Sfinții cei de pe urmă ne-au avertizat foarte serios asupra faptului că lumea pierdută în hățișul modernității va perverti și înțelegerea credinței autentice. Într-o lume bulversată adânc foarte greu mai încap înțelesurile adevărate de credință, bazate în principal pe împlinirea poruncilor evanghelice și în lupta susșinută cu SINELE. Simeon Kraiopoulos așează explicația înțelegerii duhului autentic în lucrarea Taina Suferinței considerând aceasta o adevărată suferință. Suferim pentru că nu ne nevoim în duhul patristic autentic ortodox, că nu lucrăm la mântuirea sufletului nostru pe linia nevoințelor multitudinii de sfinți și a experienței lor. Avem nevoie de experințele lor, de exemplele lor și de revelațiile lor pe calea desăvârșirii:
Unde este Dumnezeul nostru?
Nu știu dacă Dumnezeu m-a luminat când m-am gândit să lăsăm problemele de care ne-am ocupat la aceste privegheri și să ne ocupăm de un alt subiect. Socotesc că așa trebuie să fie.

Fraților, mă încredințez în fiecare zi tot mai mult că toți oamenii, toți creștinii se află într-o nevoie, au o strâmtoare, o greutate, o constrângere. Toți ar dori să ceară ceva de la Dumnezeu și el să le împlinească. De exemplu, dacă doriți, văd râvna și durerea cu care venim să fim unși cu untdelemnul de la Sfântul Maslu. Aceasta înseamnă că toți așteptăm o vindecare. Ceva ne necăjește, ne face să suferim, să pătimim și vrem să ne vindecăm.

Socotesc că dacă Domnul ne-a încredințat că va primi orice cerere a noastră, zicându-ne: ,,Cereți ceea ce voiți și Eu vă voi da!”, toți fără excepție, am avea ceva să-L rugăm: unul s-ar ruga pentru sănătate, altul pentru necazul și strâmtoarea lui, celălalt pentru un beteșug, o suferință, pentru ofurile pe care le are. Un altul s-ar ruga să-l vindece de neputințele trupești dobândite în timp, altul pentru greșeli, pentru plăgile păcatului, căci așteaptă de o viață să apară o minune în sufletul lui. Adică să simtă înlăuntrul lui învierea, viața cea nouă, să se întâmple această minune: Domnul să se sălășuiește înlăuntrul lui. Am face nu doar cereri trupești, ci și sufletești și duhovnicești.

Ia gândiți-vă acum când se săvârșește taina Sfântului Maslu care are scop vindecarea de neputințele trupului, dar și de slăbiciunile sufletului, și când venim toți și ne ungem cu ulei sfințit, gândiți-vă că imediat după toate acestea ne vindecăm! Fiecare dintre cei care vin, se vindecă de la primul până la ultimul, căci fiecare își cunoaște durerea, suferința, boala lui, și, iată, pleacă vindecat! Cugetați ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile stăteau astfel!? Și după cum am spus, toți să se vindece nu doar de bolile trupului, ci și de slăbiciunile sufletului! Așa cum ați auzit, rugăciunile Sfântului Maslu pomenesc despre vindecarea slăbiciunilor sufletești și trupești, precum și despre iertarea păcatelor. Și, dacă s-ar fi auzit că toți cei care ne-am uns cu uleiul de la Maslu pe care-l săvârșim în fiecare miercuri ne-am fi vindecat, gândiți-vă ce s-ar întâmpla în miercurea următoare, câtă lume ar fi venit! Multă tare, și toți ca să ceară vindecarea lor. Unul ar fi cerut ca Dumnezeu să-i vindece suferința lui vădită, altul pe cea ascunsă, unul suferința trupului, iar altul suferința sufletului.

Așadar, pe de o parte, toți fără excepție am avea să cerem ceva și am voi foarte mult să ne vindece Dumnezeu. Pe de altă parte, oare credem toți că Dumnezeul nostru este Atotputernic, Dumnezeul milostivirii, al iubirii și al milei?

Deci, cum stau lucrurile?
În timp ce cerem vindecarea pentru orice neputință trupească sau sufletească și în timp ce facem, zicem noi, ceea ce trebuie, adică mergem la Biserică unde se săvârșește Taina Sfântului Maslu, care este pentru boli, dar ne rugâm, stăm la slujbă, ne mărturisim și ne împărtășim, în cele din urmă nu ne vindecăm.

Din nou voi spune: pe de o parte toți avem neputințe și probleme, pe de altă parte Dumnezeu este iubitor de oameni, drept, atotputernic și poate să ne dea ceea ce cerem. De asemenea, noi în dreptul nostru alergăm la Acesta, pe căile pe care El ni le-a arătat, pe cărările Lui, adică Biserică și Sfinte Taine. Și cu toate acestea, de cele mai multe ori, ca să nu zicem apropate întotdeauna, plecăm așa cum am venit.

Ce se întâmplă fraților? Care este cauza? Ce face Dumnezeul nostru? Nu vede, nu aude, a încetat să fie iubitori de oameni, drept? Nu poate să o facă? Unde este dumnezeul nostru?

Am citit cu câteva zile în urmă o pericopă din Vechiul Testament despre înălțarea la cer a Profetului Ilie. Când a venit ceasul să fie înălțat el a mers de la Ierihon la Râul Iordan, împreună cu Profetul Elisei, a lovit cu cojocul apele răului care s-au despărțit și așa au trecut pe malul celălalt. Atunci profetul Ilie a zis lui Elisei: ,,Cere-mi ce vrei să-ți fac, înainte să mă înalț la cer?” Acela i-a răspuns: ,,Dă-mi harul tău îndoit mie”. Profetul i-a spus că cerera lui este grea, dar l-a încredințat că dacă îl va vedea înălțându-se la cer, aceasta se va întâmpla. Și în timp ce mergeau, deodată a apărut o căruță de foc, care l-a luat pe profetul Ilie și l-a înălțat la cer și din înălțime i-a căzut cojocul. Atunci Elisei l-a luat și voind să se întoarcă trebuia să treacă Râul Iordan înapoi. Deci, a lovit apele Iordanului ca să se despartă și să treacă, așa cum făcuse și învățătorul lui, Profetul Ilie, dar apele nu s-au despărțit.
Și s-a întrebat: ,,Unde este Dumnezeul lui Ilie?” Adică, el credea că se va întâmpla minunea, că trebuia să se întâmple, nu se putea să fie altfel, de aceea a grăit așa. a lovit din nou, și de această dată apele s-au despărțit și a trecut ca și cum ar fi fost uscat.

Unde este dumnezeul nostru, fraților, Cel în care credem, Căruia îi slujim și I ne închinăm, la ale Cărui Taine și har alergăm și a Cărui cale am apucat-o? Unde este Dumnezeu? Ne-a lăsat de izbeliște? Am rămas doar cu credința noastră, cu așteptarea și cu nădejdea? Va urma....

Taina Suferinței – Arh. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină 2007