dumnezeu prin Sfânta Împărtășanie nu este doar o problemă personală (individuală), ci și sobornicească (adică universală; sau comună tuturor creștinilor – același lucru).
Pentru că mâncând toți creștinii dintr-o Pâine, devin un trup, adică una, sfântă, sobornicească și apostolicească Biserică, după cum ne arată Sfânta Scriptură: O pâine, un trup suntem cei mulți; căci ne împărtășim dintr-o Păine (I Cor.10, 17).(6).

În acest fel se zidește Biserica lui Dumnezeu. Nu ca o ,,asociere de oameni cu aceleași opinii religioase”, cum se definește adventismul, ci ca Trup al Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Diferența între această realitate și imaginea înșelătoare a adunării tipic sectante este imensă.

Și să nu uităm că fără adevăr nu există creștinism.

Lumina Adevarului – preot Mihai Andrei Aldea – Editura Christiana – 2006

(1) - Așa vor face după o jumătate de secol și iehoviștii, în lipsă de altă soluție pentru exact aceeași problemă a proorociilor apocaliptice mincinoase.

(2) - Printre sectele protestante și neoprotestante din S.U.A acest lucru a devenit subiectul a numeroase dispute. ,,Sunt sau nu creștini adventiștii?” se întreabă nenumărați sectanți care nu sunt de altfel nici ei prea aproape de creștinism.

(3) - Spunem parțială, deoarece ei resping o mare parte din învățăturile lui Hristos ceea ce este tot una cu a-L respinge pe Hristos Însuși.

(4) – Cităm dintr-o listă adventistă intitulată Ce credem noi (adventiștii) despre...”mărturisirea lor în această privință: ,,Biserica lui Hristos este un trup vizibil și organizat, nu indivizi împrăștiați. Biserica dezleagă o parte din autoritare ei slujbașilor aleși, nu ca să stăpânească peste biserică, ci să slujească bisericii și să întărească trupul lui Hristos. Biserica are autoritatea să accepte membrii prin botez și mărturisire de credință și să excludă membrii pentru motive întemeiate”. După cum se vede, nici o explicație pentru afirmația că ,,Biserica lui Hristos este un trup vizibil și organizat”, doar amețirea cititorilor cu un discurs paralel cu subiectul, despre ,,slujbașii aleși” și menținerea lor ca slujitori, nu stăpânitori. Culmea este că acești ,,slujitori” ,,aleși” trebuie... ,,să întărească trupul lui Hristos”. Adică nu trupul lui Hristos Omul-Dumnezeu întărește pe oameni, ci oamenii întăresc trupul lui Hristos! Un asemenea discurs sucit și contradictoriu ar fi ridcol, dacă nu ar fi îngrozitor, întrucât este vorba de amăgirea atâtor suflete pe calea morții. Iar pentru cei care vor să vadă cât se străin față de Biblie este acest discurs, stă mai sus sub-capitolul 2.1. Biserica în epistolele pauline...

(5) - Simbolizată în Vechiul Testament prin catapeteasma ce despărțea Sfânta de Sfânta Sfintelor și care s-a rupt la Jertfirea Fiului lui Dumnezeu. Ca pildă a acestei despărțiri avem chipul în care chiar și Proorocii și Patriarhii, o dată trecuți la cele veșnice nu au putut să se bucure de dulceața Raiului, ci au mers în șeol, așteptând acolo venirea Măntuitorului. Este greu de înțeles astăzi, după venirea Fiului lui Dumnezeu, cât de adânc este blestemul care a apăsat asupra omenirii până la Jertfa de pe Cruce - și care încă apasă asupra celor ce nu L-au primit (deocamdată) pe Hristos. Dar putem înțelege destul din aceste exemple pentru a ne da sema de separarea categorică dintre om și Dumnezeu ce exista înainte de Împăcare.

(6) - Învățătura celor 12 Apostoli – care este chiar a Sfinților Apostoli – cuprinde și prima prezentare din afara Bibliei a Sfintei Liturghii. Aici se poate constata importanța Sfintei Împărtășanii pentru zidirea și unitatea bisericii, în rugăciunea care cere lui Dumnezeu: ,,După cum această Pâine frântă era împrăștiată pe munți și fiind adunată a ajuns Una, tot așa să se adune Biserica Ta de la marginiile lumii în împărăția Ta” (IX, 4). Și mai spun Sfinții Apostoli: ,,Nimeni să nu mânânce, nici să bea, din Euharistia voastră, afară de cei care au fost botezați în numele Domnului. Căci cu privire la aceasta a spus Domnul: ,,Nu dați ceea ce e sfânt câinilor” (IX, 5).