Aici Sfântul Ignatie Briancianinov ne aduce în față probleme elementare și condiții absolut necesare pentru a dobândi desăvârșirea pe calea mântuirii. Cea mai mare ispită a vremurilor de pe urmă este să credem că suntem pe drumul cel bun și în realitate să nu fie așa. Cum ne dăm seama dacă suntem pe drumul cel bun? Trebuie să cercetăm dacă am dobândit „roada duhului”: pacea, blândețea, îndelunga răbdare, curăția...etc și să vedem împreună cu duhovnicul dacă sunt autentice și nu sunt însoțite de slava deșartă, trufie, samd.
Nestatornicia vieții călugărești când ea nu este întemeiată pe poruncile Evangheliei!
Cel care și-a întemeiat viața pe cercetarea Evangheliei și pe împlinirea poruncilor evanghelice, și-a întemeiat-o pe o stâncă nezdruncinată. Oricare ar fi condițiile în care l-au plasat împrejurăriile vieții, el nu-și împuținează lupta duhovnicească. El este neîncetat în lucrare, el luptă și înaintează mereu, chiar dacă lucrarea sa, lupta și progresul său, rămân necunoscute și neînțelese de către ceilalți! Nici o încercare și nici o ispită care-l asaltează nu-l pot întoarce din drum.

Domnul a zis: ,,oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le îndeplinește, asemăna-se-va bărbatului înțelept care a clădit casa lui pe stâncă. Și a căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea , dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă” (Matei 7, 24-25).
Aici maniera de-a trăi și dispozițiile sufletești sunt asemănate cu o casă: această casă primește o extradinoară stabilitate din puterea dumnezeiască nemărginită pe care o au cuvintele lui Hristos. Nici o metodă și nici o tehnică nu-i pot da sufletului puterea cum i-o dau împlinirea poruncilor lui Hristos: Puterea lui Hristos care lucrează în poruncile Sale îi dă singură această tărie.

Domnul a mai spus: ,,oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le îndeplinește, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care și-a clădit casa pe nisip. Și a căzut ploaia și au venit râurile mari și au suflat vânturile și au izbit în casa aceea, și a căzut. Și căderea ei a fost mare” (Matei 7, 26-27).

Cade ușor în ruină viața, în aparență bună, a celor ce și-o întemeiază în întregime pe asceza trupească sau pe un însemnat număr de acte de nevoință, uneori grele și remarcabile, dar care nu au suficientă grijă la împlinirea poruncilor evanghelice. Se întâmplă adesea că asceții n-acordă cea mai mică atenție poruncilor evanghelice și le desconsideră pe față, neatribuindu-le nici o valoare și nedându-și deloc seama de importanța lor. Atunci când acești asceți, pe neașteptate, sunt supuși la o ispită sau când li se întâmplă o schimbare neașteptată a modului de viață, ei nu numai că se tulbură foarte repede, dar îi paște însă riscul acestui dezastru moral pe care Evanghelia îl numește marea cădere a casei sufletului.

Să luăm, de exemplu un pustnic care trăiește într-o desăvârșită singurătate și care și-a pus toată speranța îmbunătățirii și mântuirii în această singurătate. Să presupunem că acest pustnic este dintr-o dată obligat de forța împrejurărilor să-și părăsească sihăstria și să trăiască în mijlocul mulțimilor. Cum n-a fost întărit prin poruncile evanghelice, va simți puternic șocul ispitelor care bântuie în societatea omenească.
Și e normal: el n-a avut ca scut decât singurătatea exterioară; pierzând-o pe aceasta, este privat de singurul său suport și va ceda în mod fatal la îmbrâncirea noilor impresii exterioare. Sigur că am spus lucrul acesta nu pentru a subaprecia viața pustnicească, care ne ferște de ispite și de neluare aminte, și care este atât de potrivită pentru studiu și îndeplinirea poruncilor evanghelice. Ci l-am spus pentru ca și pustnicii, în însingurarea lor, de asemenea să aibă o deosebită grijă să cerceteze și să împlinească poruncile Evangheliei prin intermediul cărora ,,Hristos, este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu”, intră în suflet.

Adevăratul creștinism și adevăratul monahism constă în împlinirea poruncilor Evangheliei.
Acolo unde acestea nu sunt îndeplinite, nu există nici creștinism nici monahism, oricare ar fi aparențele exterioare. ,,Drepții vor moșteni pământul și vor locui în veacul veacului pe el” (Ps.36, 29): Scriptura îi numește ,,drepții” pe cei ce se străduiesc din toată ființa lor să împlinească voia lui Dumnezeu și nu propria lor voie care doar în aparență este dreaptă. Numai cei ce împlinesc dreptatea lui Dumnezeu pot moșteni pământul, adică pot domni peste inima lor, peste trupurile lor, peste sângele lor. ,,Gura dreptului va deprinde înțelepciune și limba lui va grăi judecată. Legea Dumnezeului său în inima lui și nu se vor poticni pașii lui” (ps.36, 30-31).

Fărâmăturile Ospățului – Ignatie Brancianinov – Editura Reîntregirea alba Iulia – 2008