Sfatul zilei de 10 mai
Calea supunerii
„Atunci Ilie i-a zis: „Cutează și fă așa cum ai zis; dar de acolo să faci mai întâi pentru mine o azimă mică și să mi-o aduci; iar pentru tine și copiii tăi vei face la urmă”. (III Regi 17, 13)
Ce moment impresionant! Profetul Ilie, adresându-se unei femei care suferea de foame, îi spune din timp ce trebuie să facă cu darul pe care aceasta se aștepta să-l primească. În primul rând să-l folosească dăruind, nu însușindu-și-l. Să facă un gest în folosul aproapelui, în acest caz, al profetului: „Să faci mai întâi pentru mine o azimă mică”. Să nu ne mirăm, să nu vedem în această „recomandare” egoismul profetului în raport cu aproapele sau o ignorare a suferințelor altora.
Dimpotivă, este expresia celei mai sensibile înțelegeri a trebuințelor omului. Fiindcă, atât în privința celor materiale cât și a celor spirituale, principala noastră grijă trebuie să fie renunțarea la noi înșine.
Necazurile noastre provin de la prea marea atenție pe care ne-o acordăm nouă înșine. Concentrându-ne asupra propiilor noastre dificultăți și necazuri nu obținem ușurarea pe care ne-o dorim. Dar dacă suntem atenți la necazurile altora, străduindu-ne să-i facem să le suporte mai ușor, ajungem să suportăm mai lesne și propriile noastre necazuri. Să ținem minte, în orice împrejurare ne-am afla, că rănile altora sunt deschise, ca și ale noastre, că norii negri care plutesc apăsător deasupra noastră își aruncă umbra și asupra celor din preajma noastră, că frații noștri duc lipsă, ca și noi, de încurajare, ușurare, mângâiere, iubire. Însăși durerea care ne macină pe noi este un dar - darul compătimirii. Să-l oferim și altora, să-l împărțim cu generozitate, fiindcă prin aceasta puterea noastră spirituală va fi de două ori mai mare. 
Să uităm de sine, iar după ce o vom face, ducându-ne în cămara sufletului nostru o vom găsi scăldată într-o lumină nouă, lumina Duhului Domnului, lumina iubirii divine.
Poate că nu-i va fi ușor profetului - om puternic, care nu depundea de nimeni - să ceară pâine de la sărmana văduvă. Și ei va fi fost greu să-și uite necazul și să slujească altuia, dar amândoi se supunea voinței lui Dumnezeu și amândoura această supunere voinței lui Dumnezeu și amândoura această supunere le-a adus un imens folos. Smeritul și ascultător proroc a devenit mijlocitorul prin care s-a săvârșit o mare minune, iar sărmana femeie, cea lipsită de apărare, a descoperit în această minune dragostea și grija pe care i le poartă Dumnezeu Însuși. Așa se întâmplă întotdeauna când un suflet, lipsit de un sprijin aparent merge pe calea supunerii.

Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia