Tot ceea ce pricinuiește durere sufletului nostru și ne pogoară în tristețe devine o pacoste,un lucru nesuferit și de aceea este foarte important să avem înțelepciunea și trezvia de a ne poziționa foarte corect când aceasta apare. Simeon Kraiopoulos ne învață cum să înfruntăm necazurile cum să le convertim. Durerea este adesea locul în care ne întâlnim cu Dumnezeu iar pe de altă parte este modalitatea Lui de a ne atrage atenția asupra faptului că ceva este în neregulă. Înțelept ar fi să descoperim asupra cărui aspect vrea Dumnezeu să luăm aminte. Suferințele pe care le-au răbdat sfinții au avut o cu totul altă conotație. Dar să vedem ce ne învață Taina Suferinței:
Tristețea provenită din evenimente nefericite și îmrejurări neplăcute.
Există al doilea gen de tristețe care provine din anumite împrejurări nefericite sau din diferite evenimente cu care ne-am confruntat: boală, accident, pagubă, sau orice altceva. Incidentele acestea ne constrâng, ne doboară, sunt întâmplări neprevăzute care nu țin de noi, ci de ceilalți.
Toate acestea îl strivesc pe om, îl întristează și-l tulbură. Amintiți-vă că ne-am referit la versetul apostolului Pavel: ,,Cu tot necazul nostru, sunt covârșit de bucurie” (2 Corinteni 7, 4).
De ce era Apostolul Pavel mâhnit? Nu din pricina caracterului său, nu pentru că îi era rănit orgoliul – adică vroia să se dea drept o persoană fără de păcat înaintea lui Dumnezeu, însă nu putea din pricina greșelilor lui – ci pentru că potrivnicii îl urmăreau continuu, îl împiedicau, îl chinuiau, permanent avea de înfruntat strâmtori. Prin urmare, oprimarea din afară care îl înconjura de pretutindeni, mereu și cu multă tensiune, aceasta îl supăra.

Așadar, este cu putință pentru om să încerce acest al doilea fel de tristețe și foarte mulți oameni să fie sufocați înlăuntrul lor de tristețe. Se pierd, se dezorientează, sunt strâmtorați și toată lupta, toate eforturile, toată viața lor se istovește încercând evitarea acestui gen de tristețe. Este în zadar, atâta timp cât cineva este în această lume. Oricât ar prevedea lucrurile, oricât le-ar preveni, oricât le-ar rândui, oricât l-ar ajuta cineva se vor ivi lucruri neprevăzute, fapte, care nu pot fi sesizate și vrând nevrând, va fi constrâns, se va mâhni, va încerca tristețea, va suferi această strâmtoare.

Pe de altă parte, însă, omul poate să simtă așa precum spune Apostolul Pavel: ,,Cu tot necazul nostru, sunt copleșit de bucurie”.

În cazul primului fel de tristețe despre care am vorbit mai înainte, este cu neputință să simtă cineva bucuria, tocmai pentru că este vorba despre o tristețe demonică. Ea ar putea să nu existe, dar ne-o crează diavolul, pentru că adăugăm și ajutăm și noi la aceasta, când starea noastră nu este deloc bună. Omul, însă, poate să scape de această tristețe, nu este obligat să rămână în acea stare.

Al doilea gen de tristețe există, cu voia sau fără voia noastră. Dar iată că Apostolul Pavel ne spune aceste cuvinte: ,,Cu tot necazul nostru sunt covârșit de bucurie”. El are nu doar o simple bucurie, ci prea plinul bucuriei, pentru că, într-adevăr dinafară, omul poate avea asemenea tristeți și strâmtori însă Dumnezeu care ne însoțește pretutindeni, nu lasă să cadă asupra noastră tristeți mai mari decât am putea să purtăm.
Astfel, chiar dacă aceste stări ne doboară, putem să simțim bucuria despre care grăiește Apostolul Pavel și să încercăm să înfruntăm lucrurile în acest fel.

Taina Suferinței – Arh. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină 2007