Sfatul zilei de 7 martie
La Domnul găsim alinare
„Eu, chiar Eu sunt cel ce te alină.” (Isaia 51, 12)
În clipe de adâncă durere, de neogoită suferință, nu putem găsi alinare decât la Domnul. Toți cei care am trecut prin grele încercări știm din experiență cât de neputincioase sunt cuvintele omenești în acele clipe. Dar mulți dintre noi, dacă nu toți, am simțit o puternică alinare, venită de sus, o rază de har, un strop de apă vie venit să ude pământul uscat al inimii noastre, îmbolnăvite nici noi nu știm cum. Să ne amintim de câte ori în viața Sa pământească Mântuitorul i-a alinat pe cei aflați în suferință.
I-a alinat ca Dumnezeu atotputernic, dar și ca om, căruia toate suferințele omenești îi sunt de înțeles. Ca Dumnezeu, i-a înapoiat pe cei dragi, răpiți de moarte, celor ce nu conteneau să-i jelească: văduvei din Nain i-a redat fiul, lui Iair, fiica, Martei și Mariei, pe fratele iubit.
Dar odată cu aceste alinări, care vindecau răni deschise cu putere supranaturală, El a alinat și omenește, arătându-ne și nouă modul de a o face, pentru a ușura suferințele fraților noștri. Alinarea este la îndemână oricui și se exprimă printr-o compasiune sinceră, adâncă, singura care te face să „bolești” tu însuți de boala și suferința fraților. ”Iisus a lăcrimat” (Ioan 11, 35); sunt cuvinte în care se exprimă cu toată forța căldura compasiunii care cuprinsese inima omenească, plină de iubire, a Mântuitorului.
Aceste cuvinte ne deschid calea către ușurarea și „îndulcirea” suferințelor altuia, pe care noi nu le putem înlătura. Stând lângă sicriul unei ființe dragi nu mai putem spera astăzi minunea săvârșită cândva de Mântuitorul în viața Sa pământească, dar nu trebuie să rămânem într-o nemângâiată, iremediabilă tristețe, să suferim precum „cei care nu au nădejde” (I Tesaloniceni 4, 13), fiindcă știm în cine ne-am pus credința și „sunt încredințat că puternic este El să păzească vistieria pe care mi-a încredințat-o până în Ziua aceea” (II Timotei 1, 12).
S-ar putea ca ziua aceea să nu fie departe. În viața de dincolo de mormânt, în acea lume minunată în care nu va mai fi nici o boală, nici întristare, nici suspin, Domnul ni-i va reda pe vecie pe toți cei pe care îi plângem și cărora El le-a dăruit viața veșnică. Iar cât timp ne aflăm aici și jelim, El plânge împreună cu noi, vine la noi, ca să nu rămânem orfani, trimțându-ne să-i alinăm pe cei pe care nu i-am putea înțelege, dacă n-am fi suferit noi înșine.

Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia