Continuarea articolului: Duhul Autentic al Bisericii Ortodoxe - 1
Este ceva mult mai de preț decât a ne vindeca!
Iubiților, Dumnezeu este și continuă să fie Atotputernic, iubitor de oameni, drept, milostiv, continuă să ne iubească, să ne compătimească, să facă pogorăminte, să se aplece asupra noastră, să-l vadă pe fiecare dintre noi și să sufere împreună cu fiecare din noi.
Dumnezeu așteaptă ceva de la noi. Oricâte nevoi am avea, oricât I-am cere ajutorul prin Biserică și prin Taine, pentru ca El să ne răspundă trebuie să se încredințeze de ceva. Și să-mi îngăduiți, fraților, să vă spun: când veniți aici și vă ungeți cu ulei sfințit, credeți?
Veniți aici cu credința și plecați cu credința că v-ați apropiat de Dumnezeu, că El a venit lângă voi, că-l atingeți, că vă atinge și va dat ceea ce ați cerut? Acest lucru este de mare importanță.

Să spunem că la ceasul în care ți-ai dat seama că durerea ta a încetat, adică boala ta și orice rană s-a vindecat prin atingerea lui Dumnezeu, ai plecat convins că așa s-a întâmplat. Dacă și acum, când nu s-a întâmplat, tu crezi acest lucru, că Dumnezeu te-a atins în așa fel, încât într-adevăr te-ai vindecat și prin credința aceasta îți convingi însăți inima asigurând-o că este adevărat, dacă în acest moment în care n-a avut loc vindecarea, tu simți ca și cum a fost, această credință valorează cu mult mai mult decât s-ar fi vindecat rana, neputința , boala ta.

Cel care vine în Biserică la Sfintele Taine, la slujbele Bisericii cu această credință și pleacă cu ea, acesta primește mult mai mult sau dacă vreți, săvârșește un lucru ce valorează mai mult decât vindecarea oricărei boli.
Dumnezeu îl va întreba pe fiecare așa: ,,Crezi în acest fel? Aceasta este credința pe care o doresc de la tine!” De acum înainte, Dumnezeu știe cum va lucra cu noi. Cel care crede astfel, nu nu mai este chinuit de necazul său, nu-i mai pasă ce va fi, adică ce va face Dumnezeu pentru strâmtorarea lui.

Acesta este duhul Bisericii Ortodoxe, al creștinului ortodox, duhul creștin autentic.

Pentru martiri, ceea ce era important, era să creadă în Hristos, să nu-L piardă pe Acesta, să nu se lepede, să nu-L părăsească, să nu se îndepărteze de El. Nu le pasă dacă vor scăpa sau nu de martiriu, dacă vor suferi mult sau puțin.
Acest lucru nu-i preocupa deloc, ci grija lor de căpetenie era să nu-l piardă pe Hristos, nu cumva să se întâmple să li se împuțineze credința.
Temelia pe care se sprijinea sufletul lor era Hristos și de aceea nu-i procupa faptul că vor suferi mult sau puțin, că vor fi supuși chinurilor.

Aceasta era ceea ce conta, aceasta dorea Domnul de la martiri. Oare n-ar fi putut să-i izbăvească de la martiriu? Noi suntem păcătoși și nu merităm, dar martirii erau sfinți, meritau să fie izbăviți de Domnul de la chinuri, de la suferință, de la moartea martirică. El putea să-i izbăvească. Pe toți putea să-i salveze și am putea să zicem că pe niciunul nu l-a salvat, pe niciunul nu l-a izbăvit. De altfel, Hristos Însuși ar fi putut să fugă de cruce, însă a fost primul care n-a fugit și după aceea Apostolii Lui, martirii și, în general, toți cei care L-au urmat. Așa cum știm, avem minuni din timpul martiriului creștinilor. De exemplu, unii au fost supuși la cazne, răniți și după aceea vindecați de harul lui Dumnezeu, așa cum în alte situații Domnul a intervenit și i-a eliberat din lanțuri, dar nu ca să-i izbăvească în cele din urmă de martiriu. Nu, pentru că din nou au mărturisit, dar s-a întâmplat așa ca să se vădească slava lui Dumnezeu, puterea Lui, și ca să fie ajutate câteva suflete, de pildă sufletele călăilor, ca să creadă. Dar în cele din urmă, toți au mărturisit.

Taina Suferinței – Arh. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină 2007