Sfatul zilei de 22 februarie
Plângându-i pe nepăsători
„Și eu mult plângeam că nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă cartea, nici să se uite-în ea.” (Apocalipsă 5, 4)
Ioan nu se plânge pe sine. Deplânge întreaga lume care se lipsește de Cel care a răscumpărat-o. Deplânge toată omenirea, așa cum Hristos a plâns pentru Ierusalim. Nu suferă din cauza lipsurilor materiale ale fraților săi, ci pentru faptul că nu s-a găsit nimeni vrednic să răspundă la chemarea îngerului, „să deschidă cartea și să-i rupă pecețile”.
Această carte a descoperii dumnezeiești, a iubirii dumnezeiești vădite întru răscumpărarea omenirii rămâne închisă și pecetluită pentru acei oameni care trăiesc „după trup” și numai pentru „lumea aceasta”. Atâta timp cât stau sub povara păcatului neșters și a refuzului de a se căi, nu sunt în stare nici măcar să privească această carte; nu vor și nu pot să o facă. Vrăjmașul îi ține departe de ea, îi face orbi și neputincioși.
Dar - slavă Domnului - când vor ajunge să-și dea seama că sunt orbi duhovnicește, atunci Duhul Sfânt le va deschide ochii cei din lăuntru și va face ca sufletul zdrobit să privească spre Mielul de jertfă, Cel fără de prihană, Care, ca un biruitor asupra păcatului și a morții, va lua cartea în mâinile Sale și o va deschide.
Sufletul îl va vedea pe Cel Unul, vrednic de toată lauda, și va cânta cântare nouă de slavă și va primi din gura lui cuvânt din acea carte sfântă pe care păcatul a ținut-o ascunsă pentru el. Iar Mielul, Care ține la Sine cuvintele sfinte, le va împărți sufletelor care însetează după ele.
Deplângi, împreună cu Ioan, numărul mic al celor vrednici să deschidă cartea?
Dacă suferi văzând atâția oameni nepăsători, atâția creștini doar cu numele, cheamă-i la Hristos Cel viu cu vorbă smerită, cu exemplul tău, printr-o viață închinată lui.

Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia