Foarte sigur în viața aceasta este momentul morții fiecăruia și acest gând trebuie să ne pună pe gânduri. Câtă vreme avem în față această realitate de nezdruncinat, avem datoria de a lua aminte și a pune în balanță ce reprezintă toate celelalte lucruri efemere. Dacă fericirea ar veni din lumea aceasta am vedea foarte mulți oameni fericiți însă fericirea este din lumea de dincolo si o citim doar pe fața sfinților, a acelora care au pregustat din lumea aceasta bucuria mântuirii. Să sădim în noi „frica” de Dumnezeu sau nu? Ce poate fi frica de Dumnezeu în primul rând? Sfinții spun că frica de Dumnezeu reprezintă teama de a nu pierde comuniunea, iubirea și veșnicia cu Dumnezeu și cu bineplăcuții săi. Iată cum ne învață Sfântul Teofan Zăvorâtul cum să dobândim această frică de Dumnezeu:
„Nu vă temeți de cei care ucid trupul și după aceasta n-au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeți: Temeți-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheenă; da, vă zic vouă, de acela să vă temeți.”
Cea mai mare frică a noastră este moartea.
Domnul spune, însă, că frica de Dumnezeu trebuie să fie mai mare decât frica de moarte. Atunci când împrejurările cer fie să ne pierdem viața, fie să ne împotrivim imboldurilor fricii de Dumnezeu, mai bine să mori  decăt să treci peste frica de Dumnezeu; fiindcă dacă treci peste frica de Dumnezeu, după moartea trupească, de care oricum nu ai să scapi, o altă moartea, mult mai cumplită decât cele mai cumplite morți trupești.
Dacă am avea  mereu în minte acest lucru,  frica de Dumnezeu nu ar slăbi nicicând în noi și n-am săvârși nici un fel  de fapte potrivnice fricii de Dumnezeu. Să presupunem că ne tulbură patimile.
Întărâtându-se ele, conștiința, îmboldită de frica de Dumnezeu, cere să le stăm împotrivă; a nu face placul patimilor pare că e totuna cu despărțirea de viață, cu omorârea trupului.
Ca atare, când iau naștere aceste simițiri smintitoare și încep să clatine conștiința, grăbește-te să deștepți în tine frica de Dumnezeu și frica de judecata lui Dumnezeu cu toate urmările ei. Atunci, amenințarea morții mai cumplite va alunga amenințarea morții mai puțin cumplite și îți va fi ușor să aperi cerințele datoriei și ale conștiinței.
Iată  cum se împlinește spusa Înțeleptului: „Amintește-ți cele mai de pe urmă ale tale, și în veac nu vei păcătui.”

Sf. Teofan Zăvorâtul - Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an
Editura Sophia, Bucuresti 1999 - Colecția Părinți Ruși
(I Tes. 5, 9-13, 24-28; Lc. 12, 2-12)