de Pr. Cristian Stavriu | Vizionări: 3289
Parohia Afumați /
Duminica a șasea din Post - a Floriilor /
Duminica Intrării Domnului în Ierusalim 2017 /
Predica Ortodoxa /
Pr. Cristian Stavriu /
DUMINICA A SASEA DIN POST - A FLORIILOR
DUMINICA INTRĂRII DOMNULUI ÎN IERUSALIM 2017
Sf. Ap. Ev. Ioan 12, 1-18
„Înainte de Paşti cu şase zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi. Acolo I-au făcut cină şi Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters apoi cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Decu unul dintre ucenicii Săi, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: de ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari şi să se fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga la el, lua din ce se punea în ea. Iisus însă a zis: lăsaţi-o, căci pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea. Şi din iudei, mulţime multă a aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci ca să-l vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. Atunci s-au sfătuit căpeteniile preoţilor, ca şi pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulţi dintre iudei plecau de la ei şi credeau în Iisus. Iar a doua zi, mulţimea de popor care venise la proznic, auzind că vine Iisus în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: Osana, bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: nu te teme, fiica Sionului; iată împăratul tău vine la tine, şezând pe mânzul asinei. Dar acestea nu le-au înţeles ucenicii Săi la început; ci după ce s-a preamărit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul şi că ei I le-au împlinit. Deci mulţimea care fusese cu El mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea a ieşit poporul înaintea Lui, pentru că auzise că a făcut această minune.”
APOSTOLUL LA DUMINICA INTRĂRII DOMNULUI ÎN IERUSALIM
EPISTOLA CĂTRE FILIPENI
a Sf. Ap. Pavel 4, 4-9
„Fraţilor, bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă! Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus. Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul. Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.”