Elanul, mod existențial
Elanul este o stare interioară de mare luminozitate. Între străzile muzicale ce aparțin vieții morale, elanul este acela care aduce tonuri majore și afirmație.
Ca stările morale pozitive, elanul începe prin a fi o stare de plinătate, de bogăție interioară și continuă, prin a fi o revărsare în act, cum apele ies din albia lor în timplu primăverii. Ființa omului crește uneori dincolo de limetele obișnuite ale vieții, ceva pornește din sine, dar merge dincolo de sine, ceva miraculos ca putere și îndemn.
Ca și celelalte stări interioare care aparțin naturii noastre morale, elanul nu este conceput ca un fenomen, nu este un proudus al minții noastre, ci unul din momentele caracteristice acestei naturi, o stare morală autentică, care se exprimă pe dimensiunea timpului. De aceea, pentru a fi cunoscut, elanul trebuie prins pe viu, adică experimentat.
Elanul este viața, care curge, viața în desfășurare. Elanul înseamnă suflet deschis și îndemn al inimii; el țâșnește din adânc, este efuziune totală, elanul este creștere continuă, este înaintare, este ritm ascendent; el poate fi privit din două puncte de vedere care îi definesc două caractere: acela de creștere și acela de înălțare. În acest de al doilea sens, în limita lui superioară, elanul atinge bucuria.
Privit ca stare de afirmare a vieții, elanul are o semnificație creatoare; creatoare pentru că suntem în prezența unei stări morale active, nu contemplative. În adevăr, elanul este vibrație și muzicalitate, este efuziune, dar, toate laolaltă, străbătute de un fior al depășirii stării de fapt, merg către cucerire.
Să vedem acum în ce fel.
Pentru o mai bună lămurire e nevoie de o comparație cu dragostea, care și ea este legată sau definește sensul creator al vieți.
Elanul privește creația, dar nu o împlinește ca dragoste; el dovedește mai mult o tendiță în acest sens decât o împlinire, ceea ce aparține în mod hotărât dragostei. Elanul nu are puterea de a prelucra ceva, nu reușește să aducă ceva nou pe tipsia vibrantă a vieții, ci doar îndeamnă ființa morală la creație. Aici se oprește înțelesul și rostul său creator.
Elanul este creator întrucât apare ca o condiție a creației, o cale mai mult decât o realizare. Acestă forță morală este creatoare mai mult în sens de impuls, nu de împlinire.
Elanul nu poate aduce o renaștere, o transfigurare a elementelor și o natură, alta decât cea care a fost, putere care aparține dragostei, ci el pornește numai, intensifică și alimentează forțele originare ale naturii noastre morale.
Elanul este expansiune, este cucerire, dar nu este creație în sensul strict al cuvântului, adică generare, noutate; el vine ca un val care cuprinde totul, care desfășoară forțele creatoare al vieții interioare, dar nu aduce lumină, o nouă formă, un nou fel de a fi, o nouă relitate; el este posibil, dar numai în fazas a de pornire.
Elanul este revărsare peste ceea ce există, e o tendință continuă de dezvoltare cu o năzuință către înflorire; el aduce forța și frumusețea actului.
Elanul este o stare morală care ne indică sensul afirmati al vieții noastre. Cale a luminozității și vibrație permanentă de coarde iradiante, elanul ne aduce puteri noi și ne valorifică latențele; face conștiința trează și ridică potențialul moral la mari dimnesiuni. Mai mult decât atât, prin el omul devine și se manifestă întreg, nu fragmentat, unificat, nu disperat. Totul apare aici unitar, organic, firesc.
Elanul nu marchează o răspândire și nu aduce o stare problematică, ci este ceva cursiv, drum deschis, de înaltă efectuare.
Elanul ne scoate din formele statice, din locul sfârșit, pentru a ne purta spre alte forme și conținuturi. El este un leac împotriva morții și o condiție a noilor orizonturi.

Treptele bucuriei – Ernest Bernea – Editura Vremea București 2008