Nesăbuința în stările conflictuale poate fi foarte mare, dar mai mult decât atât este sentimentul de ură pe care-l poate avea cineva care trăiește într-o conjunctură super egoistă, bazată doar pe a vrea, a obține, a avea. Studiile psihologice și statisticile ne arată că omul modern se hrănește cu nesaț din această „cultură a căderii” care-l împinge pe om spre extrema iubirii de sine și a dominării celuilalt, împlinind ca scop (și scuzând mijloacele) A AVEA și A STĂPÂNI sub imperiul slavei deșarte. Părintele Vasilios Bacoianis ne propune în „Nu te mai suport” povestea lui Ioan Botezătorul care ne dezvăluie în întregul ei ce-l împinge pe om spre:
Ură și crimă
Cel care îl urăște pe fratele său este ucigaș de oameni (I Ioan 3, 15), îi ucide, îi junghie cu limba lui.
Iar dacă vă mușcați unul pe altul și vă mâncați (prin limbaj), vedeți să nu vă nimiciți voi între voi, spunea Sfântul Apostol Pavel galatenilor (Galateni 5, 15).
Cel care îl urăște pe fratele său este ucigaș de oameni, nu pentru că-l „ucide” doar prin limbaj, ci pentru că este capabil să-l ucidă și cu o armă.
Ura aduce după sine crima. Un exemplu izbitor este femeia lui Irod, Irodiada (v. Marcu 6, 17-28).
Aceasta l-a părăsit pe primul ei soț Filip, și s-a căsătorit cu fratele lui, Irod, regele Galileii. De aceea Sfântul Ioan Botezătorul, care era plin de iubire de oameni (conform cuvintelor Mântuitorului Hristos: Nu s-a ridicat între cei născuți din femeie unul mai mare decât Ioan Botezătorul – Matei 11, 11), l-a mustrat pe Irod în modul cel mai blând în care putea s-o facă un om al lui Dumnezeu. Nu l-a numit nici desfrânat, nici netrebnic, ci doar i-a zis: „Nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău! ”(Marcu 6, 18).
Aceste cuvinte au făcut-o pe Irodiada să-l urască pe Ioan, și ura a condus la ucidere: Iar Irodiada îl ura și voia să-l omoare, dar nu putea, consemnează Sfântul Evanghelist Marcu (6, 19). Astfel, îl silea pe Irod să-l ucidă, însă regele avea evlavie la Sfântul Ioan și-l ocrotea, și-l asculta cu mulțumire, și de multe ori împlinea multe din câte auzea de la el (v. Marcu 6, 20).
Însă în final a cedat: Și voind să-l ucidă, s-a temut de mulțime, că-l socotea pe el ca prooroc (Matei 14, 5). Mai întâi l-a închis în temniță (v. Marcu 6, 17), într-un beci întunecat și umed, sub palat. Continuarea episodului ne este cunoscută: Irod și-a sărbătorit în palat cu mare pompă ziua de naștere. Au fost invitați toți dregătorii ținutului Galileii. Au mâncat, au băut vin și au dansat. Și în vâltoarea jocului a intrat și fiica Irodiadei, care a dansat atât de meșteșugit, încât i-a umplut de admirație și pe Irod, și pe invitați: Orice vei cere de la mine îți voi da, (aici se vede cât de mare era scopul de a avea) la jumătate din regatul meu (Marcu 6, 23), a jurat Irod. Adică ar fi făcut-o regină, dăruindu-i jumătate din împărăție. Gândiți-vă ce slavă o aștepta! Într-adevăr, o mare provocare pentru o femeie!
Ea a vorbit cu mama ei, Irodiada. Însă ura pe care aceasta o adunase în inimă era atât de mare împotriva lui Ioan, încât n-au atins-o aceste bogății pentru care alții sunt gata să moară ca să le dobândească. Și, fără să se rușineze, a îndemnat-o pe fiica ei să-i spună regelui: „Nu vreau nici bani, nic bogăție, nici împărăție, ci doar capul lui Ioan pe tipsie.”
N-a vrut doar să-l ucidă pe Ioan „aici și acum”, ci să-i vadă capul pe tipsie. Atâta ură adunase!
Și Irod, sub influența vinului („acolo unde nu merge diavolul, trimite vinul”, spune proverbul), a trimis degrabă un soldat din strajă, cu porunca să-i aducă capul lui Ioan. Și acela, mergând, i-a tăiat capul în temniță, l-a adus pe tipsie și l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale (Marcu 6, 27-28).
Închipuiți-v-o acum pe Irodiada ținând în mâini capul însângerat al lui Ioan pe tipsie, cu ochii închiși, cu gura deschisă, ca și cum ar fi vrut să spună femeii desfrânate! O priveliște înfricoșătoare, înspăimântătoare! Însă Irodiada n-a fost mișcată nici acum, când a văzut acest spectacol înfricoșător, ci a smuls o sabie și a început să-i taie limba și s-o facă bucăți, ca și cum i-ar fi spus: „Mai vorbește și acum dacă poți! Te-am ucis, te-am liniștit!”
Ura ei nu l-a ucis doar pe Ioan, ci și pe ea însăși. Lui Ioan i-a ucis trupul, dar ei însăși și-a ucis sufletul, lucrul cel mai rău. Ura aduce după sine uciderea!

Nu te mai suport – Editura de Suflet – 2011