Sfatul zilei de 19 iunie
Memoria inimii
„Iar mama Sa păstra toate lucrurile acestea întru inima ei” (Luca 2, 51)
De obicei memoria este considerată o calitate a creierului. Mie mi se pare însă că cea mai durabilă memorie este cea a inimii. Ceea ce păstrăm în inimă nu trece, nu se pierde niciodată, rămâne pentru toată viața. Mulți se plâng de lipsă de memorie, dar nu cumva aceasta se explică în cele mai multe cazuri prin indiferență? Dacă am fi avut o atitudine mai... cordială față de obligațiile noastre, nu le-am fi dat uitării. Tot ceea ce am iubit în trecut lasă urme de neșters în inimă și nu se uită niciodată.
Cum am putea face să ni se dezvolte „memoria inimi”? Putem privi „cu ochii inimii”, putem avea „auz duhovnicesc”, care să ne creeze o sensibilitate deosebită față de cele spirituale, pe care nu pot să ne-o dea organele de simț „trupești”.
Tot așa, raționamentele inimii pot fi adesea mult mai înțelepte decât cele lipsite de căldură ale minții. Cât de vii apar în minte acele lucruri din trecut, pe care le-am îndrăgit cu inima!
Să-I oferim Domnului memoria inimii, păstrând în ea tabloul luminos al tuturor binefacerilor pe care ni le-a dat El. Aducându-ne aminte de ele nădăjduim că vom avea parte de asemenea îndurări binefăcătoare și în viitor. Oare de ce exclama cu atâta convingere David: „Nimic nu-mi va lipsi!” (Psalmi 22, 1)? Oare nu pentru că „la loc de pășune, acolo m-a sălășuit, la apa odihnei m-a hrănit, sufletul mi l-a întors la sineși” (Psalmi 22, 2-3)? După ce trăise toate acestea, ținându-le minte, nu mai putea să se teamă.
Fie ca și credința noastră, sprijindu-se pe trecut, să soarbă nădejde de viitor în inimi nu numai amintirea vie a tuturor celor primite de la Domnul, ci, asemenea  Preacuratei Sale Maici, să adunăm în suflet toate cuvintele Lui, toată lumina chipului Său fără seamăn, toate minunile și strădaniile Lui, toată viața Mântuitorului, care ne este izvor de viață veșnică.
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia