Ce spune Dumnezeu despre ZIua de Odihna - 2
joi, 10 mai 2012
de Cristian Stavriu | Vizionări: 5964
de Cristian Stavriu | Vizionări: 5964
Contiunuarea articolului: Ce spune Dumnezeu despre ziua de odihna?
Continuăm articolul despre ziua de odihnă și rătăcirea adventistă cu privire la ținerea sâmbetei în locul Duminicii. Și pentru că există această agresivitate adeventistă cu privire la acest lucru ne-am decis să arătăm, celor ce vor să aprofundeze această situație, ce mărturisește Biserica dintotdeauna, pretutindeni și unanim acceptat ca adevăr de credință.
Așa cum am văzut mai sus, Dumnezeu vorbește în același loc despre Sabat și celelalte sărbători de odihnă, fără a o declara pe una mai sfântă decât alta.
Această răstălmăcire grosolană este doar o batjocorire a Scripturii, prin adăugarea unor cuvinte care nu numai că nu se găsesc în Biblie, dar îi modifică înțelesul după voia omului rătăcit.
Mai mult, prin această răstălmăcire ei își dau pe față și mai mult rătăcirea și păcatul. Căci despre aceste sărbători se spune ca și despre Sabat: „acesta este așezământ veșnic în neamul vostru, oriunde veți locui” (Levitic 23, 14). Și iarăși spune Dumnezeu lui Moise: „acesta este așezământ veșnic în neamul vostru, în toate așezările voastre” (Levitic 23, 21). Și repetă acest cuvânt iar și iar (Levitic 23, 31 și 23, 41). Deci, de vreme ce, la fel cu Sabatul, sunt așezământ veșnic (iar Dumnezeu este Adevărul), atunci cei care țin Sabatul sunt obligați să țină și aceste sărbători. Iar dacă nu le țin, nu au scuză înaintea lui Dumnezeu, Care a spus evreilor că acestea sunt așezământ veșnic (1).
În acest fel adventiștii se dovedesc de două ori vinovați. Atât față de Legea Nouă pe care o înlătură cu anumite prescripții vechi-testamentare, ca Sabatul, oprirea de la anumite bucate etc., cât și față de Legea Veche, pe care de asemenea o mutilează după cheful lor, împotriva Cuvântului lui Dumnezeu și îi nimicesc rostul de călăuză către Hristos.
- Altă răstălmăcire a adventiștilor este prilejuită de declarația Sfântului Apostol Pavel: „N-am păcătuit cu nimic nici împotriva Legii Iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului”. (Fapte 25, 8). Căci, se întreabă adventiștii: „Dacă ar fi călcat Sabatul, cum ar fi putut face o asemenea afirmație?”
Simplu, pentru că Sabatul nu mai era sărbătoarea Poporului lui Dumnezeu, așa cum am arătat mai sus. Adventiștii nu înțeleg asemenea afirmații, și nici altele asemenea, pentru că sunt la fel cu fariseii din Sinedriul care voia să îl judece pe Sfântul Apostol Pavel. Și aceia, când au auzit: Eu sunt fariseu, fiu de farisei. Pentru nădejdea și învierea morților sunt eu judecat, au crezut că este vorba de nădejdea răstălmăcită pe care o aveau ei, și au început să se certe cu saducheii (Fapte 23, 6 - 9). Dar oare nădejdea lui Pavel era ca a fariseilor rătăciți? Pavel găsise pe Mesia cel ceresc, iar aceia așteptau un Mesia pământesc.
Pentru că acești farisei, ca și adventiștii și alți sectanți, se opreau doar la anumite părți ale Sfintelor Scripturi, răstălmăcindu-le, și răstălmăcind apoi și restul Scripturii spre a se potrivi cu prima răstălmăcire.
Deci Pavel avea altă nădejde decât a lor, dar ei pur și simplu nu puteau înțelege acest lucru, ca adventiștii astăzi. Unde e adevărul în cuvintele: „N-am păcătuit cu nimic nici împotriva Legii Iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului” (Fapte 25, 8)?
În aceea că Legea Veche nu începe de fapt cu prescrpițiile date în timpul lui Moise, și nici nu se limitează la aceasta. Legea veche cuprinde și făgăduințele făcute lui Adam sau Avraam, de care unii rătăciți uită cu ușurință. Căci în făgăduința dată lui Avraam nu este nici Sabat, nici tăiere împrejur, nici altceva de acest fel. Dar este făgăduința venirii mântuirii și a Măntuitorului; și această făgăduință nu este doar acolo, ci în toată Legea Veche. Iar împlinirea făgăduinței este plinirea Legii: Făgăduințele au fost rostite lui Avraam și urmașului său... Care este Hristos. Deci un testament întărit dinainte de Dumnezeu în Hristos nu desființează Legea, care a venit după patru sute treizeci de ani, ca să desființeze făgăduința. Căci dacă moștenirea este din Lege, nu mai este făgăduință, dar Dumnezeu I-a dăruit lui Avraam moștenirea prin făgăduință.
Deci ce este Legea? Ea a fost adăugată pentru călcările de lege, până când era să vină Urmașul, Căruia I s-a dat făgăduința, și a fost rânduită prin îngeri, în mâna unui mijlocitor... este deci Legea împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă s-ar fi dat Lege care poate să dea viața, cu adevărat dreptatea ar veni din lege și atunci ar fi desființată făgăduința. Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca făgăduința să dea din credința în Iisus Hristos celor ce cred. (...) Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, ca să ne îndreptăm prin credință. Iar dacă a venit credința nu mai suntem sub călăuză (Galateni 3, 16-25).
Deci cum putea să fie Sfântul Apostol Pavel fără prihană după Legea cea Veche, decât prin aceea că Îl urma pe Hristos? De aceea a și putut zice că nu a greșit nici față de Lege, nici față de Templu: pentru că toate acestea erau călăuză spre Hristos. Și cea mai mare fidelitate față de călăuză este ca, urmând sfătuirea ei, să ajungi la Ținta dorită. Hristos. Și dacă ai ajuns la țintă, nu pleci mai departe, răstălmăcind sfaturile călăuzei, ca un orb care nu poate ieși de sub călăuză. Căci Hristos este Lumina Care a venit în lume să lumineze pe tot omul, iar Legea a fost doar călăuză spre El. Aceasta este de altfel altă dovedire a vinovăției adventiștilor, care țin părți din Lege, pretinzând în același că sunt cu Hristos. Ca și când ai putea fi în același timp pe drumul spre Ierusalim și în același timp să te afli și în mijlocul Ierusalimului. Ori ești pe drum către țintă, adică sub călăuză, ori ești la țintă, și nu mai ai nevoie de vechea călăuză, care și-a împlinit menirea, aducându-te la țintă. Și că Legea este sfântă și bună și dreaptă tocmai prin aceasta o dovedim, prin faptul că a reușit cu adevărat să și împlinească menirea și să ne ducă la Hristos. Și că tot ce am arătat mai sus e adevărat o dovedește însuși Sfântul Apostol Pavel, cel invocat nedrept de adventiști, când spune: „Eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește întru mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine. Nu lepăd harul lui Dumnezeu; căci dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar” (Galateni 2, 19-21).
- Alt atac asupra Adevărului vine de la adventiști, ca urmare a discuției asupra Legii Vechi, prin cuvintele. „Dacă Legea ar fi fost desființată, atunci fiecare ar fi fost liber să trăiască o viață iresponsabilă, călcând toate poruncile Legii, fără a putea fi tras la răspundere pentru aceasta”.
Această afirmație răsucită amestecă amețitor lucruri diferite spre amăgi pe cei neștiutori. Sau, mai simplu spus, e o aiureală! De fapt răspunsul la o asemenea... „afirmație” este foarte simplu, și este chiar cel dat de Sfântul Apostol Pavel galatenilor, când le-a arătat că făgăduința (venirii Legii Noi și a lui Mesia) a fost înainte de Legea lui Moise.
Dar pentru a vorbi mai simplu, e de ajuns să spunem că desființarea unei legi prin înlocuirea ei cu alta nu dă nici o libertate iresponsabilă. O asemenea libertate iresponsabilă poate exista doar unde nu mai este nici un fel de lege! Or, creștinii, deși nu mai sunt sub Legea Veche – care era pentru cei neîmpăcați cu Dumnezeu – sunt cetățeni ai Împărăției cerurilor, având Împărat pe Hristos Dumnezeu și supunându-se cu credincioșie Legii Noi pe care Împăratul a proclamat-o! Aceste lucruri sunt de altfel mai pe larg lămurite de Dumnezeu în Epistola către Galateni și în alte scrieri ale Noului Testament.
Ca și la punctul de mai sus, greșeala adventiștilor izvorăște din limitarea pe care ei de la început o impun Bibliei, pornind de la ideea preconcepută că Legea lui Moise trebuie veșnic respectată (cu excepția părților pe care ei, adventiștii, hotărăsc că nu mai sunt valabile!)
La această rătăcire am răspuns mai sus prin Cuvântul lui Dumnezeu (Galateni 3, 1-29). Și cei care își asumă libertăți iresponsabile, prin ciopârțirea adevărului, sunt chiar adventiștii, și cei asemenea lor.
- Mania adventiștilor în ceea ce privește ținerea Sâmbetei în locul Duminicii merge până la a „prooroci” că „Sabatul va deveni punctul special de controversă în întreaga creștinătate, iar autoritățile religioase și civile se vor uni să impună păzirea duminicii” (Hellen White).
Lăsăm la o parte folosirea termenului de „creștinătate” care îi condamnă deja pe adventiști ca fiind în afara ei. De fapt, poate fi privită (această utilizare) ca o simplă greșeală de limbaj. Dar în ceea ce privește „profeția” întemeietoarei adventismului sâmbetist, să spunem doar că oricine privește realitatea poate vedea cât de mult s-a înșelat. Nu doar că nu s-a impus nimănui renunțarea la „Sabat” (cu excepția acelor prigonitori comuniști care au prigonit mult mai tare ținerea Duminicii și a celorlalte sărbători ortodoxe), dar sâmbăta a devenit zi liberă pentru tot mai multe țări, iar dreptul la alegerea zilei libere este prezent în legislația mai tuturor statelor democrate. La peste o sută de ani de la cuvintele lui Hellen White lucrurile merg pe cu totul altă cale decât și-a imaginat ea.
Credem că este de ajuns cât s-a arătat, pentru cine dorește să înțeleagă adevărul și să poată apăra și de această rătăcire adventistă.
Lumina Adevărului – preot Mihai-Andrei Aldea – Editura Christiana Bucuresti 2007
Subiecte de interes:
eretici
, secte
, diferente interconfesionale
, sectologie
, erezii
, Cele Zece Porunci
, Despre Inselare
Lasă un răspuns
Răspunsuri
joi, 2 octombrie 2014 14:49:56
Calendarul ceresc este condus de Creator, și doar El poate interveni să facă o zi mai lungă sau mai scurtă ( ca la Iosua sau Ezekiel).
Calendarul actual este conceput de Biserica catolică, nu de Creator.
Recunoaște biserica catoloică acest lucru????
“Constantin cel Mare a generalizat, ca zi de repaus în Imperiu, în 321, Duminica, sãrbãtoarea sãptãmânala a creştinilor, în care se permite doar lucrul la câmp, tãranii fiind încã mai mult pãgâni.” (Istoria Bisericasca Universala/Iustinian/1975/p.105)
De n-ar fi avut aceastã putere, ea n-ar fi putut face ceea ce toţi oamenii religiei moderne o accepta; anume ea, n-ar fi putut substitui pãzirea Sabatului zilei a şaptea cu Duminica zilei întâi a sãptãmânii, schimbare pentru care nu existã nici o autoritate scripturisticã” (Catehismul doctrinal /Stephen Keenan/ed.a III-a americana,1876/p.174)
Dar astăzi ce mai recunoaște biserica catolică???
dept-education.info/2011/06/catholic-scholar-verifies-neither-saturday-nor-sunday-is-biblical-sabbath/
„Sabatarienii au citat pe romano-catolicii, în care arată că Biserica Catolică recunoaşte că a schimbat Sabatul în duminică. Una dintre cele mai cunoscute este în Tragedia veacurilor, pagina 448:
Romaniștii declară că "respectarea duminicii de către protestanţi este un omagiu adus ei, în ciuda lor înselor, pentru autoritatea ei [Catolice] Bisericii." - Mgr. Segur, Plain Talk Despre protestantismul de azi, p. 213.
„La data de 05 ianuarie 2006, romano-catolicul şi savantul apologet, Patrick Madrid, a făcut o declaraţie surprinzătoare de care fiecare persoană care iubeşte adevăratul Sabat ar trebui să fie conştient. EWTN, Global catolic Radio Network, găzduieşte un apel radio-spectacol intitulat linie deschisă. Un ascultător a pus o întrebare referitor la afirmaţia că Biserica Catolică a schimbat Sabatul din sâmbătă în duminică.
Madrid a declarat că actuala sâmbătă nu este original, Sabatul biblic , dar că schimbarea făcută de către Biserica Catolică a fost de fapt una din calendar. În urmă, este o transcriere a declaraţiilor sale.
Ei bine, ceea ce trebuie să ne amintim este, în primul rând ceea ce a spus Isus: El a spus: nu uitaţi că omul nu a fost făcut pentru Sabat, Sabatul a fost făcut pentru om. Şi, Domnul Însuşi, ne spune, a fost Domnul Sabatului, aşa că El avea autoritatea, în ceea ce priveşte modul în care ar observa porunca.
Ce fratele tău, nu poate înţelege este faptul că Biserica Catolică nu a schimbat această poruncă. Biserica Catolică respectă porunca sfântă și a păstrat-o. . . Sabatul, dar face acest lucru in Ziua Domnului, şi primii creştini au transferat respectarea aceastei porunci din sâmbătă în duminică.
Mai întâi de toate, pentru că a existat o pauză distinctă între cerinţele Vechiului Testament: ritualuri şi legământul mozaic cererile care se ocupă cu închinarea în Sabat şi jertfe de animale, şi chestii din astea. Şi au vrut să arate că creştinismul era distinct de iudaism. El a venit de la iudaism, dar era distinctă de el. Uh, sărbătorind venirea Domnului, îmi pare rău, sărbătorim învierea Domnului şi a morţii în ziua în care El a înviat din morţi, pare a fi cel mai potrivit.
Uh, alt lucru pe care ar trebui să ne amintim, de asemenea, este faptul că calendarul nostru pe care îl urmăm, inclusiv al Bisericii Adventiste de Ziua, nu este numai un calendar care a fost conceput de către Biserica Catolică, dar, de asemenea, este un calendar care este bazat pe ani solari, nu și pe anul lunar. Iar calendarul evreiesc, care a fost observat în timpul lui Hristos, urmează un calendar și lunar, care este mai scurt cu câteva zile față de calendarul solar.
Deci, mare ironie este faptul că chiar şi adventiştii de ziua a şaptea în sine nu se închină în exact aceeaşi zi de Sabat ca evreii din vremea lui Hristos, ...”
Sabatul perpetuu s-a pierdut?
„Adresaţi cele mai multe întrebări,oricare! Creştinii:- în ce zi a săptămânii Iisus a înviat din mormânt ? Aș răspunde că a fost într-o duminică, dar în cazul în care problema zilei a şaptea, de Sabat este ridicată, unii păzitori ai duminicii vor exprima dubii cu privire la ce zi este Sabatul. Ceea ce urmează este un extras dintr-o predică (Programul C4029) acordate de pastorul Chuck Smith, de Calvary Chapel - Costa Mesa pe duminică doi/07/2000, care încearcă să menţină această incertitudine:
"Care este ziua Sabatului? Ei bine, în calendarul nostru ziua Sabatului este Sambata . Duminica este prima zi a săptămânii. Sâmbăta ar fi ziua a şaptea, sau ziua Sabatului în calendarul nostru. Noi nu putem fi siguri, totuşi, cu toate modificările care au fost făcute în calendare de-a lungul anilor, că ceea ce noi recunoaştem astăzi ca sâmbătă, sau ziua Sabatului, este aceeaşi pe care a observat-o in timpul lui Moise, sau ulterior. Noi nu suntem fi siguri în ce zi a săptămânii este de fapt ziua a şaptea. " - Pastorul Chuck Smith
Extras: Îndoieli cu privire la Sabatul - (© 2000 Chuck Smith)
Deci catolicii recunosc la ora actuală că țin o zi de odihnă în cinstea învierii, recunosc de asemenea că au fost multe modificări și nu se mai știe care zi este sabatul adevărat.
Acuma dacă catolicii recunosc acest lucru cum putem avea noi pretenția că ținem sabatul de la creațiune în cicluri continue de 7 zile pe săptămână???
Catolicii mai recunosc că actualul calendar este doar solar pe când pe timpul lui Isus era calendar lunar-solar.
Au dreptate catolicii actuali???? Așa să fie???? Se pare că Biblia ne-a arătat că adevăratul calendar are nevoie de 2 martori (soarele și luna).
Calendarul actual este conceput de Biserica catolică, nu de Creator.
Recunoaște biserica catoloică acest lucru????
“Constantin cel Mare a generalizat, ca zi de repaus în Imperiu, în 321, Duminica, sãrbãtoarea sãptãmânala a creştinilor, în care se permite doar lucrul la câmp, tãranii fiind încã mai mult pãgâni.” (Istoria Bisericasca Universala/Iustinian/1975/p.105)
De n-ar fi avut aceastã putere, ea n-ar fi putut face ceea ce toţi oamenii religiei moderne o accepta; anume ea, n-ar fi putut substitui pãzirea Sabatului zilei a şaptea cu Duminica zilei întâi a sãptãmânii, schimbare pentru care nu existã nici o autoritate scripturisticã” (Catehismul doctrinal /Stephen Keenan/ed.a III-a americana,1876/p.174)
Dar astăzi ce mai recunoaște biserica catolică???
dept-education.info/2011/06/catholic-scholar-verifies-neither-saturday-nor-sunday-is-biblical-sabbath/
„Sabatarienii au citat pe romano-catolicii, în care arată că Biserica Catolică recunoaşte că a schimbat Sabatul în duminică. Una dintre cele mai cunoscute este în Tragedia veacurilor, pagina 448:
Romaniștii declară că "respectarea duminicii de către protestanţi este un omagiu adus ei, în ciuda lor înselor, pentru autoritatea ei [Catolice] Bisericii." - Mgr. Segur, Plain Talk Despre protestantismul de azi, p. 213.
„La data de 05 ianuarie 2006, romano-catolicul şi savantul apologet, Patrick Madrid, a făcut o declaraţie surprinzătoare de care fiecare persoană care iubeşte adevăratul Sabat ar trebui să fie conştient. EWTN, Global catolic Radio Network, găzduieşte un apel radio-spectacol intitulat linie deschisă. Un ascultător a pus o întrebare referitor la afirmaţia că Biserica Catolică a schimbat Sabatul din sâmbătă în duminică.
Madrid a declarat că actuala sâmbătă nu este original, Sabatul biblic , dar că schimbarea făcută de către Biserica Catolică a fost de fapt una din calendar. În urmă, este o transcriere a declaraţiilor sale.
Ei bine, ceea ce trebuie să ne amintim este, în primul rând ceea ce a spus Isus: El a spus: nu uitaţi că omul nu a fost făcut pentru Sabat, Sabatul a fost făcut pentru om. Şi, Domnul Însuşi, ne spune, a fost Domnul Sabatului, aşa că El avea autoritatea, în ceea ce priveşte modul în care ar observa porunca.
Ce fratele tău, nu poate înţelege este faptul că Biserica Catolică nu a schimbat această poruncă. Biserica Catolică respectă porunca sfântă și a păstrat-o. . . Sabatul, dar face acest lucru in Ziua Domnului, şi primii creştini au transferat respectarea aceastei porunci din sâmbătă în duminică.
Mai întâi de toate, pentru că a existat o pauză distinctă între cerinţele Vechiului Testament: ritualuri şi legământul mozaic cererile care se ocupă cu închinarea în Sabat şi jertfe de animale, şi chestii din astea. Şi au vrut să arate că creştinismul era distinct de iudaism. El a venit de la iudaism, dar era distinctă de el. Uh, sărbătorind venirea Domnului, îmi pare rău, sărbătorim învierea Domnului şi a morţii în ziua în care El a înviat din morţi, pare a fi cel mai potrivit.
Uh, alt lucru pe care ar trebui să ne amintim, de asemenea, este faptul că calendarul nostru pe care îl urmăm, inclusiv al Bisericii Adventiste de Ziua, nu este numai un calendar care a fost conceput de către Biserica Catolică, dar, de asemenea, este un calendar care este bazat pe ani solari, nu și pe anul lunar. Iar calendarul evreiesc, care a fost observat în timpul lui Hristos, urmează un calendar și lunar, care este mai scurt cu câteva zile față de calendarul solar.
Deci, mare ironie este faptul că chiar şi adventiştii de ziua a şaptea în sine nu se închină în exact aceeaşi zi de Sabat ca evreii din vremea lui Hristos, ...”
Sabatul perpetuu s-a pierdut?
„Adresaţi cele mai multe întrebări,oricare! Creştinii:- în ce zi a săptămânii Iisus a înviat din mormânt ? Aș răspunde că a fost într-o duminică, dar în cazul în care problema zilei a şaptea, de Sabat este ridicată, unii păzitori ai duminicii vor exprima dubii cu privire la ce zi este Sabatul. Ceea ce urmează este un extras dintr-o predică (Programul C4029) acordate de pastorul Chuck Smith, de Calvary Chapel - Costa Mesa pe duminică doi/07/2000, care încearcă să menţină această incertitudine:
"Care este ziua Sabatului? Ei bine, în calendarul nostru ziua Sabatului este Sambata . Duminica este prima zi a săptămânii. Sâmbăta ar fi ziua a şaptea, sau ziua Sabatului în calendarul nostru. Noi nu putem fi siguri, totuşi, cu toate modificările care au fost făcute în calendare de-a lungul anilor, că ceea ce noi recunoaştem astăzi ca sâmbătă, sau ziua Sabatului, este aceeaşi pe care a observat-o in timpul lui Moise, sau ulterior. Noi nu suntem fi siguri în ce zi a săptămânii este de fapt ziua a şaptea. " - Pastorul Chuck Smith
Extras: Îndoieli cu privire la Sabatul - (© 2000 Chuck Smith)
Deci catolicii recunosc la ora actuală că țin o zi de odihnă în cinstea învierii, recunosc de asemenea că au fost multe modificări și nu se mai știe care zi este sabatul adevărat.
Acuma dacă catolicii recunosc acest lucru cum putem avea noi pretenția că ținem sabatul de la creațiune în cicluri continue de 7 zile pe săptămână???
Catolicii mai recunosc că actualul calendar este doar solar pe când pe timpul lui Isus era calendar lunar-solar.
Au dreptate catolicii actuali???? Așa să fie???? Se pare că Biblia ne-a arătat că adevăratul calendar are nevoie de 2 martori (soarele și luna).
joi, 2 octombrie 2014 14:49:33
Asistăm adesea la disputa dintre cei ce susțin că Ziua Domnului e sâmbăta contra celor ce susțin că e duminica. Dar oare de ce nu se cercetează adevărul mai profund și biblic ÎNCĂ DE LA CREAȚIUNE PE CÂND NU ERAU EVREI.
Oare pe vremea Mântuitorului, la templu s-a folosit calendarul roman păgân și doar solar? Ce spune Scriptura despre calendar încă din Geneza? Geneza 1:14 Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semen H226 care să arate vremurile H 4150 (sărbătorile), zilele şi anii;
Vremurile H4150 sunt mo'ed mo'ed mo'adah, mo-ade ", mo-ade", mo-aw-daw " . Și acum să vedem ce e cu acest „moed”. Total „moed” în Biblie e întâlnit de 220 de ori din care :
Este imposibil ca acest cuvânt H 4150, moed, să nu fie legat de timpul sau locul de închinare. Am luat toate cuvintele ce desemnează vremea, vremi, vremurile și deșii sunt foarte multe în Biblie, 619, doar 5,5 % din ele sunt moed. Cuvântul moed deci nu e concludent pentru vreme sau sezoane. În schimb din totalul de 220 apariții de moed 88 % sunt legate de închinare, atunci nu e logic că Soarele, Luna și Stelele au un rol major în închinare prin desemnarea calendarului??
„Psalmi 119:89 Cuvântul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri.” Sau în Scriptura Ediția Numele Sfinte: „ Cuvîntul Tău יהוה YaHWeH, dăinuie în* veci, în ceruri”.
Psalmi 89:37 ca luna, va dăinui pe vecie şi ca martorul credincios din cer.
Cuvântul lui YHWH (Dumnezeu) și Luna dăinuiesc în cer prin mesajul lor transmis oamenilor pentru a știi când și unde să se întâlnească cu Creatorul.
Acum ne vom uita la Scriptură în Leviticul 23:1-3
Cuvântul tradus "sărbători" în versetul 2 este cuvântul ebraic "Moedim." Observaţi că Sabatul săptămânal este în principal enumerat printre "moedim." Aceasta este o dovadă foarte importantă pentru calendar, aceasta dovedeşte că luna trebuie să se implice în stabilirea timpului de Sabat săptămânal.
Leviticul 23:1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:2 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Iată sărbătorile Domnului ( moed H4150) pe care le veţi vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele (moed H4150): 3 Şase zile să lucraţi; dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare Sfântă. Să nu faceţi nici o lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului, în toate locuinţele voastre.
Este o realitate faptul că în engleză cuvântul "săptămână" "vine de la cuvantul teuton pentru schimbare - indică schimbarea fazelor lunare" ( Larry Page de origine a lui Freeman Calendar , p. 2-3.). Deci, chiar cuvântul folosit de obicei astăzi, în limba engleză conţine o amintire îndepărtată a locului său original în adevăratul calendar al lui YHWH ( Dumnezeu).
În Eerdmans Manual de Biblie , p.. 111, citim:. "... În cele mai vechi timpuri Sabatul săptămânal a fost ajustat pentru a coincide cu festivalurile majore, sau chiar cu lunile noi (a se vedea Leviticul 23). După exil, Sabatul zilei a şaptea a fost respectat mai cu stricteţe [?] şi a devenit independent în calendarul lunisolar. Deci, evreii ortodocşi au avut probleme privind relaţia dintre sabate şi festivaluri.”
Interesant, cuvântul "sărbători" în versetul 2 de mai sus este, de fapt, cuvântul "MOWADAH" - exact la fel ca "anotimpuri" în Geneza 1:14 şi Psalmii 104:19. Deci,aceste versete din Leviticul 23 se vor citi după cum urmează: "Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le:." Numirile în funcţii ale Domnului, pe care le veţi vesti a fi adunări sfinte, acestea sunt NUMIRILE Mele "
în Leviticul 23. Este clar, că Luna a fost stabilită pentru numirile [mowadah] lui Dumnezeu. În Psalmul 104 și versetele din Leviticul 23 (2-3) este dovada că singurul mijloc prin care Sabatul zilei a şaptea a fost calculat a fost după lună ! Sabatul este un mowadah - luna a fost făcută pentru mowadah. Nu este absolut nimic în Biblie care specifică că soarele face acest lucru. Soarele desparte zilele, unele de altele, dar numirea zilelor sfinte o face Luna, așa cum bine precizează Psalmul 104.
Coroborare”, provine de la Eclesiastul 43, scrisă iniţial în ebraică, în intervalul de timp 190-180 î.Hr. şi tradusă în greacă în jurul anului 132 BC :
„Şi apoi luna, mai punctuală, pentru a marca ori (de fiecare dată), un semn veşnic: Este luna care semnalează sărbătorile, un astru, care dispare după ce a fost pe deplin. Lunile derivă numele de la ea (Luna), ea în ceruri minunată în fazele ei, banner-ul de gazde de pe mare, strălucind în bolta cerului "(versetele 6-8).
Observaţi în versetul 7 cuvântul " sărbătorile . " Cuvântul de bază grecesc aici pentru "sărbători" este heorte ( a lui Strong # 1859) şi este exact acelaşi ca cel din versiunea greacă Septuaginta Levitic 23:2 - care, în versetul 3 include Sabatul zilei a şaptea! Deşi este considerat Eclesiastul apocrif, aceasta descrie fidel voia Creatorului.
Biblia ortodoxă, înțelepciunea lui Isus Sirah cap 33,7-9
7. Pentru ce zi pe zi întrece şi toată lumina zilei anului de la soare este?
8. Prin înţelepciunea Domnului ele s-au deosebit între ele, că El a statornicit vremuri felurite şi zilele de praznic.
9. Dintre ele pe unele le-a înălţat şi le-a sfinţit; pe altele le-a pus în numărul zilelor
Capitolul 43
7. Şi luna, totdeauna exactă, însemnează lunile şi împarte timpul.
8. Din lună este semnul sărbătorii, lumină care scade până la sfârşit.
9. Lunile anului sunt după mersul ei, minunate schimbări face crescând.
10. Cort taberelor intru înălţime, întru tăria cerului strălucind.
Oare pe vremea Mântuitorului, la templu s-a folosit calendarul roman păgân și doar solar? Ce spune Scriptura despre calendar încă din Geneza? Geneza 1:14 Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semen H226 care să arate vremurile H 4150 (sărbătorile), zilele şi anii;
Vremurile H4150 sunt mo'ed mo'ed mo'adah, mo-ade ", mo-ade", mo-aw-daw " . Și acum să vedem ce e cu acest „moed”. Total „moed” în Biblie e întâlnit de 220 de ori din care :
Este imposibil ca acest cuvânt H 4150, moed, să nu fie legat de timpul sau locul de închinare. Am luat toate cuvintele ce desemnează vremea, vremi, vremurile și deșii sunt foarte multe în Biblie, 619, doar 5,5 % din ele sunt moed. Cuvântul moed deci nu e concludent pentru vreme sau sezoane. În schimb din totalul de 220 apariții de moed 88 % sunt legate de închinare, atunci nu e logic că Soarele, Luna și Stelele au un rol major în închinare prin desemnarea calendarului??
„Psalmi 119:89 Cuvântul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri.” Sau în Scriptura Ediția Numele Sfinte: „ Cuvîntul Tău יהוה YaHWeH, dăinuie în* veci, în ceruri”.
Psalmi 89:37 ca luna, va dăinui pe vecie şi ca martorul credincios din cer.
Cuvântul lui YHWH (Dumnezeu) și Luna dăinuiesc în cer prin mesajul lor transmis oamenilor pentru a știi când și unde să se întâlnească cu Creatorul.
Acum ne vom uita la Scriptură în Leviticul 23:1-3
Cuvântul tradus "sărbători" în versetul 2 este cuvântul ebraic "Moedim." Observaţi că Sabatul săptămânal este în principal enumerat printre "moedim." Aceasta este o dovadă foarte importantă pentru calendar, aceasta dovedeşte că luna trebuie să se implice în stabilirea timpului de Sabat săptămânal.
Leviticul 23:1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:2 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Iată sărbătorile Domnului ( moed H4150) pe care le veţi vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele (moed H4150): 3 Şase zile să lucraţi; dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare Sfântă. Să nu faceţi nici o lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului, în toate locuinţele voastre.
Este o realitate faptul că în engleză cuvântul "săptămână" "vine de la cuvantul teuton pentru schimbare - indică schimbarea fazelor lunare" ( Larry Page de origine a lui Freeman Calendar , p. 2-3.). Deci, chiar cuvântul folosit de obicei astăzi, în limba engleză conţine o amintire îndepărtată a locului său original în adevăratul calendar al lui YHWH ( Dumnezeu).
În Eerdmans Manual de Biblie , p.. 111, citim:. "... În cele mai vechi timpuri Sabatul săptămânal a fost ajustat pentru a coincide cu festivalurile majore, sau chiar cu lunile noi (a se vedea Leviticul 23). După exil, Sabatul zilei a şaptea a fost respectat mai cu stricteţe [?] şi a devenit independent în calendarul lunisolar. Deci, evreii ortodocşi au avut probleme privind relaţia dintre sabate şi festivaluri.”
Interesant, cuvântul "sărbători" în versetul 2 de mai sus este, de fapt, cuvântul "MOWADAH" - exact la fel ca "anotimpuri" în Geneza 1:14 şi Psalmii 104:19. Deci,aceste versete din Leviticul 23 se vor citi după cum urmează: "Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le:." Numirile în funcţii ale Domnului, pe care le veţi vesti a fi adunări sfinte, acestea sunt NUMIRILE Mele "
în Leviticul 23. Este clar, că Luna a fost stabilită pentru numirile [mowadah] lui Dumnezeu. În Psalmul 104 și versetele din Leviticul 23 (2-3) este dovada că singurul mijloc prin care Sabatul zilei a şaptea a fost calculat a fost după lună ! Sabatul este un mowadah - luna a fost făcută pentru mowadah. Nu este absolut nimic în Biblie care specifică că soarele face acest lucru. Soarele desparte zilele, unele de altele, dar numirea zilelor sfinte o face Luna, așa cum bine precizează Psalmul 104.
Coroborare”, provine de la Eclesiastul 43, scrisă iniţial în ebraică, în intervalul de timp 190-180 î.Hr. şi tradusă în greacă în jurul anului 132 BC :
„Şi apoi luna, mai punctuală, pentru a marca ori (de fiecare dată), un semn veşnic: Este luna care semnalează sărbătorile, un astru, care dispare după ce a fost pe deplin. Lunile derivă numele de la ea (Luna), ea în ceruri minunată în fazele ei, banner-ul de gazde de pe mare, strălucind în bolta cerului "(versetele 6-8).
Observaţi în versetul 7 cuvântul " sărbătorile . " Cuvântul de bază grecesc aici pentru "sărbători" este heorte ( a lui Strong # 1859) şi este exact acelaşi ca cel din versiunea greacă Septuaginta Levitic 23:2 - care, în versetul 3 include Sabatul zilei a şaptea! Deşi este considerat Eclesiastul apocrif, aceasta descrie fidel voia Creatorului.
Biblia ortodoxă, înțelepciunea lui Isus Sirah cap 33,7-9
7. Pentru ce zi pe zi întrece şi toată lumina zilei anului de la soare este?
8. Prin înţelepciunea Domnului ele s-au deosebit între ele, că El a statornicit vremuri felurite şi zilele de praznic.
9. Dintre ele pe unele le-a înălţat şi le-a sfinţit; pe altele le-a pus în numărul zilelor
Capitolul 43
7. Şi luna, totdeauna exactă, însemnează lunile şi împarte timpul.
8. Din lună este semnul sărbătorii, lumină care scade până la sfârşit.
9. Lunile anului sunt după mersul ei, minunate schimbări face crescând.
10. Cort taberelor intru înălţime, întru tăria cerului strălucind.
duminică, 14 iulie 2013 20:54:22
Doamne ajuta! Carmen
E bine ca te intrebi caci asa afli si raspunsul!
Vechiul Testament cu prescriptiile lui nu mai au aceeasi conotatie in Noul Testament caci acesta ii este si rolul.
Un Testament mai vechi este inlocuit cu unul Nou! De ce?
Tocmai ptr ca Iisus Hristos ne-a scapat din blestemul legii celei vechi aducandu-ne in legea Harului a unui Nou Testament.
Daca talcuirea Scripturii ai avut-o dor prin prisma unei credinte aparuta in secolul 19 atunci trebuie sa intelegi ca iti lipsesc o multitudine de elemente care te pot face sa intelegi talcuirea cea dreapta.
Preotii slujind nu incalca ziua odihnei. Ziua odihnei la crestini nu mai are conotatia aceleasi prescriptii din Vechiul Testament.
M-as bucura sa nu te lasi inselata de o talcuirea saraca si searbada si sa lasi la o parte credinta ortodoxa cu vechimea ei de 2000 de ani caci in toate exista explicatii si argumente, numai sa-ti doresti sa le afli ca mai apoi avand toate informatiile sa poti face alegerea corecta.
Oare crezi ca Dumnezeu in clipa cand a terminat creatia si S-a odihnit nu a mai lucrat? In sensul ca lumea se guverneaza fara lucrarea Prea Sfintei Treimi?
avem nevoie sa intelegem Scriptura in duhul ei autentic si nu dupa talcuiri viciate.
Pana la 1520, pana la aparitia lui Luther Biserica a talcuit Scriptura intr-un fel si dintr-o data acesta vine cu o alta talcuire care este total diferita si cu pretentia de autenticitate. Este hilar, nu-i asa?
Deci preotii si nici crestinii care participa la slujbe nu muncesc atunci ci-L slavesc pe Dumnezeu prin faptele lor.
Nici n-ar trebui sa ma scarpin, si nici la Wc sa merg si nici sa prepar ceva de mancare si nici apa din fantana sa nu scot sa beau, si nici sa respir pana la urma!! Hai sa fim seriosi si sa nu ne lasam amagiti de lucruri atat de usoare!
Cu dragoste,
Cristian Stavriu
E bine ca te intrebi caci asa afli si raspunsul!
Vechiul Testament cu prescriptiile lui nu mai au aceeasi conotatie in Noul Testament caci acesta ii este si rolul.
Un Testament mai vechi este inlocuit cu unul Nou! De ce?
Tocmai ptr ca Iisus Hristos ne-a scapat din blestemul legii celei vechi aducandu-ne in legea Harului a unui Nou Testament.
Daca talcuirea Scripturii ai avut-o dor prin prisma unei credinte aparuta in secolul 19 atunci trebuie sa intelegi ca iti lipsesc o multitudine de elemente care te pot face sa intelegi talcuirea cea dreapta.
Preotii slujind nu incalca ziua odihnei. Ziua odihnei la crestini nu mai are conotatia aceleasi prescriptii din Vechiul Testament.
M-as bucura sa nu te lasi inselata de o talcuirea saraca si searbada si sa lasi la o parte credinta ortodoxa cu vechimea ei de 2000 de ani caci in toate exista explicatii si argumente, numai sa-ti doresti sa le afli ca mai apoi avand toate informatiile sa poti face alegerea corecta.
Oare crezi ca Dumnezeu in clipa cand a terminat creatia si S-a odihnit nu a mai lucrat? In sensul ca lumea se guverneaza fara lucrarea Prea Sfintei Treimi?
avem nevoie sa intelegem Scriptura in duhul ei autentic si nu dupa talcuiri viciate.
Pana la 1520, pana la aparitia lui Luther Biserica a talcuit Scriptura intr-un fel si dintr-o data acesta vine cu o alta talcuire care este total diferita si cu pretentia de autenticitate. Este hilar, nu-i asa?
Deci preotii si nici crestinii care participa la slujbe nu muncesc atunci ci-L slavesc pe Dumnezeu prin faptele lor.
Nici n-ar trebui sa ma scarpin, si nici la Wc sa merg si nici sa prepar ceva de mancare si nici apa din fantana sa nu scot sa beau, si nici sa respir pana la urma!! Hai sa fim seriosi si sa nu ne lasam amagiti de lucruri atat de usoare!
Cu dragoste,
Cristian Stavriu
duminică, 14 iulie 2013 12:53:45
Ma intreb insa,oare Duminica cand se savarseste slujba si se oficiaza cununiile si botezul copiilor ,preotii atunci nu lucreaaza?incalcand ziua de odihna?
miercuri, 16 mai 2012 11:06:16
Foarte edificatoare pozitia ortodoxa si in acest articol!
Cred cu sinceritate ca polemica cu adventistii este sortita esecului si mai mult decat atat este o pierdere de timp!
http://www.catehetica.ro/porunca-a-patra-pazirea-zilei-de-odihna
Cred cu sinceritate ca polemica cu adventistii este sortita esecului si mai mult decat atat este o pierdere de timp!
http://www.catehetica.ro/porunca-a-patra-pazirea-zilei-de-odihna
marți, 15 mai 2012 19:31:18
Domnule Vasile!
M-ati dezamagit foarte tare ptr ca nu puteti dialoga cu semenii dvs. V-am pus niste intrebari de la care va eschivati totalmente sa raspundeti deoarece acelea va demasca ca fiind in ratacire.
Daca tot cercetati site-urile ortodoxe, eu va tot imbii sa cititi articolele de aici, si nu numai pe cele de la categoria sectologie ci si celelalte articole care arata credinta noastra si a stramosilor nostri de la inceputuri si pana astazi.
Dvs talcuiti Scriptura dupa bunul plac si nu cautati sa vedeti argumentele, logica si toate celelalte.
Acest mod de abordare este tipic fenomenului sectar, fara argumente, fara logica, doar indoctrinare!
Imi pare rau ca a trebuit sa adresez aceste cuvinte mai grele dar ele reprezinta adevarul. Oriunde veti merge, nu veti putea convinge pe cineva de „adevarurile” pe care i le propuneti daca nu aveti si explicatii logice ale Scripturii. Adventismul cuprinde doar suflete inselate, suflete care n-au citit Scriptura si alte carti de istorie si teologie. Un om cu capul pe umeri si cu mintea „acasa” niciodata nu va putea primi convingerea celor afirmate de dvs, doar in cazul in care este slabut mintal.
Eu va astept in continuare pe meleagurile noastre si va incredintez de toata consideratiunea si respectul ca semen al meu, dar nu pot impartasi aceleasi idei cu dvs si ptr aceasta condamn cu fermitate, cu argumente, cu logica, teologic, istoric, etc, etc, ca ceea ce dvs propovaduiti este o inselare si nu faceti parte din Biserica lui Hristos, fără să vă urăsc în vreun fel.
Doamne miluieste-ma!
Cristian Stavriu
M-ati dezamagit foarte tare ptr ca nu puteti dialoga cu semenii dvs. V-am pus niste intrebari de la care va eschivati totalmente sa raspundeti deoarece acelea va demasca ca fiind in ratacire.
Daca tot cercetati site-urile ortodoxe, eu va tot imbii sa cititi articolele de aici, si nu numai pe cele de la categoria sectologie ci si celelalte articole care arata credinta noastra si a stramosilor nostri de la inceputuri si pana astazi.
Dvs talcuiti Scriptura dupa bunul plac si nu cautati sa vedeti argumentele, logica si toate celelalte.
Acest mod de abordare este tipic fenomenului sectar, fara argumente, fara logica, doar indoctrinare!
Imi pare rau ca a trebuit sa adresez aceste cuvinte mai grele dar ele reprezinta adevarul. Oriunde veti merge, nu veti putea convinge pe cineva de „adevarurile” pe care i le propuneti daca nu aveti si explicatii logice ale Scripturii. Adventismul cuprinde doar suflete inselate, suflete care n-au citit Scriptura si alte carti de istorie si teologie. Un om cu capul pe umeri si cu mintea „acasa” niciodata nu va putea primi convingerea celor afirmate de dvs, doar in cazul in care este slabut mintal.
Eu va astept in continuare pe meleagurile noastre si va incredintez de toata consideratiunea si respectul ca semen al meu, dar nu pot impartasi aceleasi idei cu dvs si ptr aceasta condamn cu fermitate, cu argumente, cu logica, teologic, istoric, etc, etc, ca ceea ce dvs propovaduiti este o inselare si nu faceti parte din Biserica lui Hristos, fără să vă urăsc în vreun fel.
Doamne miluieste-ma!
Cristian Stavriu
marți, 15 mai 2012 17:00:37
"Mania adventiștilor în ceea ce privește ținerea Sâmbetei în locul Duminicii merge până la a „prooroci” că „Sabatul va deveni punctul special de controversă în întreaga creștinătate, iar autoritățile religioase și civile se vor uni să impună păzirea duminicii” (Hellen White)."
Mania adventistilor nu e pe Duminica (spun din punctul meu de vedere), ci pe Satana care a denaturat Legea lui Dumnezeu. De ce ne "batem" pentru ziua de odihna mai mult decat pentru celelalte? Pentru ca aceasta arata clar ca inchinarea I se cuvine lui Dumnezeu Creatorul care a facut cerurile si pamantul si in ziua a saptea S-a odihnit. Iar diavolul aici ataca cu falsurile lui (ba influenteaza pe unii sa se inchine vinerea ba duminica, etc) si nu se va lasa pana nu va impune acest lucru legal prin autoritati. Citatul pe care l-ati amintit in legatura cu "punctul special de controversa" (sabatul) va fi real. Ultima mare batalie impotriva copiilor lui Dumnezeu va fi inainte de revenirea lui Iisus (pe tema sabatului). Cei care vor tine legea lui Dumnezeu, inclusiv porunca a IV, vor fi persecutati aspru (similar cu perioada inchizitiei: 538-1798). Luati Legea lui Dumnezeu in intregime si spuneti-O la fratii crestini ca doar multora dintre ei li s-a interzis sa citeasca Scriptura din cauza ca vor afla adevarul lui Dumnezeu foarte clar. Comentariile mele se inchid aici. Nu am citit articolele pana la capat din cauza ca singura zi adevarata de inchinare este ziua a saptea (care este?... va las pe dvs sa aflati). si nu am nevoie de argumente din alte surse decat o singura porunca din Noul Testament. Va doresc multa pace si liniste in suflet si faca Dumnezeu sa ne ajute sa tinem adevarata lui zi de odihna, data pentru toti crestinii, din Legea lui Dumnezeu. Amin!
Mania adventistilor nu e pe Duminica (spun din punctul meu de vedere), ci pe Satana care a denaturat Legea lui Dumnezeu. De ce ne "batem" pentru ziua de odihna mai mult decat pentru celelalte? Pentru ca aceasta arata clar ca inchinarea I se cuvine lui Dumnezeu Creatorul care a facut cerurile si pamantul si in ziua a saptea S-a odihnit. Iar diavolul aici ataca cu falsurile lui (ba influenteaza pe unii sa se inchine vinerea ba duminica, etc) si nu se va lasa pana nu va impune acest lucru legal prin autoritati. Citatul pe care l-ati amintit in legatura cu "punctul special de controversa" (sabatul) va fi real. Ultima mare batalie impotriva copiilor lui Dumnezeu va fi inainte de revenirea lui Iisus (pe tema sabatului). Cei care vor tine legea lui Dumnezeu, inclusiv porunca a IV, vor fi persecutati aspru (similar cu perioada inchizitiei: 538-1798). Luati Legea lui Dumnezeu in intregime si spuneti-O la fratii crestini ca doar multora dintre ei li s-a interzis sa citeasca Scriptura din cauza ca vor afla adevarul lui Dumnezeu foarte clar. Comentariile mele se inchid aici. Nu am citit articolele pana la capat din cauza ca singura zi adevarata de inchinare este ziua a saptea (care este?... va las pe dvs sa aflati). si nu am nevoie de argumente din alte surse decat o singura porunca din Noul Testament. Va doresc multa pace si liniste in suflet si faca Dumnezeu sa ne ajute sa tinem adevarata lui zi de odihna, data pentru toti crestinii, din Legea lui Dumnezeu. Amin!
luni, 14 mai 2012 13:58:14
Domnule Vasile!
Imi pare nespus de rau ca nu pot dialoga cu dvs intr-un mod firesc. Dvs sunteti acela care ati intrat pe un spatiu ortodox unde incercati sa va propagati niste idei lipsite de logica si mai ales de argumentatie. Articolele pe care le-ati citit sau pe care le veti mai citi sunt argumentate din toate punctele de vedere. In orice fel de poelmica trebuie sa se discute argumentativ, logic, teologic dar dvs nici macar nu cititi articolele pana la capat si faceti afirmatii nefondate.
Pe de alta parte v-am pus niste intrebari de bun simt, simple, chiar foarte simple pentru orice copil de scoala primara si la care dvs n-ati dat nici-un raspuns. Atunci cum putem discuta productiv daca nu folosim argumentatia?
Dvs sunteti adventist si secta aceasta a aparut la anul 1815 in America iar in Romania in jurul anilor 1900 ceea ce dovedeste din start falsitatea acestei credinte.
Spuneti-mi va rog ce a facut crestinatatea fara adventism pana la 1815?
De ce sunteti ca secta impartiti in mai multe grupari cu teorii diferite? Care dintre aceste grupari detine adevarul?
Deci din start veti vedea incercand sa va raspundeti dvs insiva ca sunteti in minciuna!
O frumoasa explicatie a adventismului o gasim chiar pe wikipedia care se vede din start ca este impartiala si nu o prezinta in contrapartida cu alte confesiuni:
În sens larg, adventismul este doctrina creștină despre Al Doilea Advent, adică a doua venire a lui Isus Hristos. Într-un sens mai restrâns, adventismul denumește un curent interconfesional, milenarist, cu puternice accente pietiste și misionare, care a influențat creștinătatea începând cu secolul al XIX-lea, producând diverse reacții și noi confesiuni creștine cu idealuri restauraționiste. Între aceste mișcări, cea mai proeminentă și mai prolifică a fost mișcarea adventistă americană a lui William Miller (1782-1849).
În sensul cel mai uzual însă, adventismul este spiritualitatea, teologia, mesajul și doctrina Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, principala și cea mai cunoscută Biserică adventistă, formând o majoritate de 70% între confesiunile care-și au originea în mișcarea millerită, cea mai aderentă la numele de adventist și la semnificațiile spirituale și teologice ale marii așteptări din anii 1840-1844.
Adventiștii susțin dezvoltarea personală a credincioșilor prin programe educative începând cu primii ani de viață și pun accent pe descoperirea naturii, sănătate și viață spirituală echilibrată. În ceea ce privește Biblia aceștia o consideră regula supremă de credință și practică și standardul prin care va fi testată orice învățătură și experiență în conformitate cu doctrina protestantă "Sola Scriptura"
Cuprins
1 Adventismul ca mărturisire creștină
2 Adventismul ca mișcare mondială în secolul al XIX-lea
3 Adventismul millerit și moștenirea actuală
4 Criterii de clasificare a confesiunilor adventiste
4.1 Adventismul „de ziua întâi"
4.2 Adventismul de ziua a șaptea
5 Adventismul ca doctrină a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea
6 Note
7 Legături externe
8 Vezi și
Adventismul ca mărturisire creștină
În sens larg, adventismul este doctrina creștină despre Parusía (gr. παρουσία = venire, prezentare, prezență vizibilă), al cărei corespondent teologic occidental este Al Doilea Advent (a doua venire a lui Iisus Christos, gr. η δεύτερα παρουσία), așa cum este exprimată ca unică speranță a creștinului, în Crezul niceo-constantinopolitan: "...și iarăși va să vie cu mărire, ca să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit".
Substantivul "Advent", ca termen teologic în bisericile occidentale, provine din substantivul latin adventus (venire), folosit frecvent în versiunea biblică Vulgata, cu referire la Parusíe, în multe locuri din Noul Testament: Matei 24:27, 37, 39; 1 Corinteni 1:8; 15:23; 1 Tesaloniceni 2:19; 3:13; 4:15 ; 5:23; 2 Tesaloniceni 2:1, 8; 1 Timotei 6:14; 2 Timotei 4:1; Tit 2:13; Iacov 5:7; 1 Ioan 2:28. Apostolul Pavel, încarcerat, își exprimă credința, ca un testament lăsat întregii Creștinătăți, afirmând că, în ciuda perspectivei martiriului, are bucuria primirii coroanei de biruitor pe care i-o va da Domnul la venirea Lui (2 Timotei 4:8 non solum autem mihi sed et his qui diligunt adventum eius = ”și nu numai mie, ci și celor care iubesc venirea Lui"). Evanghelia lui Matei (24:3) folosește expresia: signum adventus tui et consummationis saeculi = „semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului (lumii)"; credința lui Iacov cel Drept este exprimată în cuvintele (Iacov 5:8) quoniam adventus Domini adpropinquavit = fiindcă venirea Domnului s-a apropiat". Apostolul Petru, în traducere latină (2 Petru 3:4.12) vorbește despre promissio adventus eius (făgăduința venirii Lui), și despre a trăi expectantes et properantes in adventum Dei diei (așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu).
Conceptul și termenul specific se folosesc însă și în Vechiul Testament latin, în pasajul profetic și mesianic din Maleahi 3:2 (et quis poterit cogitare diem adventus eius? = și cine se va putea gândi la ziua venirii Lui?). Și pentru că venirea mesianică a lui Iisus nu se referă doar la viitor, ci Crezul mărturisește, după Evanghelie, și Prima Venire, apariția istorică a lui Iisus mai este numită Primul Advent (Fapte 7:52 praenuntiabant de adventu Iusti = „prevesteau venirea Celui Drept"), punându-se accent pe apariția publică a lui Iisus, la Botez (Fapte 13:24).
Pentru precizare, trebuie adăugat că termenul Advent se aplică în tradiția apuseană la perioada corespunzătoare postului răsăritean al Crăciunului, reprezentând invitarea sărbătorii Primei Veniri a Domnului (Nașterea, Întruparea), însușită spiritual prin euharistie, și ca pregătire pentru a doua Sa venire, la moartea creștinului și la sfârșitul lumii. [1]
De la substantivul ”advent” folosit rar și exclusiv ca termen teologic, s-au format substantivul ”adventism” și adjectivul corespunzător: ”adventist”. Adventiștii români însă folosesc frecvent, în sens popular și uneori literar, termenul ”advent” ca adjectiv, printr-o confuzie a terminației specifice (cf. prezent, absent, tranzient), prin intermediul unor expresii traduse din engleză, cum ar fi: poporul advent (Advent people), mișcarea adventă (Advent movement), etc. Acest adjectiv este popular, tradițional și preferat în mediul adventist românesc, în timp ce forma corectă ”adventist” s-a substantivizat.
Adventismul ca mișcare mondială în secolul al XIX-lea
de introdus informații despre mișcările locale și zonale din Anglia, Europa, Australia, Asia și America -- altele decât Mișcarea Millerită -- și despre moștenirea lor actuală).
Adventismul millerit și moștenirea actuală
Predicatorul american William Miller
Într-un sens mai restrâns, adventismul denumește un curent interconfesional, milenarist, cu puternice accente pietiste și misionare, care a influențat creștinătatea începând cu secolul al XIX-lea, producând diverse reacții și noi confesiuni creștine cu idealuri restauraționiste. Acest curent religios s-a resimțit cu precădere în țările anglofone, fiind cel mai specific reprezentat de mișcarea de trezire începută de predicatorul baptist William Miller în Statele Unite ale Americii, între 1831-1844.
Ca teologie și stare de spirit, adventismul s-a diversificat drastic după eșecul așteptărilor Venirii lui Christos din anii 1843-1847. Din adventismul original (millerit) s-au format mai multe confesiuni și denominații, adesea contestate pe diverse motive teologice sau social-politice. Unele dintre aceste confesiuni, slab organizate și cu slabă distincție doctrinară, au dispărut de mult, așa cum este cazul ramurii majoritare a mișcării millerite, American Millenial Association (numită și Evangelical Adventists). Alte ramuri adventiste s-au reunit mai târziu, cum ar fi cazul asociațiilor Life and Advent Union și Advent Christian Association, care se numesc astăzi Advent Christian Church).
Confesiunile de tradiție adventistă, care au supraviețuit, au în comun preocuparea pentru escatologia apocaliptică, care culminează cu apropiata venire a lui Iisus; moralitate conservatoare; pietate intensă; "separarea" de lume și de bisericile populare; nonconformism religios; predispoziția pentru un studiu al Bibliei mai aprofundat și revizionist, care poate duce ușor la adoptarea de doctrine și practici netradiționale. Confesiunile adventist-millerite se pot clasifica după mai multe criterii.
Criterii de clasificare a confesiunilor adventiste
1. După atitudinea față de doctrina tradițională a Trinității: Actualmente, majoritatea confesiunilor adventist-millerite profesează forme de antitrinitarinism (arianism, semiarianism etc.). Excepție face Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea (care însumează aproximativ 70% din totalul numărului actual al adventiștilor milleriți), urmată de majoritatea confesiunilor desprinse din ea.
2. Referitor la credința în nemurirea naturală a sufletului și în chinurile veșnice ale iadului: Majoritatea confesiunilor adventiste condamnă aceste învățături ca nebiblice, înșelătoare și dăunătoare spiritualității creștine autentice. Singura excepție au fost Adventiștii Evanghelici (Asociația Milenială Americană), care formau trunchiul principal al adventismului în secolul al XIX-lea, și care între timp au dispărut.
3. După atitudinea față de propria origine istorică și față de mesajul millerit, confesiunile adventiste se clasifică în:
A. confesiuni care își condamnă istoria millerită (e.g. Adventiștii Evanghelici, care au dispărut);
B. confesiuni care ignoră originea adventist-millerită, deși îi moștenesc unele doctrine și particularități (e.g. "Studenții Bibliei", "Martorii lui Iehova");
C. confesiuni care mărturisesc rolul pozitiv al mișcării millerite și conservă esența spiritualității și teologiei lui William Miller (e.g. Adventiștii de Ziua a Șaptea, împreună cu confesiunile derivate și Advent-Creștinii).
4. După atitudinea față de darurile spirituale sau harismele nou-testamentare (cf. 1 Corinteni 12), confesiunile adventiste se clasifică în două:
A. confesiuni care se opun teologiei și experiențelor harismatice (Advent-Creștinii, Studenții Bibliei, Martorii lui Iehova, Bisericile lui Dumnezeu, etc.);
B. confesiuni care acceptă darurile spirituale (e.g. Adventiștii de Ziua a Șaptea și confesiunile derivate). La rândul lor, confesiunile care acceptă harismele se pot subîmpărți în:
a). harismatici moderați, care pun accentul pe responsabilitate comună, ordine și discernământ în ce privește recunoașterea profetismul, sau a altor harisme. Aceștia acceptă darul profetic al Ellenei White și accentuează importanța organizării biblice);
b). harismatici care accentuează libertatea manifestărilor harismelor, având tendințe extreme și divizive cu privire la harisme și organizare bisericească.
5. După tipul de organizație, confesiunile adventist-millerite se pot clasifica în:
A. organizare nonierarhică, congregațională, slab-coordonată;
B. organizare oligarhică, harismatic-dictatorială sau cu putere exlusiv ierarhică;
C. organizare reprezentativă, congregațional-prezbiteriană, cu două centre de autoritate (una laică, locală, congregațională; și alta pastorală), care asigură unitatea și misiunea la nivel zonal și global.
6. După atitudinea față de ziua de odihnă și închinare, confesiunile adventist-millerite sunt fie:
A. duminicaliste („de ziua întâi"), fie
B. sabatiste (sabatare / sâmbătare = "de ziua a șaptea").
Adventismul „de ziua întâi"
■ The Advent Christian Church (Biserica Creștină a Adventului), cu aproximativ 60.000 membri, exclusiv în SUA), apărută în perioada 1844-1860, având ca fondatori pe Jonathan Cummings, Charles F. Hudson și George Storrs (fondatorul asociației Life and Advent Union). Au păstrat specificul recalculării datei venirii Domnului, interesul pentru apocaliptică, dar spre deosebire de milleriții originali, au adoptat doctrina mortalității sufletului și a desființării iadului, precum și antitrinitarismul. Un grup separat din aceștia, circa 500 membri, cu numele de Primitive Advent Christian Church, se deosebesc de ceilalți prin faptul că au păstrat ritualul spălării picioarelor înainte de Cina Domnului și practică rebotezarea pentru mebrii excluși care revin în Biserică.
■ Bible Students (Cercetătorii Bibliei), mișcare fondată de pastorul Charles Taze Russel în 1881, prin separare de „advent-creștini" (grupul menționat mai sus), unde Russel se botezase în 1874, și de unde preluase o serie de doctrine specifice (negarea dogmelor despre nemurirea sufletului, despre chinurile veșnice și despre Trinitate; interesul pentru scheme cronologice apocaliptice etc.). Russel, a cărui autoritate în grup a fost unică, cvasi-profetică, supremă și pe viață, a adoptat doctrina revenirii lui Iisus „în spirit”, credința într-un rol special al evreilor în escatologie. și altele. Urmașii lui Russel sunt divizați astăzi în două categorii: 1). o serie de grupuri conservator-russelite, modeste numeric, și 2). o organizație majoră, numărând peste 7.000.000 de membri, pe toate continentele, cu numele de Jehovah's Witnesses (Martorii lui Iehova). Aceasta grupează, din 1917, majoritatea "Studenților Bibliei" în jurul doctrinelor și organizației lui Joseph Rutherford, care a înlăturat unele învățături russelite și a adus inovații doctrinare caracteristice (obligativitatea folosirii numelui sacru „Iehova”, organizația văzută ca teocrație — "regatul lui Iehova", etc.). Unele din aceste convingeri, cu puternice implicații sociale (accente antistatale, refuzul de a saluta steagul, pacifismul radical, cu refuzul serviciului militar, refuzul transfuziei de sânge, etc.), împreună cu misionarismul specific itinerant, au stârnit adesea reacții sociale și politice de ostilitate. În ciuda unor aparențe și prejudecăți, martorii lui Iehova sunt, în general, cetățeni morali și cinstiți. În anii democrației postdecembriste au fost recunoscuți oficial și în România.
■ Church of God of the Abrahamic Faith (Biserica lui Dumnezeu de Credință Abraamică), întemeiată în 1888 de milleriții Joseph Marsh și Benjamin Wilson, ai căror urmași s-au separat în 1921, formând Church of God General Conference (sub 10.000 membri în USA) și The Church of the Blessed Hope, mult mai modestă numeric. „Credința abrahamică” accentuează întemeierea pe pământ a Împărăției lui Dumnezeu în mod literal și profesează antitrinitarismul. Nu au reprezentare în România.
Adventismul de ziua a șaptea
■ The Seventh-day Adventist Church (Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea), cea mai numeroasă confesiune adventistă (peste 18.000.000 în 202 țări) și una dintre cele mai active și mai crescânde denominații protestante. Fondată între anii 1844-1863 de un grup de adventiști milleriți, sub conducerea lui Joseph Bates, James S. White, Ellen G. White, John N. Andrews și Uriah Smith. Adventiștii de ziua a șaptea se deosebesc de adventiștii „de ziua întâi” prin adoptarea Sâmbetei ca sabat, după Cele Zece Porunci. Spre deosebire de adventiștii „de ziua întâi”, aceștia nu condamnă, dar nici nu apără sărbătorile calendaristice (creștine sau iudaice), au renunțat la orice preocupare pentru datarea Adventului, au păstrat calculul profetic millerit, care ducea la anul 1844, dându-i o nouă interpretare (începutul fazei premileniale a Judecății, numită și „curățirea Sanctuarului”), au dezvoltat teologia apocaliptică și escatologia millerită, păstrând credința în revenirea iminentă a lui Iisus, dar în același timp și-au sporit impactul constructiv social-cultural, prin fondarea de școli, instituții sanitare, centre media, instituții caritabile, organizații de tineret și de cercetași, campanii pentru sănătate, etc.; au adoptat un stil de viață koșer, de preferință vegetarian, și condamnă uzul alcoolului, tabacului, drogurilor. Au dezvoltat o teologie respectabilă, acceptabilă astăzi unor cercuri protestante (evanghelice), au abandonat poziția semiariană (care fusese neoficializată, dar influentă în a doua jumătate a secolului XIX), subliniind în prezent dumnezeirea absolută a Fiului și personalitatea divină a Spiritului Sfânt. De asemenea, adventiștii de ziua a șaptea consideră în mod oficial scrierile Ellenei White ca fiind inspirate și importante pentru Biserică și pentru credincios, dar cu autoritate subordonată Bibliei. Percepția acestui fenomen poate fi însă foarte diferită la nivel popular, sau de la o zonă geografică la alta. În ciuda afirmațiilor unor critici, Ellen White nu a fost fondatorul, conducătorul sau autoritatea supremă în Biserica Adventistă. Totuși se recunoaște că progresul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea se datorează în mare parte mesajelor și îndemnurilor harismatice ale Ellenei White, ale cărei cărți sunt în prezent printre cele mai publicate pe glob. Adventiștii de Ziua a Șaptea numără circa 100.000 printre românii din patrie și din diaspora. Cei mai mulți dventiști de ziua a șaptea pot fi întâlniți în țările latino-americane, America de Nord, unele țări Americane, în țări insulare și în Australia.
■ Church of God (Seventh Day) (Biserica lui Dumnezeu -- de Ziua a Șaptea), cu circa 140.000 de membri în peste 20 de țări. S-a mai numit Church of Jesus Christ, apoi Church of God (a nu se confunda cu alte grupuri care poartă în prezent același nume, dar au doctrină și origine diferite). A fost fondată de pastorii adventiști dizidenți, Gilbert Crammer, B. F. Snook și W. M. Brinkerhoff, din câteva grupuri (The Marion Party, Hope of Israel, The Messengers, etc.) care s-au separat de Adventiștii de Ziua a Șaptea după 1863, respingând numele, organizarea și conducerea Bisericii, unele doctrine specifice adventiștilor, precum și credința în harisma profetică a Ellenei White. Au experimentat nenumărate schisme până în prezent. Se deosebesc de adventiștii de ziua a șaptea prin faptul că au păstrat antitrinitarianismul, au adoptat sărbătorile calendaristice iudaice, condamnă sărbătorile creștine ca fiind păgâne, au abandonat autoritatea scrierilor Ellenei White, reforma sănătății și escatologia adventistă, insistând în schimb asupra denumirii oficiale Biserica lui Dumnezeu, ca fiind singura denumire legitimă din punct de vedere biblic. Acest grup nu este reprezentat în România.
■ The Worldwide Church of God / WCG (Biserica Mondială a lui Dumnezeu), fondată de Herbert W. Amstrong, un afacerist botezat în 1927 în „Biserica lui Dumnezeu de Ziua a Șaptea”, chemat ca pastor în 1931, după care a condus o schismă în 1937. Pe lângă doctrinele moștenite din grupul anterior, Armstrong a formulat o teologie anglo-israelită (popoarele anglofone ar fi cele zece triburi israelite pierdute !), pe care a difuzat-o sistematic prin radio, de une și numele inițial al mișcării: “The Radio Church of God”. După 1970, în urma unor conflicte între Armstrong-tatăl și Armstrong-fiul, Biserica s-a divizat iarăși. J. W. Tkach, noul lider al Bisericii după 1986, subminând sistematic doctrinele specifice ale acestei Biserici, inclusiv teologia Sabatului, a încercat să-i imprime un caracter cât mai evanghelic. Faptul a provocat o mare derută și noi schisme, care au produs noi „Biserici ale lui Dumnezeu”: (The Philadelphia Church of God, în 1989; Church of the Great God, în 1992; The Global Church of God, în 1992; Church of God Fellowship, 1992; The United Church of God, în 1995; The Living Church of God, în 1998; și The Restored Church of God, în 1998). În timp ce unele grupuri încă țin sâmbăta, ca repaus obligatoriu, organizația principală a părăsit toate doctrinele distinctive tradiționale, inclusiv sfințenia Sabatului, după care, în 2009, și-a luat numele de Grace Communion International (Părtășia Internațională a Harului). Numărul total de membri al acestor grupuri divizate nu este raportat, dar se apreciază sub 200.000.
■ The Adventist Church of Promise (Biserica Adventistă a Făgăduinței) este o mișcare cu caracter penticostal (accentuând glosolalia, profetismul, vindecarea miraculoasă etc.) fondată în 1932, în Brazilia, de João Augusto da SIlveira, prin separare de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Are aproape 200.000 membri, în special pe continentele americane și în Africa, și este în relații amicale cu „The Church of God (Seventh Day)”.
■ The Seventh-day Adventists – Reform Movement (AZSMR: Mișcarea de Reformă), cu mai puțin de 50.000 membri în 150 de țări; fondată în 1922, în Germania, prin separare de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Schisma, condusă de Otto Welp, Wilhelm Maas și alții, a izbucnit din motive critice, rigoriste, în urma tulburărilor provocate de participarea adventiștilor în armată și război, și a fost alimentată de interpretări și aplicații extreme ale scrierilor Ellenei White de către partida „reformistă”. În ciuda regretelor oficiale repetate (1920, 2005) ale Bisericii din Europa, pentru greșelile ei privitoare la poziția adventistă față de război, adventiștii „reformiști” preferă separatismul, considerându-se adevărații reprezentanți ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Ei insistă în sens legalist, adesea extremist și dogmatic asupra reformei sănătății, în timp ce adventiștii de Ziua a Șaptea nu au făcut din toate aceste aspecte, condiții ale calității de membru. Noua generație de reformiști însă a devenit mai echilibrată, atât în doctrină, cât și în atitudini. Grupul acesta există și în România (AZSMR), unde numără câteva mii și sunt activi în domeniul promovării stilului de viață sănătos.
■ Mișcarea Shepherd’s Rod, sau The Davidian Seventh-day Adventists (Davidienii), sunt un mic grup fanatic care s-a separat de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în 1930 în California, în frunte cu Victor Houteff, un imigrant bulgar, cu veleități de profet și de reformator. Houteff a fost exclus din Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea pentru insistența turbulentă de a impune Bisericii interpretările lui personale. Houteff citea Biblia și scrierile Ellenei White într-o manieră diletantă, abuzivă, mistică, din perspectivă rigorist-perfecționistă și revizionistă, într-un mod asemănător cu înaintașii „reformiștilor” și cu alte grupuri asemănătoare care s-au ridicat în istoria adventismului. Între alte specialități, grupul lui Houteff crede în restabilirea împărăției lui David la Ierusalim, motiv pentru care s-au numit oficial „davidieni”. Toți liderii succesivi ai acestui grup, care a fost mereu bântuit de lupte pentru putere, au pretins darul profeției.
■ Grupul Branch Davidian (eng. Branch = Ramură, Odraslă, cf. Zaharia 6:12). cea mai notorie dintre facțiunile davidiene care s-au format după moartea lui Houteff, cu centrul la Waco, Texas. În conducerea acestui grup s-a impus în 1990 Vernon Howel, un adventist exclus pentru purtare imorală de Biserica din Tyler, Texas. Howell s-a autonumit David Koresh (David și Cirus, tipuri mesianice!) și a dezvoltat noi speculații tipologice și apocaliptice, un stil de conducere neobișnuit de manipulativ și abuziv, încălcând pe față normele pe care atât adventiștii cât și davidienii le respectă. A instaurat un regim personal de desfrâu poligam, cu abuz de minore, consum de alcool și cărnuri, trafic de arme și muniții etc. Această comună sectară de ex-adventiști și ex-davidieni, număra circa 140 de persoane, din care 76 (inclusiv 20 copii și două femei însărcinate: familia lui „Koresh”) au pierit în cunoscuta tragedie de la Waco, la 19 aprilie 1993. Comunități davidiene există în continuare, inclusiv „The Branch”, numărând cel mult câteva mii de membri, adepți ai doctrinei lui Houteff. Aceștia condamnă fenomenul David Koresh, pe care nu-l recunosc ca davidian.
Adventismul ca doctrină a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea
Cel mai uzual sens al noțiunilor de adventism și adventist se referă la identitatea Adventiștilor de Ziua a Șaptea, ca spiritualitate, teologie, doctrină și trăire (pietate)specifică. În mod special, doctrina (învățătura) Bisericii este aceea care îi dă identitatea și viața specifică.
Spre deosebire de multe confesiuni creștine, tradiționaliste sau protestante, doctrina adventistă este exprimată printr-o mărturisire de credință, prezentată pe articole (puncte de credință, principii fundamentale) care reprezintă credința istorică, progresivă (dinamică) și universală a Bisericii. Aceste articole de credință sunt în același timp doctrine pentru cateheză și, prin urmare, acceptarea lor ca principiu și trăire este condiție de admitere la botez. Articolele de credință nu sunt dogme (decizii sinodale nechimbătoare), ci expuneri confesionale pe care candidații și membrii le pot verifica și confrunta cu ajutorul Bibliei, care este singurul Crez.
Oridecâteori s-a descoperit o nouă învățătură importantă în Biblie și, după ce aceasta a fost publicată, studiată de întregul corp al Bisericii, a fost supusă votului Adunării Generale (Conferința Generală, cu un mare număr de delegați reprezentativi și participanți din toată lumea). Acest vot nu are autoritatea de a proclama o dogmă, ci de a confirma ca adventistă (reprezentativă), de a oficializa o anumită învățătură sau practică. Există și opinii teologice sau practici, care nu au fost votate la nivel general și nu au caracter oficial, chiar dacă pot fi dominante.
Numărul de articole în care este expusă doctrina adventistă este fluctuant. În primul rând, aceeași doctrină poate fi expusă mai detaliat, sau mai concentrat. Din motive practice, numărul „punctelor de credință a variat între 4 și 28 de articole, atât în sens istoric, cât și geografic. Diferența aceasta nu reprezintă o variabilitate confesională în interiorul adventismului, ci o variație de expresie a aceleiași doctrine. Cea mai rezumativă expunere doctrinală împarte aceste articole în trei categorii:
1. Articole de credință comune cu restul creștinătății: Autoritatea Bibliei; Creatorul și creația; Dumnezeirea (Trinitatea); Christos ca Dumnezeu adevărat și om adevărat; Întruparea (nașterea din fecioară), misiunea și moartea ispășitoare a lui Iisus; divinitatea, personalitatea și lucrarea Duhului Sfânt; morala creștină, cele 10 porunci, Biserica, a doua venire, învierea morților; etc.
2. Articole de credință comune cu o parte dintre confesiunile creștine: Sola Scriptura (Biblia ca singură autoritate pentru credința și practica religioasă); preoția exclusivă a lui Iisus și preoția universală a laicilor; neacceptarea tainelor (sacramentelor) și ierurghiilor specifice din bisericile tradiționale; acceptarea botezului evanghelic (la vârsta credinței și alegerii personale și administrat prin scufundare, ca dedicare lui Christos, și nu ca sacrament mistic); cina Domnului ca memorial sacru, nu ca jertfă reeditată (liturghie) sau ca sacrament mântuitor; credința în Iisus și în puterea învierii Lui ca singură speranță a nemuririi, și respingerea credințelor populare în nemurirea naturală a sufletului. în chinurile veșnice ale iadului, în reîncarnări succesive și în toate formele de ocultism; respingerea cultului morților (sfinți, strămoși, eroi etc.); respingerea cultului imaginilor, și a oricăror forme de materialism mistic (lucrurile pot avea doar rol didactic și decorativ, nu ca obiecte venerabile); libertatea morală (liberul arbitru) și responsabilitatea individului, respingând doctrinele predestinaționiste; separarea între stat și biserică și respectarea libertății de conștiință și de închinare ca drept al omului, în orice circumstanțe; sabatul zilei a șaptea (sâmbăta), ca sărbătoare și repaus săptămânal pentru creștini; etc.
3. Articole de credință exclusiv adventiste, sau cu accent unic adventist: doctrina judecății premileniale („doctrina Sanctuarului"), care afirmă că mântuiții, candidați la nemurirea și fericirea veșnică, sunt judecați în perioada escatologică a istoriei, înainte de revenirea lui Iisus; sabatul biblic ca test escatologic universal și criteriu al judecății ultimei generații; marea controversă cosmică dintre Christos și Satan, explicând manifestările răului, răspunzând întrebărilor privitoare la lume și viață; doctrina reformei sănătății, ca parte a sfințirii trupului, întemeiată pe înțelegerea biblică a unității spirit-suflet-trup; acceptarea Ellenei White ca profet modern, cu autoritate subordonată Bibliei, având rol îndrumător în viața personală și comunitară.
Deci nu uitati sa-mi raspundeti la intrebari si sa citit cu atentie ceea ce va recomand si apoi sa discutam punctual, logic si argumentativ!
Cu respect,
Cristian Stavriu
Imi pare nespus de rau ca nu pot dialoga cu dvs intr-un mod firesc. Dvs sunteti acela care ati intrat pe un spatiu ortodox unde incercati sa va propagati niste idei lipsite de logica si mai ales de argumentatie. Articolele pe care le-ati citit sau pe care le veti mai citi sunt argumentate din toate punctele de vedere. In orice fel de poelmica trebuie sa se discute argumentativ, logic, teologic dar dvs nici macar nu cititi articolele pana la capat si faceti afirmatii nefondate.
Pe de alta parte v-am pus niste intrebari de bun simt, simple, chiar foarte simple pentru orice copil de scoala primara si la care dvs n-ati dat nici-un raspuns. Atunci cum putem discuta productiv daca nu folosim argumentatia?
Dvs sunteti adventist si secta aceasta a aparut la anul 1815 in America iar in Romania in jurul anilor 1900 ceea ce dovedeste din start falsitatea acestei credinte.
Spuneti-mi va rog ce a facut crestinatatea fara adventism pana la 1815?
De ce sunteti ca secta impartiti in mai multe grupari cu teorii diferite? Care dintre aceste grupari detine adevarul?
Deci din start veti vedea incercand sa va raspundeti dvs insiva ca sunteti in minciuna!
O frumoasa explicatie a adventismului o gasim chiar pe wikipedia care se vede din start ca este impartiala si nu o prezinta in contrapartida cu alte confesiuni:
În sens larg, adventismul este doctrina creștină despre Al Doilea Advent, adică a doua venire a lui Isus Hristos. Într-un sens mai restrâns, adventismul denumește un curent interconfesional, milenarist, cu puternice accente pietiste și misionare, care a influențat creștinătatea începând cu secolul al XIX-lea, producând diverse reacții și noi confesiuni creștine cu idealuri restauraționiste. Între aceste mișcări, cea mai proeminentă și mai prolifică a fost mișcarea adventistă americană a lui William Miller (1782-1849).
În sensul cel mai uzual însă, adventismul este spiritualitatea, teologia, mesajul și doctrina Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, principala și cea mai cunoscută Biserică adventistă, formând o majoritate de 70% între confesiunile care-și au originea în mișcarea millerită, cea mai aderentă la numele de adventist și la semnificațiile spirituale și teologice ale marii așteptări din anii 1840-1844.
Adventiștii susțin dezvoltarea personală a credincioșilor prin programe educative începând cu primii ani de viață și pun accent pe descoperirea naturii, sănătate și viață spirituală echilibrată. În ceea ce privește Biblia aceștia o consideră regula supremă de credință și practică și standardul prin care va fi testată orice învățătură și experiență în conformitate cu doctrina protestantă "Sola Scriptura"
Cuprins
1 Adventismul ca mărturisire creștină
2 Adventismul ca mișcare mondială în secolul al XIX-lea
3 Adventismul millerit și moștenirea actuală
4 Criterii de clasificare a confesiunilor adventiste
4.1 Adventismul „de ziua întâi"
4.2 Adventismul de ziua a șaptea
5 Adventismul ca doctrină a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea
6 Note
7 Legături externe
8 Vezi și
Adventismul ca mărturisire creștină
În sens larg, adventismul este doctrina creștină despre Parusía (gr. παρουσία = venire, prezentare, prezență vizibilă), al cărei corespondent teologic occidental este Al Doilea Advent (a doua venire a lui Iisus Christos, gr. η δεύτερα παρουσία), așa cum este exprimată ca unică speranță a creștinului, în Crezul niceo-constantinopolitan: "...și iarăși va să vie cu mărire, ca să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit".
Substantivul "Advent", ca termen teologic în bisericile occidentale, provine din substantivul latin adventus (venire), folosit frecvent în versiunea biblică Vulgata, cu referire la Parusíe, în multe locuri din Noul Testament: Matei 24:27, 37, 39; 1 Corinteni 1:8; 15:23; 1 Tesaloniceni 2:19; 3:13; 4:15 ; 5:23; 2 Tesaloniceni 2:1, 8; 1 Timotei 6:14; 2 Timotei 4:1; Tit 2:13; Iacov 5:7; 1 Ioan 2:28. Apostolul Pavel, încarcerat, își exprimă credința, ca un testament lăsat întregii Creștinătăți, afirmând că, în ciuda perspectivei martiriului, are bucuria primirii coroanei de biruitor pe care i-o va da Domnul la venirea Lui (2 Timotei 4:8 non solum autem mihi sed et his qui diligunt adventum eius = ”și nu numai mie, ci și celor care iubesc venirea Lui"). Evanghelia lui Matei (24:3) folosește expresia: signum adventus tui et consummationis saeculi = „semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului (lumii)"; credința lui Iacov cel Drept este exprimată în cuvintele (Iacov 5:8) quoniam adventus Domini adpropinquavit = fiindcă venirea Domnului s-a apropiat". Apostolul Petru, în traducere latină (2 Petru 3:4.12) vorbește despre promissio adventus eius (făgăduința venirii Lui), și despre a trăi expectantes et properantes in adventum Dei diei (așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu).
Conceptul și termenul specific se folosesc însă și în Vechiul Testament latin, în pasajul profetic și mesianic din Maleahi 3:2 (et quis poterit cogitare diem adventus eius? = și cine se va putea gândi la ziua venirii Lui?). Și pentru că venirea mesianică a lui Iisus nu se referă doar la viitor, ci Crezul mărturisește, după Evanghelie, și Prima Venire, apariția istorică a lui Iisus mai este numită Primul Advent (Fapte 7:52 praenuntiabant de adventu Iusti = „prevesteau venirea Celui Drept"), punându-se accent pe apariția publică a lui Iisus, la Botez (Fapte 13:24).
Pentru precizare, trebuie adăugat că termenul Advent se aplică în tradiția apuseană la perioada corespunzătoare postului răsăritean al Crăciunului, reprezentând invitarea sărbătorii Primei Veniri a Domnului (Nașterea, Întruparea), însușită spiritual prin euharistie, și ca pregătire pentru a doua Sa venire, la moartea creștinului și la sfârșitul lumii. [1]
De la substantivul ”advent” folosit rar și exclusiv ca termen teologic, s-au format substantivul ”adventism” și adjectivul corespunzător: ”adventist”. Adventiștii români însă folosesc frecvent, în sens popular și uneori literar, termenul ”advent” ca adjectiv, printr-o confuzie a terminației specifice (cf. prezent, absent, tranzient), prin intermediul unor expresii traduse din engleză, cum ar fi: poporul advent (Advent people), mișcarea adventă (Advent movement), etc. Acest adjectiv este popular, tradițional și preferat în mediul adventist românesc, în timp ce forma corectă ”adventist” s-a substantivizat.
Adventismul ca mișcare mondială în secolul al XIX-lea
de introdus informații despre mișcările locale și zonale din Anglia, Europa, Australia, Asia și America -- altele decât Mișcarea Millerită -- și despre moștenirea lor actuală).
Adventismul millerit și moștenirea actuală
Predicatorul american William Miller
Într-un sens mai restrâns, adventismul denumește un curent interconfesional, milenarist, cu puternice accente pietiste și misionare, care a influențat creștinătatea începând cu secolul al XIX-lea, producând diverse reacții și noi confesiuni creștine cu idealuri restauraționiste. Acest curent religios s-a resimțit cu precădere în țările anglofone, fiind cel mai specific reprezentat de mișcarea de trezire începută de predicatorul baptist William Miller în Statele Unite ale Americii, între 1831-1844.
Ca teologie și stare de spirit, adventismul s-a diversificat drastic după eșecul așteptărilor Venirii lui Christos din anii 1843-1847. Din adventismul original (millerit) s-au format mai multe confesiuni și denominații, adesea contestate pe diverse motive teologice sau social-politice. Unele dintre aceste confesiuni, slab organizate și cu slabă distincție doctrinară, au dispărut de mult, așa cum este cazul ramurii majoritare a mișcării millerite, American Millenial Association (numită și Evangelical Adventists). Alte ramuri adventiste s-au reunit mai târziu, cum ar fi cazul asociațiilor Life and Advent Union și Advent Christian Association, care se numesc astăzi Advent Christian Church).
Confesiunile de tradiție adventistă, care au supraviețuit, au în comun preocuparea pentru escatologia apocaliptică, care culminează cu apropiata venire a lui Iisus; moralitate conservatoare; pietate intensă; "separarea" de lume și de bisericile populare; nonconformism religios; predispoziția pentru un studiu al Bibliei mai aprofundat și revizionist, care poate duce ușor la adoptarea de doctrine și practici netradiționale. Confesiunile adventist-millerite se pot clasifica după mai multe criterii.
Criterii de clasificare a confesiunilor adventiste
1. După atitudinea față de doctrina tradițională a Trinității: Actualmente, majoritatea confesiunilor adventist-millerite profesează forme de antitrinitarinism (arianism, semiarianism etc.). Excepție face Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea (care însumează aproximativ 70% din totalul numărului actual al adventiștilor milleriți), urmată de majoritatea confesiunilor desprinse din ea.
2. Referitor la credința în nemurirea naturală a sufletului și în chinurile veșnice ale iadului: Majoritatea confesiunilor adventiste condamnă aceste învățături ca nebiblice, înșelătoare și dăunătoare spiritualității creștine autentice. Singura excepție au fost Adventiștii Evanghelici (Asociația Milenială Americană), care formau trunchiul principal al adventismului în secolul al XIX-lea, și care între timp au dispărut.
3. După atitudinea față de propria origine istorică și față de mesajul millerit, confesiunile adventiste se clasifică în:
A. confesiuni care își condamnă istoria millerită (e.g. Adventiștii Evanghelici, care au dispărut);
B. confesiuni care ignoră originea adventist-millerită, deși îi moștenesc unele doctrine și particularități (e.g. "Studenții Bibliei", "Martorii lui Iehova");
C. confesiuni care mărturisesc rolul pozitiv al mișcării millerite și conservă esența spiritualității și teologiei lui William Miller (e.g. Adventiștii de Ziua a Șaptea, împreună cu confesiunile derivate și Advent-Creștinii).
4. După atitudinea față de darurile spirituale sau harismele nou-testamentare (cf. 1 Corinteni 12), confesiunile adventiste se clasifică în două:
A. confesiuni care se opun teologiei și experiențelor harismatice (Advent-Creștinii, Studenții Bibliei, Martorii lui Iehova, Bisericile lui Dumnezeu, etc.);
B. confesiuni care acceptă darurile spirituale (e.g. Adventiștii de Ziua a Șaptea și confesiunile derivate). La rândul lor, confesiunile care acceptă harismele se pot subîmpărți în:
a). harismatici moderați, care pun accentul pe responsabilitate comună, ordine și discernământ în ce privește recunoașterea profetismul, sau a altor harisme. Aceștia acceptă darul profetic al Ellenei White și accentuează importanța organizării biblice);
b). harismatici care accentuează libertatea manifestărilor harismelor, având tendințe extreme și divizive cu privire la harisme și organizare bisericească.
5. După tipul de organizație, confesiunile adventist-millerite se pot clasifica în:
A. organizare nonierarhică, congregațională, slab-coordonată;
B. organizare oligarhică, harismatic-dictatorială sau cu putere exlusiv ierarhică;
C. organizare reprezentativă, congregațional-prezbiteriană, cu două centre de autoritate (una laică, locală, congregațională; și alta pastorală), care asigură unitatea și misiunea la nivel zonal și global.
6. După atitudinea față de ziua de odihnă și închinare, confesiunile adventist-millerite sunt fie:
A. duminicaliste („de ziua întâi"), fie
B. sabatiste (sabatare / sâmbătare = "de ziua a șaptea").
Adventismul „de ziua întâi"
■ The Advent Christian Church (Biserica Creștină a Adventului), cu aproximativ 60.000 membri, exclusiv în SUA), apărută în perioada 1844-1860, având ca fondatori pe Jonathan Cummings, Charles F. Hudson și George Storrs (fondatorul asociației Life and Advent Union). Au păstrat specificul recalculării datei venirii Domnului, interesul pentru apocaliptică, dar spre deosebire de milleriții originali, au adoptat doctrina mortalității sufletului și a desființării iadului, precum și antitrinitarismul. Un grup separat din aceștia, circa 500 membri, cu numele de Primitive Advent Christian Church, se deosebesc de ceilalți prin faptul că au păstrat ritualul spălării picioarelor înainte de Cina Domnului și practică rebotezarea pentru mebrii excluși care revin în Biserică.
■ Bible Students (Cercetătorii Bibliei), mișcare fondată de pastorul Charles Taze Russel în 1881, prin separare de „advent-creștini" (grupul menționat mai sus), unde Russel se botezase în 1874, și de unde preluase o serie de doctrine specifice (negarea dogmelor despre nemurirea sufletului, despre chinurile veșnice și despre Trinitate; interesul pentru scheme cronologice apocaliptice etc.). Russel, a cărui autoritate în grup a fost unică, cvasi-profetică, supremă și pe viață, a adoptat doctrina revenirii lui Iisus „în spirit”, credința într-un rol special al evreilor în escatologie. și altele. Urmașii lui Russel sunt divizați astăzi în două categorii: 1). o serie de grupuri conservator-russelite, modeste numeric, și 2). o organizație majoră, numărând peste 7.000.000 de membri, pe toate continentele, cu numele de Jehovah's Witnesses (Martorii lui Iehova). Aceasta grupează, din 1917, majoritatea "Studenților Bibliei" în jurul doctrinelor și organizației lui Joseph Rutherford, care a înlăturat unele învățături russelite și a adus inovații doctrinare caracteristice (obligativitatea folosirii numelui sacru „Iehova”, organizația văzută ca teocrație — "regatul lui Iehova", etc.). Unele din aceste convingeri, cu puternice implicații sociale (accente antistatale, refuzul de a saluta steagul, pacifismul radical, cu refuzul serviciului militar, refuzul transfuziei de sânge, etc.), împreună cu misionarismul specific itinerant, au stârnit adesea reacții sociale și politice de ostilitate. În ciuda unor aparențe și prejudecăți, martorii lui Iehova sunt, în general, cetățeni morali și cinstiți. În anii democrației postdecembriste au fost recunoscuți oficial și în România.
■ Church of God of the Abrahamic Faith (Biserica lui Dumnezeu de Credință Abraamică), întemeiată în 1888 de milleriții Joseph Marsh și Benjamin Wilson, ai căror urmași s-au separat în 1921, formând Church of God General Conference (sub 10.000 membri în USA) și The Church of the Blessed Hope, mult mai modestă numeric. „Credința abrahamică” accentuează întemeierea pe pământ a Împărăției lui Dumnezeu în mod literal și profesează antitrinitarismul. Nu au reprezentare în România.
Adventismul de ziua a șaptea
■ The Seventh-day Adventist Church (Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea), cea mai numeroasă confesiune adventistă (peste 18.000.000 în 202 țări) și una dintre cele mai active și mai crescânde denominații protestante. Fondată între anii 1844-1863 de un grup de adventiști milleriți, sub conducerea lui Joseph Bates, James S. White, Ellen G. White, John N. Andrews și Uriah Smith. Adventiștii de ziua a șaptea se deosebesc de adventiștii „de ziua întâi” prin adoptarea Sâmbetei ca sabat, după Cele Zece Porunci. Spre deosebire de adventiștii „de ziua întâi”, aceștia nu condamnă, dar nici nu apără sărbătorile calendaristice (creștine sau iudaice), au renunțat la orice preocupare pentru datarea Adventului, au păstrat calculul profetic millerit, care ducea la anul 1844, dându-i o nouă interpretare (începutul fazei premileniale a Judecății, numită și „curățirea Sanctuarului”), au dezvoltat teologia apocaliptică și escatologia millerită, păstrând credința în revenirea iminentă a lui Iisus, dar în același timp și-au sporit impactul constructiv social-cultural, prin fondarea de școli, instituții sanitare, centre media, instituții caritabile, organizații de tineret și de cercetași, campanii pentru sănătate, etc.; au adoptat un stil de viață koșer, de preferință vegetarian, și condamnă uzul alcoolului, tabacului, drogurilor. Au dezvoltat o teologie respectabilă, acceptabilă astăzi unor cercuri protestante (evanghelice), au abandonat poziția semiariană (care fusese neoficializată, dar influentă în a doua jumătate a secolului XIX), subliniind în prezent dumnezeirea absolută a Fiului și personalitatea divină a Spiritului Sfânt. De asemenea, adventiștii de ziua a șaptea consideră în mod oficial scrierile Ellenei White ca fiind inspirate și importante pentru Biserică și pentru credincios, dar cu autoritate subordonată Bibliei. Percepția acestui fenomen poate fi însă foarte diferită la nivel popular, sau de la o zonă geografică la alta. În ciuda afirmațiilor unor critici, Ellen White nu a fost fondatorul, conducătorul sau autoritatea supremă în Biserica Adventistă. Totuși se recunoaște că progresul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea se datorează în mare parte mesajelor și îndemnurilor harismatice ale Ellenei White, ale cărei cărți sunt în prezent printre cele mai publicate pe glob. Adventiștii de Ziua a Șaptea numără circa 100.000 printre românii din patrie și din diaspora. Cei mai mulți dventiști de ziua a șaptea pot fi întâlniți în țările latino-americane, America de Nord, unele țări Americane, în țări insulare și în Australia.
■ Church of God (Seventh Day) (Biserica lui Dumnezeu -- de Ziua a Șaptea), cu circa 140.000 de membri în peste 20 de țări. S-a mai numit Church of Jesus Christ, apoi Church of God (a nu se confunda cu alte grupuri care poartă în prezent același nume, dar au doctrină și origine diferite). A fost fondată de pastorii adventiști dizidenți, Gilbert Crammer, B. F. Snook și W. M. Brinkerhoff, din câteva grupuri (The Marion Party, Hope of Israel, The Messengers, etc.) care s-au separat de Adventiștii de Ziua a Șaptea după 1863, respingând numele, organizarea și conducerea Bisericii, unele doctrine specifice adventiștilor, precum și credința în harisma profetică a Ellenei White. Au experimentat nenumărate schisme până în prezent. Se deosebesc de adventiștii de ziua a șaptea prin faptul că au păstrat antitrinitarianismul, au adoptat sărbătorile calendaristice iudaice, condamnă sărbătorile creștine ca fiind păgâne, au abandonat autoritatea scrierilor Ellenei White, reforma sănătății și escatologia adventistă, insistând în schimb asupra denumirii oficiale Biserica lui Dumnezeu, ca fiind singura denumire legitimă din punct de vedere biblic. Acest grup nu este reprezentat în România.
■ The Worldwide Church of God / WCG (Biserica Mondială a lui Dumnezeu), fondată de Herbert W. Amstrong, un afacerist botezat în 1927 în „Biserica lui Dumnezeu de Ziua a Șaptea”, chemat ca pastor în 1931, după care a condus o schismă în 1937. Pe lângă doctrinele moștenite din grupul anterior, Armstrong a formulat o teologie anglo-israelită (popoarele anglofone ar fi cele zece triburi israelite pierdute !), pe care a difuzat-o sistematic prin radio, de une și numele inițial al mișcării: “The Radio Church of God”. După 1970, în urma unor conflicte între Armstrong-tatăl și Armstrong-fiul, Biserica s-a divizat iarăși. J. W. Tkach, noul lider al Bisericii după 1986, subminând sistematic doctrinele specifice ale acestei Biserici, inclusiv teologia Sabatului, a încercat să-i imprime un caracter cât mai evanghelic. Faptul a provocat o mare derută și noi schisme, care au produs noi „Biserici ale lui Dumnezeu”: (The Philadelphia Church of God, în 1989; Church of the Great God, în 1992; The Global Church of God, în 1992; Church of God Fellowship, 1992; The United Church of God, în 1995; The Living Church of God, în 1998; și The Restored Church of God, în 1998). În timp ce unele grupuri încă țin sâmbăta, ca repaus obligatoriu, organizația principală a părăsit toate doctrinele distinctive tradiționale, inclusiv sfințenia Sabatului, după care, în 2009, și-a luat numele de Grace Communion International (Părtășia Internațională a Harului). Numărul total de membri al acestor grupuri divizate nu este raportat, dar se apreciază sub 200.000.
■ The Adventist Church of Promise (Biserica Adventistă a Făgăduinței) este o mișcare cu caracter penticostal (accentuând glosolalia, profetismul, vindecarea miraculoasă etc.) fondată în 1932, în Brazilia, de João Augusto da SIlveira, prin separare de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Are aproape 200.000 membri, în special pe continentele americane și în Africa, și este în relații amicale cu „The Church of God (Seventh Day)”.
■ The Seventh-day Adventists – Reform Movement (AZSMR: Mișcarea de Reformă), cu mai puțin de 50.000 membri în 150 de țări; fondată în 1922, în Germania, prin separare de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Schisma, condusă de Otto Welp, Wilhelm Maas și alții, a izbucnit din motive critice, rigoriste, în urma tulburărilor provocate de participarea adventiștilor în armată și război, și a fost alimentată de interpretări și aplicații extreme ale scrierilor Ellenei White de către partida „reformistă”. În ciuda regretelor oficiale repetate (1920, 2005) ale Bisericii din Europa, pentru greșelile ei privitoare la poziția adventistă față de război, adventiștii „reformiști” preferă separatismul, considerându-se adevărații reprezentanți ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Ei insistă în sens legalist, adesea extremist și dogmatic asupra reformei sănătății, în timp ce adventiștii de Ziua a Șaptea nu au făcut din toate aceste aspecte, condiții ale calității de membru. Noua generație de reformiști însă a devenit mai echilibrată, atât în doctrină, cât și în atitudini. Grupul acesta există și în România (AZSMR), unde numără câteva mii și sunt activi în domeniul promovării stilului de viață sănătos.
■ Mișcarea Shepherd’s Rod, sau The Davidian Seventh-day Adventists (Davidienii), sunt un mic grup fanatic care s-a separat de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în 1930 în California, în frunte cu Victor Houteff, un imigrant bulgar, cu veleități de profet și de reformator. Houteff a fost exclus din Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea pentru insistența turbulentă de a impune Bisericii interpretările lui personale. Houteff citea Biblia și scrierile Ellenei White într-o manieră diletantă, abuzivă, mistică, din perspectivă rigorist-perfecționistă și revizionistă, într-un mod asemănător cu înaintașii „reformiștilor” și cu alte grupuri asemănătoare care s-au ridicat în istoria adventismului. Între alte specialități, grupul lui Houteff crede în restabilirea împărăției lui David la Ierusalim, motiv pentru care s-au numit oficial „davidieni”. Toți liderii succesivi ai acestui grup, care a fost mereu bântuit de lupte pentru putere, au pretins darul profeției.
■ Grupul Branch Davidian (eng. Branch = Ramură, Odraslă, cf. Zaharia 6:12). cea mai notorie dintre facțiunile davidiene care s-au format după moartea lui Houteff, cu centrul la Waco, Texas. În conducerea acestui grup s-a impus în 1990 Vernon Howel, un adventist exclus pentru purtare imorală de Biserica din Tyler, Texas. Howell s-a autonumit David Koresh (David și Cirus, tipuri mesianice!) și a dezvoltat noi speculații tipologice și apocaliptice, un stil de conducere neobișnuit de manipulativ și abuziv, încălcând pe față normele pe care atât adventiștii cât și davidienii le respectă. A instaurat un regim personal de desfrâu poligam, cu abuz de minore, consum de alcool și cărnuri, trafic de arme și muniții etc. Această comună sectară de ex-adventiști și ex-davidieni, număra circa 140 de persoane, din care 76 (inclusiv 20 copii și două femei însărcinate: familia lui „Koresh”) au pierit în cunoscuta tragedie de la Waco, la 19 aprilie 1993. Comunități davidiene există în continuare, inclusiv „The Branch”, numărând cel mult câteva mii de membri, adepți ai doctrinei lui Houteff. Aceștia condamnă fenomenul David Koresh, pe care nu-l recunosc ca davidian.
Adventismul ca doctrină a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea
Cel mai uzual sens al noțiunilor de adventism și adventist se referă la identitatea Adventiștilor de Ziua a Șaptea, ca spiritualitate, teologie, doctrină și trăire (pietate)specifică. În mod special, doctrina (învățătura) Bisericii este aceea care îi dă identitatea și viața specifică.
Spre deosebire de multe confesiuni creștine, tradiționaliste sau protestante, doctrina adventistă este exprimată printr-o mărturisire de credință, prezentată pe articole (puncte de credință, principii fundamentale) care reprezintă credința istorică, progresivă (dinamică) și universală a Bisericii. Aceste articole de credință sunt în același timp doctrine pentru cateheză și, prin urmare, acceptarea lor ca principiu și trăire este condiție de admitere la botez. Articolele de credință nu sunt dogme (decizii sinodale nechimbătoare), ci expuneri confesionale pe care candidații și membrii le pot verifica și confrunta cu ajutorul Bibliei, care este singurul Crez.
Oridecâteori s-a descoperit o nouă învățătură importantă în Biblie și, după ce aceasta a fost publicată, studiată de întregul corp al Bisericii, a fost supusă votului Adunării Generale (Conferința Generală, cu un mare număr de delegați reprezentativi și participanți din toată lumea). Acest vot nu are autoritatea de a proclama o dogmă, ci de a confirma ca adventistă (reprezentativă), de a oficializa o anumită învățătură sau practică. Există și opinii teologice sau practici, care nu au fost votate la nivel general și nu au caracter oficial, chiar dacă pot fi dominante.
Numărul de articole în care este expusă doctrina adventistă este fluctuant. În primul rând, aceeași doctrină poate fi expusă mai detaliat, sau mai concentrat. Din motive practice, numărul „punctelor de credință a variat între 4 și 28 de articole, atât în sens istoric, cât și geografic. Diferența aceasta nu reprezintă o variabilitate confesională în interiorul adventismului, ci o variație de expresie a aceleiași doctrine. Cea mai rezumativă expunere doctrinală împarte aceste articole în trei categorii:
1. Articole de credință comune cu restul creștinătății: Autoritatea Bibliei; Creatorul și creația; Dumnezeirea (Trinitatea); Christos ca Dumnezeu adevărat și om adevărat; Întruparea (nașterea din fecioară), misiunea și moartea ispășitoare a lui Iisus; divinitatea, personalitatea și lucrarea Duhului Sfânt; morala creștină, cele 10 porunci, Biserica, a doua venire, învierea morților; etc.
2. Articole de credință comune cu o parte dintre confesiunile creștine: Sola Scriptura (Biblia ca singură autoritate pentru credința și practica religioasă); preoția exclusivă a lui Iisus și preoția universală a laicilor; neacceptarea tainelor (sacramentelor) și ierurghiilor specifice din bisericile tradiționale; acceptarea botezului evanghelic (la vârsta credinței și alegerii personale și administrat prin scufundare, ca dedicare lui Christos, și nu ca sacrament mistic); cina Domnului ca memorial sacru, nu ca jertfă reeditată (liturghie) sau ca sacrament mântuitor; credința în Iisus și în puterea învierii Lui ca singură speranță a nemuririi, și respingerea credințelor populare în nemurirea naturală a sufletului. în chinurile veșnice ale iadului, în reîncarnări succesive și în toate formele de ocultism; respingerea cultului morților (sfinți, strămoși, eroi etc.); respingerea cultului imaginilor, și a oricăror forme de materialism mistic (lucrurile pot avea doar rol didactic și decorativ, nu ca obiecte venerabile); libertatea morală (liberul arbitru) și responsabilitatea individului, respingând doctrinele predestinaționiste; separarea între stat și biserică și respectarea libertății de conștiință și de închinare ca drept al omului, în orice circumstanțe; sabatul zilei a șaptea (sâmbăta), ca sărbătoare și repaus săptămânal pentru creștini; etc.
3. Articole de credință exclusiv adventiste, sau cu accent unic adventist: doctrina judecății premileniale („doctrina Sanctuarului"), care afirmă că mântuiții, candidați la nemurirea și fericirea veșnică, sunt judecați în perioada escatologică a istoriei, înainte de revenirea lui Iisus; sabatul biblic ca test escatologic universal și criteriu al judecății ultimei generații; marea controversă cosmică dintre Christos și Satan, explicând manifestările răului, răspunzând întrebărilor privitoare la lume și viață; doctrina reformei sănătății, ca parte a sfințirii trupului, întemeiată pe înțelegerea biblică a unității spirit-suflet-trup; acceptarea Ellenei White ca profet modern, cu autoritate subordonată Bibliei, având rol îndrumător în viața personală și comunitară.
Deci nu uitati sa-mi raspundeti la intrebari si sa citit cu atentie ceea ce va recomand si apoi sa discutam punctual, logic si argumentativ!
Cu respect,
Cristian Stavriu
luni, 14 mai 2012 11:07:58
Domnule Cristian nu pot citi articolele pana la capat din cauza ca aduceti batjocura asupra unor categorii de oameni cu texte care nu sunt in contextul explicatiilor. Inainte de a posta articole va rog sa aruncati o privire la originalul Scripturii din ebraica, greaca si sa va lasati la nivelul cunostintelor oamenilor de rand. Orice preot este indoctrinat pana acolo incat sa "omoare" cu vorbele pe fratii lor considerati eretici. Reformatiunea (cu toti protestantii ei) a fost necesara deoarece a patruns in Biserica tot mai multe obiceiuri paganesti. Faca Bunul Dumnezeu sa ne intalnim la revenirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos si sa vedem cine are dreptate (Sola Scriptura sau Scriptura si Traditia). Amin!
vineri, 11 mai 2012 12:29:13
Hristos a inviat!
Ma bucur sa va regasesc aici pe portal frate Ionel! Spatiul acesta internautic nu este unul propice manifestarii de credinta caci si aici se ascund o gramada de capcane. Eu niciodata n-am indemnat pe cineva sa foloseasca internetul ca sursa de induhovnicire. Dar ptr ca sunt o gramada de suflete ce bantuie in spatiul internautic am pornit acest proiect. Insa cel mai bun si mai sfant lucru este participarea cat mai activa in Biserica, in comunitate, la fapte bune, la biblioteca samd. Si pe internet sunt o seama de oameni care blufeaza, sau vorbesc din parelnicie fara sa aiba la baza, dobandita invatatura sfintilor parinti. Nu este suficient sa citesti si sa te informezi, trebuie sa ai traire duhovniceasca, trebuie sa ai o nevointa proprie si o apropiere profunda de Hristos - Piatra din capul unghiului. Aceasta piramida, care este lumea, sta defapt cu varful in jos si preia greutatea bazei. Acela care se indreapta spre Piatra sin capul unghiului se indreapta spre suferinta si ajuta la preluarea greutatii bazei. Acesta este adevarul! Realitatea este cu adevarat alta.
Nu este suficient sa fii botezat ortodox, si nici suficient sa cunosti cat de cat invatatura ortodoxa ci este noevoie de implicare, de cunoastere profunda a invataturii de credinta ortodoxa. De ce spun aceasta? Pentru ca am observat ca oamenii percep lucrurile diferit, in functie de bagajul lor de cunostinte, de dispozitie duhovniceasca samd. De aceea Biserica Ortodoxa are o credinta atat de bine stabilita, statornicita, explicata, ptr a nu lasa loc de interpretare acolo unde se vorbeste despre dumnezeire si despre randuiala Biserceasca.
Eu raman totusi la convingerea ca orice persoana care-si doreste sincer mantuirea, care are ca scop primordial dobandirea Harului Duhului Sfant, care se straduieste sa-si biruiasca firea cea cazuta si se lupta cu mandria, cu trufia si iubirea de sine, care incearca in toate sa fie bland si smerit cu inima - va gasi intotdeauna adevarul, indiferent unde si in ce imprejurari traieste. Fara smerita cugetare, fara pocainta autentica, fara rugacine permanenta, fara o simtire a lui Hristos in Sfanta Euharistie, in inima si imprejurarile vietii nu se poate inchina in duh si adevar cineva.
Doamne miluieste-ma!
Cristian Stavriu
Ma bucur sa va regasesc aici pe portal frate Ionel! Spatiul acesta internautic nu este unul propice manifestarii de credinta caci si aici se ascund o gramada de capcane. Eu niciodata n-am indemnat pe cineva sa foloseasca internetul ca sursa de induhovnicire. Dar ptr ca sunt o gramada de suflete ce bantuie in spatiul internautic am pornit acest proiect. Insa cel mai bun si mai sfant lucru este participarea cat mai activa in Biserica, in comunitate, la fapte bune, la biblioteca samd. Si pe internet sunt o seama de oameni care blufeaza, sau vorbesc din parelnicie fara sa aiba la baza, dobandita invatatura sfintilor parinti. Nu este suficient sa citesti si sa te informezi, trebuie sa ai traire duhovniceasca, trebuie sa ai o nevointa proprie si o apropiere profunda de Hristos - Piatra din capul unghiului. Aceasta piramida, care este lumea, sta defapt cu varful in jos si preia greutatea bazei. Acela care se indreapta spre Piatra sin capul unghiului se indreapta spre suferinta si ajuta la preluarea greutatii bazei. Acesta este adevarul! Realitatea este cu adevarat alta.
Nu este suficient sa fii botezat ortodox, si nici suficient sa cunosti cat de cat invatatura ortodoxa ci este noevoie de implicare, de cunoastere profunda a invataturii de credinta ortodoxa. De ce spun aceasta? Pentru ca am observat ca oamenii percep lucrurile diferit, in functie de bagajul lor de cunostinte, de dispozitie duhovniceasca samd. De aceea Biserica Ortodoxa are o credinta atat de bine stabilita, statornicita, explicata, ptr a nu lasa loc de interpretare acolo unde se vorbeste despre dumnezeire si despre randuiala Biserceasca.
Eu raman totusi la convingerea ca orice persoana care-si doreste sincer mantuirea, care are ca scop primordial dobandirea Harului Duhului Sfant, care se straduieste sa-si biruiasca firea cea cazuta si se lupta cu mandria, cu trufia si iubirea de sine, care incearca in toate sa fie bland si smerit cu inima - va gasi intotdeauna adevarul, indiferent unde si in ce imprejurari traieste. Fara smerita cugetare, fara pocainta autentica, fara rugacine permanenta, fara o simtire a lui Hristos in Sfanta Euharistie, in inima si imprejurarile vietii nu se poate inchina in duh si adevar cineva.
Doamne miluieste-ma!
Cristian Stavriu
vineri, 11 mai 2012 10:47:23
Felicitari !!! Astfel de articole ar trebui sa apara ori de cate ori apar asemenea rastalmaciri ale bibliei.
In acest sens cred ca preotii, oamenii "tari la cerbice" ai ortodoxiei ar trebui sa se implice mai mult, cu si mai multe articole si comentarii. Sa iasa public si sa condamne tot ce inseamna erezie, pentru ca nu de putine ori, de dragul coabitarii religioase se ajunge la compromisuri.
Nu este corect!, Asa cum spunea parintele Amfilohie de la manastirea Diaconesti - Bacau, realitatea si adevaurl nu sunt acelasi lucru. Haideti sa aparam adevarul nu realitatea!
In acest sens cred ca preotii, oamenii "tari la cerbice" ai ortodoxiei ar trebui sa se implice mai mult, cu si mai multe articole si comentarii. Sa iasa public si sa condamne tot ce inseamna erezie, pentru ca nu de putine ori, de dragul coabitarii religioase se ajunge la compromisuri.
Nu este corect!, Asa cum spunea parintele Amfilohie de la manastirea Diaconesti - Bacau, realitatea si adevaurl nu sunt acelasi lucru. Haideti sa aparam adevarul nu realitatea!
