de Pr. Cristian Stavriu | Vizionări: 5689
Predica ortodoxă - Pilda Tanarului Bogat 2014 -
Preot Cristian Stavriu - Mânăstirea Brebu
Pr Cristian Stavriu - Tanarul Bogat 2014 - Manastirea Brebu
Sf. Ap. Ev. Matei 19; 16-26
Şi iată, un tânăr a venit la El şi I-a zis: „Învăţătorule bun, ce bine să fac ca să am viaţă veşnică?“
Iar El a zis: „De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în Viaţă, păzeşte poruncile“.
El I-a zis: „Care?“ Iar Iisus i-a zis: Să nu ucizi, să nu te desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Tânărul I-a zis: „Pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea. Ce-mi lipseşte?“
Iisus i-a zis: „Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile, dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino de-Mi urmează Mie“.
Dar tânărul, auzind cuvântul acesta, a plecat întristat, căci avea multe avuţii.
Iar Iisus a zis către ucenicii Săi: „Adevărat vă spun că cu greu va intra un bogat în împărăţia cerurilor.
Şi vă mai spun: Mai lesne e să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu“.
Auzind acest cuvânt, ucenicii tare s'au mirat şi au zis: „Atunci, cine poate să se mântuiască?“...
Iar Iisus, privind drept la ei, le-a zis: „Aceasta e cu neputinţă la oameni, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“.