de Simeon Kraiopoulos | Vizionări: 3200
Se pare că orice ar face omul numai sa nu fie pus în situația de a lucra cu sinele, cu iubirea de sine. Nimic nu pare mai greu pentru omul contemporan decât să abordeze o învățătură care-i rănește orgoliile, mândriile și mai ales confortul. Dacă ar înțelege că pacea lăuntrică nu poate fi comparată nicicum cu altceva, s-ar sili măcar puțin să preguste din fericirea pe care i-o propune Dumnezeu pentru a putea face o comparație.
Lucrarea pe care au făcut-o Sfinții și de care noi ne ferim.
În sufletul omului această operațiune nu are sfărșit. De aceea timp îndelungat – uneori pare că timpul este nemăsurat – omul trebuie să facă această lucrare. Este întocmai ceea ce au făcut Sfinții. Noi citim și, uneori, ni se pare că lupta aceasta este lipsită de bucurii, puțin obositoare, cam fără sens pentru noi, care suntem obișnuiți să nu privim înlăuntrul nostru. Suntem obișnuiți să deschidm radioul, să deschidem televizorul, să stăm undeva, să discutăm cu cineva, să facem tovărășii, să ne ducem, să venim...! Omul este continuu ocupat, vrea să fie ocupat, pentru că, altfel, trebuie să stea cu sinele său. Iar dacă stă cu sinele său, începe să vadă aceste lucruri și se înspăimântă. Iată de ce, uneori, unele lucruri care ies din subconștient, din inconștient, îl înfricoșează pe om și-și spune: „ Lasă-le mai bine acolo. Nu te atinge de aceste pete murdare!”.
Astfel, vremea trece și sfârșitul vine fără ca noi să fi făcut ceea ce trebuia să facem.
Sfinții au luat lucrurile în serios, le-au luat de când erau calde, au crezut că, de vreme ce Însuși Dumnezeu a venit pe pământ și a murit pentru mântuirea noastră, nu se poate ca omul să nu se mântuiască, să nu se sfințească, șă nu se curățească de păcate. Așadar, Sfinții au intrat în această nevoință și, încet- încet, cu multă răbdare, tot subconștientul și inconștientul adică tot sufletul lor, a devenit conștient. Este cu neputință să constatăm la un Sfânt că a dorit să facă ceva bun, să lucreze ceva bun, să gândească ceva bun și în loc să facă bine, a făcut rău. Nici prin gând nu ne dă că Sfințiilor li s-ar putea întâmpla așa ceva. Nouă ni se întâmplă așa, pentru că avem în noi încă neprelucrate subconștientul și inconștientul, adică cea mai mare parte a sufletului nostru.
SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA – Arh. simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009
