de Cristian Stavriu | Vizionări: 2076
Sfatul zilei de 16 martie
Două pahare
„Oare nu voi bea paharul pe care Tatăl Mi l-a dat?” (Ioan 18, 11)
În Evanghelie se vorbește de două pahare. Unul este paharul pe care Mântuitorul l-a dat ucenicilor Săi la cina cea de Taină, spunând: „Acest pahar este Legea cea Nouă, întru Sângele Meu, cel ce se varsă pentru voi” (Luca 22, 20). Era paharul care prevestea moartea Sa pentru păcatele noastre pe cruce, stropită de preacuratul Său sânge, și Legea cea nouă a iubirii, pecetluită cu acest sânge. El era încă de atunci plin cu suferința ce urma să vină.
Al doilea pahar i-a fost pus înainte de Tatăl ca semn al începutului suferinței. „Părinte, depărtează de la Mine paharul acesta” (Marcu 14, 36) - cuvinte rostite în clipa când tot păcatul omenesc a fost pus pe seama Răscumpărătorului fără de păcat și când, plecându-și sfântul Său creștet până la pământ, a acceptat acest jug, rostind cu glas înalt îndată: „Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!” (Luca 22, 42). Și s-a făcut această voie.
Paharul suferinței răscumpărătoare a fost băut până la fund, iar din paharul de la Cina cea de Taină gustă mereu creștinii „vestind prin aceasta moartea Domnului, până la a doua Sa venire” (cf.I Corinteni 11, 26).
Toți creștinii sunt chemați să devină părtași la patimile Sale. Preacuratul Său sânge ne spală păcatele, iar atunci când ne împărtășim, sufletul ni se unește cu Hristos, care vrea să trăiască cu El, pentru El. Viața pentru și în Hristos, impune care vrea să trăiască cu el, pentru el. Viața pentru și în Hristos impune și o anumită suferință, dar această suferință este cea pe care Apostolul o numește „foc aprins de încercare” care „să nu ni se pară străin sufletului” (cf. I Petru 4, 12), pentru că ne este trimis de Însuși Hristos, cu inimă iubitoare și compătimire.
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia
