O alta învățătură bolnavă promovată de secte și eretici este teoria „sola fide”. Această teorie născocită de protestanți, continuată și promovată și de neoprotestanți, alături de multe alte erezii depărtează pe om de adevărurile de credință și de trupul tainic al lui Hristos, Biserica cea Una. Vom prezenta pe parcursul câtorva articole această rătăcire în astfel încât creștinii dreptcredincioși să poată identifica minciuna de adevăr și pentru a fi capabili să riposteze în fața provocări din partea ereticilor. Cititnd mai jos totul devine limpede, logic și de nezdruncinat, lămurește fără echivoc orice om sănătos mental și sufletește că adevărurile de credință sunt mărturisite de Biserică din totdeauna, unanim și pretutindeni și că ereziile oricare ar fi ele se dovedesc ca minciuni fără mari eforturi.
Credință moarte și credință vie!
Există o minciună născocită de ereticul Luther, cu o frumoasă sonoritate latină: sola fide. Adică „doar credința”.
Această minciună cu sunet plăcut are rolul de a-i înșela pe oameni, făcându-i să creadă că nu este nevoie de fapte pentru mântuire, ci doar de credință (sola fide = singură credința (mântuiește). În acest fel omul se simte îndreptățit să trăiască așa cum îi place, fățărnicindu-se totodată că are o credință dreaptă și de aceea se va mântui. (1).
Asemenea tuturor protestanților și neoprotestanților, și adventiștii țin această regulă absurdă. Și se încurcă în ea mereu.
Biserica lui Dumnezeu a mărturisit totdeauna că sunt absolut necesare pentru mântuire trei condiții: HAR, CREDINȚĂ și FAPTELE CREDINȚEI (fapte bune). Acestea toate sunt legate între ele, căci nu se poate să existe harul fără a exista dreapta-credință, iar aceasta nu poate exista fără fapte (Iacob 2.17).
Acestea sunt proprii bisericii dintru început, din vremurile apostolice.
La Cincizecime, HARUL lui Dumnezeu a luminat pe Apostoli, CREDINȚA propovăduită de Sfântul Apostol Petru a fost primită de cei care ascultau, și aceștia au întrebat „CE SĂ FACEM?” Și făcând FAPTA credinței, adică pocăindu-se și botezându-se, au pășit pe drumul vieții FĂCÂND mai departe cele ale CREDINȚEI, sub paza HARULUI ceresc (Faptele Apostolilor 2, 1-47).
Dar cel ce urăște pe om, diavolul, a lucrat și în această privință, chiar din acele timpuri. Acest lucru s-a făcut însă cu voia lui Dumnezeu, pentru a primi noi sprijin astăzi.
Căci Duhul Sfânt, prin Sfântul Apostol Iacob, răspunzând celor ce în acea vreme rătăciseră de la adevăr, a răspuns și celor de astăzi.
„Căci scris este: Ce folos, frații mei, dacă zice cineva că are credință, iar fapte nu are? Oare credința poate să-l mântuiască?
Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana cea de toate zilele, și cineva dintre voi le-ar zice: „Mergeți în pace! Încălziți-vă și vă săturați”, dar nu le dați cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul?
Așa și cu credința: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăși... tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci, dar și demonii cred, și se cutremură.
Vrei însă să înțelegi, omule nesocotit, că credința fără de fapte moartă este? Avraam, părintele nostru, au prin fapte s-a îndreptat, când a pus pe Isaac, fiul său, pe jertfelnic? Vezi că lucra credința împreună cu faptele lui și din fapte credința s-a desăvârșit? Și s-a împlinit Scriptura care zice: ,,Și a crezut Avraam lui Dumnezeu și i-a socotit lui ca dreptate” și a fost numit prieten al lui Dumnezeu. Vedeți dar că din fapte este îndreptat omul, iar nu numai din credință. La fel și Rahav, desfrânata, au nu din fapte s-a îndreptat când a primit pe cei trimiși și i-a scos afară pe altă cale?
Căci precum trupul fără de suflet mort este, astfel și credința fără de fapte, moartă este” (Iacob 2, 14-26).
Ar fi de ajuns aceste cuvinte spre a lămuri pe orice om sincer. Și prin înțelesul lor ele pot lumina și acele texte pe care sectanții le răstălmăcesc spre a lor pierzare, pentru a justifica erezia sola fide.
Din nefericire însă sunt destui oameni derutați de „învățăturile” eretice – dacă pot fi numite învțături și nu sofisme păgânești. Aceștia, derutați, au nevoie de mai multă lămurire, deoarece le-a fost pironită în minte sofistica sectantă, și le e greu să înțeleagă Adevărul așa cum este. De aceea, vom porni de la un text adventist, pentru a vedea urâciunea rătăcirii în toată goliciunea ei, și pentru a știi unde sunt greșelile mai evidente, de la care poate porni vindecarea celor amăgiți. Va urma.....

Lumina Adevărului – preot Mihai-Andrei Aldea – Editura Christiana Bucuresti 2007