de Simeon Kraiopoulos | Vizionări: 3809
Cel mai adesea rostim rugăciunea Doamne miluiește într-un mod sec fără a conștientiza că rostind-o trebuie să fim pe poziția cerșetorului, a aceluia care este sigur de faptul că are nevoie de milă. Chiar și în Biserică uneori rostim / cântăm această rugăciune în chip triumfalist. Atunci când suntem în suferință avem frângerea inimii și ne poziționăm oarecum corect, ne punem în poziția aceluia care cu adevărat cere, cerșește de la Dumnezeu ceva. În alte condiții însă, când facem pocăință pentru propriile păcate și nemernicii nu ne jelim autentic, nu ne vedem chiar păcătoși, avem întotdeauna puncte de referință către alți semeni mult mai păcătoși decât noi. Din această perspectivă Simeon Kraiopoulos ne explică cum ne vindecă Dumnezeu, de ce îngăduie suferința ca o școală peste sufletul nostru. Și iată ce ne spune sfinția sa:
Întotdeauna Domnul depășește așteptările noastre.
N-ar fi mare lucru pentru Dumnezeu ca atunci când venim și ne ungem, să ne vindece pe toți fără osebire.
N-ar fi mare lucru, dar nici n-ar avea însemnătate, n-ar avea valoare.
De altfel, Dumnezeu o va face, așa cum o și face. Noi suntem datori să alergăm la harul Lui și să cerem ceea ce avem nevoie, dar vindecarea aceasta nu are valore.
Are valoare să vii la Sfânta Taină și să pleci cu încrederea și cu certitudinea că s-a întâmplat, întocmai, ce ai cerut. Același lucru este valabil și pentru cele duhovnicești.
Omule, este cu neputință ca Dumnezeu să te lase în păcat, în patimi, în slăbiciunile tale, cu rănile păcatului.
El te va vindeca, dar vrea ca tu să crezi aceasta, chiar înainte de vindecare și mai ales, să crezi până într-atât, ca și cum deja te-ai vindecat.
Adică, atunci când participi la Taina Sfântului Maslu, în paralel să alergi la Domnul cu rugăciunea și cu pocăința pentru ca să te vindece, să te facă un om nou. Și crezând că va face aceasta vei rămâne sub harul Lui și vei pleca la casa ta, ca și cum așa s-au întâmplat lucrurile. Cu această certitudine, cu această credință să pleci.
Este lucrul de cea mai mare valoare și este cu neputință ca după aceea Dumnezeu să nu-ți vindece sufletul, să nu-l sature, să nu nască înlăuntrul tău o stare prin care, dacă-mi este îngăduit să vorbesc așa, să înnebunești de mulțimire și de fericire.
Nu-ți va veni să-ți crezi ochilor, tu cel care aveai impresia că niciodată nu vei fi îndreptat, nu vei fi vindecat, nu vei deveni așa cum vrea Dumnezeu.
Vei constata că ești un om nou, mult mai mult decât puteai să-ți închipui, să-ți dorești, decât reușeai să cuprinzi cu mintea și cu dorința ta.
Darul pe care-l oferă Dumnezeu sufletului nostru depășește întotdeauna ceea ce cerem, ceea ce nădăjduim, întrece orice așteptare a noastră.
Însă, și în neputințele trupești și în cele sufletești Domnul dorește să vadă credința, certitudinea despre care am vorbit.
Dacă primim aceste învățături, dacă le lăsăm să intre în sufletele noastre și arătăm credință și certitudine cât timp stăm aici, dar și după ce plecăm de aici, înțelegeți ce se va întâmpla în sufletul nostru?
Vă dați seama cât de schimbați vom fi, cât de schimbați vom pleca și cât de schimbați vom trăi oriunde ne-am afla?
Taina Suferinței – Arh. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină 2007
In viata de zi cu zi vedem doua feluri de cersetori, unii care sunt naimiti iar altii care au cu adevarat nevoi. cersetorul poate fi un personaj biblic. Cand omul in nevoie ajunge sa fie fortat de imprejurari sa cerseasca o face in chip umil. Cere avand constiinta de sine ca are o mare nevoie, se umileste, se prosterneaza cu smerenie. Pe de lata parte un om mandru nu prea poate cersi deoarece se injoseste. Asa si noi cand venim in fata Domnului, avem nevoie de smerenie, de intelegerea ferma ca avem nevoie de ceea ce cerem. Iar in cererile noastre ar trebui sa existe doar cele ce tin de sporirea noastra duhovniceasca pentru a deveni bineplacut lui Dumnezeu si a ajunge la a cauta Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si apoi celelalte ni se vor adauga. Aceasta cred eu ca este tinta.
Cristian Stavriu
Cersetoria fiind inrudita cu fariseismul, imi doresc sa cersesc smerit facand "pocăinţei roadă vrednică de ea".