de Cristian Stavriu | Vizionări: 3992
Egoismul, iubirea de sine, părerea de sine, sunt patimi ce ne împiedică în sporirea duhovnicească. Cum să facem să scăpăm de egoism ca să putem dobândi puterea de ne îndrepta duhovnicește? Iata câteva sfaturi:
Ispitele sunt ca furtunile de pe mare; în vremea furtunii lemnele și murdările din mare sunt aruncate afară; marea se curățește și devine liniștită. Prin ispite se face curățirea, apropierea de Dumnezeu, înfierea duhovnicească; la urmă omul devine un mic dumnezeu după har.
Dar să-L rugăm pe Domnul să scăpăm de ispita din îngăduința Sa, pentru că atunci mântuirea omului atârnă de un fir de ață.
Harul experienței de după ispită are valoare mult mai mare decât harul care vine și se face din mulțumire și fericire; căci acest har pleacă peste puțin timp, pe când harul experienței rămâne toată viața omului.
Folosul ispitelor este mare, dacă ele provin de la Dumnezeu, spre învățătură.
Prin ispite se dobândește virtutea. Dar să ne rugăm ca ispitele să nu vină din îngăduința lui Dumnezeu, căci acestea sunt mai presus de puterile noastre.
Dumnezeu îngăduie asemenea ispite din pricina egoismului nostru; desigur toți avem egoism, dar aici este vorba de egoismul care și-a făcut locaș înlăuntrul nostru și nu vrem în nici un fel să-l dăm afară și atunci Dumnezeu îngăduie să vină peste noi ispite care sunt mai presus de puterile noastre.
Atunci două lucruri se pot întâmpla:
-ori te smerești și Dumnezeu te iartă, ori,
-datorită marelui păcat al egosimului, te faci și mai rău și atunci se ajunge la sinucideri, ieșiri din monahism etc.
De aceea să-L rugăm pe Domnul să ne izbăvească de asemenea ispite.
Judecarea este egoism; nu vezi greșelile tale, ci pe ale celuilalt.
Un părinte ce avea darul înainte-vederii a văzut harul plecând de la un monah pentru că îl judecase pe un alt monah.
Un avva s-a mântuit și numele i-a fost scris în cartea vieții întrucât nu i-a judecat pe frații ce se purtau necuvincios.
Un alt avva a fost pedepsit trei ani de către un înger pentru că a căzut în judecarea apropelui.
Ispitele care vin la om au scopul de a-l smeri.
Mi-a spus părintele meu:
,,Din ispitele mari am primit har mare, am simțit harul, l-am atins.
De aceea trebuie să avem răbdare și să îndurăm cu nădejde ispitele”.
,,Despre credință și mântuire”- Efrem Athonitul – Ed. Egumenița
Mulţumesc pentru răspunsuri.
Aşa cred şi eu:
- Generalizarea, absolutizarea sunt o mare înşelare.
- Duhovnicul care vede cazul specific este de mare ajutor.
Doamne ajută!
Mihai
Doamne miluieste-ma!
Cristian Stavriu
Mulţumesc pentru specificare.
Aşa este ca Nu e voită.
Se poate spune că vin ispite asupra copiilor datorită părinţilor?
Omul face loc ispitelor, nu cred ca o cere ci doar lasa in sufletul lui o gramada de nise prin proasta intelegere a lucrurilor, prin egoism si mandrie.
Cand omul se ridica prea sus, Dumnezeu ingaduie ispita fara sa o provoace, ci doar o ingaduie ptr inteleptirea lui.
Omul de buna voie se lipseste de protectia divina, de aceea se spune ca celor mandri le sta impotriva.
Cred ca parintele Paisie este foarte explicit!
„Stiinta ascunsa in subconstient ” - nu este voita. Acestea sunt manifestari determinate de acumularile din subconstient si inconstient prin stilul de viata abordat si imprejurarile vietii. Sfintii sunt aceia care reusesc sa scoata totul de acolo si sa controleze. Acela care reuseste aceasta devine om in adevaratul sens al cuvantului.
Asa a fost palamadit omul, sa fie sfant, sa fie stapan pe sine prin Harul lui Dumnezeu. De la caderea lui Adam tot cadem!
Doamne miluieste-ma!
Cristian Stavriu
Eu cred că Dumnezeu îngăduie să vină ispitele pentru că de fapt tot noi le cerem mai întâi, mai cu ştiinţă conştientă sau mai cu ştiinţă ascunsă în subconcştientul nostru de care vorbeşte frumos Arh.Simeon Kraiopoulos în http://cristianstavriu.wordpress.com/category/sufletul-meu-temnita-mea/
Omul cere ispita atunci când se întinde mai lung decât e plapuma, atunci când întrece măsura.
