Mare nevoie are omul să lupte cu sinele său, să-l strimtoreze un pic, să-l supună voinței, să nu-l mai lase să stăpânească dictatorial. Părinții din vechime aveau șiretlicurile lor în lupta aceasta duhovnicească știind să supună sinele, iubirea de sine, iubirea de confort și lenevire, voinței de desăvârșire creștină:.
Văzând odată starețul pe ucenic îngreuindu-se de bucate (că erau oarecari veniți seara la dânșii), i-a zis lui. ,„Nu știi că plânsul este făclie aprinsă, și, dacă nu te vei acoperi bine, îndată se stinge și se duce? Că și bucatele cele multe îl sting pe dânsul și somnul mult îl împiedică, dar și clevetirea îl prăpădește pe dînsul, așișderea și multa cuvântare, și, simplu, toată odihna trupului îl izgonește pe dânsul și-l pierde. Deci se cuvine ca cel ce iubește pe Dumnezeu și voiește să păzească plânsul, orice ar face în vreun lucru oarecare, să facă și lui Hristos parte”.
Zis-a fratele: ,,Ce este cuvântul acesta, părinte?”. Răspuns-a starețul: ,,Voiești să știi cum face cineva parte lui Hristos în fiecare lucru? Ascultă: când îți va cădea ție pâine curată, las-o pe ea cu socoteală altui frate, iar tu mânânc-o pe cea proastă  pentru Hristos. Și iarăși: de se va întâmpla vin bun, amestecă oțet, și să nu te saturi, ci lasă puțin zicând  ,,iată partea lui Hristos”. De vei afla pernă  moale, las-o pe dânsa și pune o piatră, pentru Hristos. Dacă, dormind, vei tremura de frig, rabdă, zicând ,,Alții nicidecum nu dorm”. De-ți vei face ție fiertură, stric-o pe ea puțin, zicând „alții, vrednici fiind, nici pâine nu mănâncă, iar eu, netrebnicul, mănânc și fiertură, dator fiind a mânca cenușă și spuză pentru grozăvia lucrurilor mele”. Și, simplu ,zicând, întru tot lucrul tău, amestecă puțin necaz și strâmtoare,  să dobândim acolo odihnă”.

EVERGHETINOSUL – Vol. II; Editura Egumenita 2006 – pag.347