de Teofan Zavoratul | Vizionări: 2671
Adeseori suntem falși față de cei din jur dar și față de noi înșine, iar aceasta este doar o simplă păcăleală. Cum reusim să ne păcălim, ce ne face să credem că masca pe care o purtăm ne aduce beneficii?
Curățește cele dinlăuntru, ca și cele din afară să fie curate! În societate ne purtăm bine mai totdeauna, fiindcă ne temem de judecata oamenilor și ne înfrânăm. Dacă și purtarea din afară este stricată, înseamnă că s-a ajuns la treapta cea mai de pe urmă a răului: orice rușine este deja pierdută.
Nu totdeauna însă purtarea vrednică e însoțită de un fel bun de a gândi și simți.
Când lucrurile stau astfel, dezmierdarea de sine are în om deplină libertate; acesta și-o satisface și prin faptele din afară, pe cât îngăduie ochii oamenilor și pe cât poate să-și ascundă de ei faptele sale: întocmai ca un mormânt văruit.
Totodată, necurăția lăuntrică spurcă și cele din afară ale omului.
Curățește, dar, lăuntrul tău, și vei fi curat tot, te vei face vas pe care Stăpânul casei poate să-l întrebuințeze la orice lucru bun. Trebuie să ne minunăm de faptul că cele lăuntrice rămân nebăgate în seamă: doar nimeni nu-și dorește pieirea.
Pesemne că vrăjmașul ține aceste suflete în orbire: ,,Asta nu-i nimic, păcate învederate să nu fie”, ori le învață să amâne de la o zi la alta lucrul de căpetenie: ,,Mâine o să ne ocupăm serios de suflet, așa cum se cuvine, iar acum să-l lăsăm să se desfete puțin” cu gânduri și închipuiri pătimașe, dacă nu chiar cu fapte.
Să ne ferim a ne învechi în aceată stare, ca nu cumva îndreptarea noastră să devină cu neputință, la fel ca deprinderea bătrânului cu unele obiceiuri.
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși) (II Cor.2, 14; 3, 3; Mt.23, 3-28)