de Cristian Stavriu | Vizionări: 2070
Sfatul Zilei de 1 mai
Liniștea din toiul furtunii
„Dacă o fi să mă ucidă, nu voi temura, dar voi descurca în fața Sa firele pricinei mele. (Iov 12, 15 Biblia 1982)
Corabia plutește pe mare. Oricât de adânc ar fi abisul mării și oricât de puternice valurile și de furioasă furtuna, totul este în regulă, atâta timp cât apa nu a pătruns în vas.
Grija cea mare a marinarului nu este aceea de a scoate corabia la liman, ci de a împiedica apa să pătrundă în ea.
Aceea și trebuie să fie și grija creștinului să nu se pună la adăpost de evenimente neprevăzute - ispite, încercări - , ci să fie cu luare aminte ca nimic să-i tulbure liniștea sufltească, să-i strecoare în suflet o urmă de neîncredere, sau să nu-i mai lase loc pentru nimic altceva.
Dacă vom da cale liberă , lăsând să pătrundă în inimă tot felul de griji mai mari sau mai mărunte, dintre cele care nu încetează să ne asedieze zi de zi, acestea nu vor întârzia sălț ne provoace nemulțumiri, enervări, amărăciuni, ne vom simți apăsați de ele și vom deveni apăsători și pentru alții.
De vom fi morocănoși, într-o stare de spirit proastă aceasta se va răsfrânge și asupra celor din jur, va începe să se simtă de la noi suflare de gheață. Să învățăm să nu ne lăsăm doborâți de griji și de greutăți, să nu le exagerăm importanța și atunci lumea noastră spirituală va rămâne intactă, și ne vom bucura neîncetat și în toiul furtunii.
Nu există nimic mai liniștitor și mai aducător de bucurie decât omul care își păstrează calmul, pacea, buna dispoziție chiar atunci când se confruntă cu probleme și situații din cele mai grele. Un asemenea om răspândește lumină în întunericul vieții, acționând mai sigur ca orice predică, fiindcă, poate da curaj și avânt fratelui aflat în deznădejde, făcându-l să-și continue cu încredere drumul, oricât de greu ar fi.
Noi întru toate suntem necăjiți, dar nu striviți, în stări fără ieșire, dar nu deznădăjduiți, prigoniți dar nu părăsiți, doborâți dar nu nimiciți (II Corinteni 8, 9).
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia