Pravila Bisericeasca ne lămurește cu privire la ceea ce înseamnă ca o persoană care a ales deja votul călugăriei și și-a dedicat viața lui Hristos, săvârșește un mare păcat atunci când se răzgândește.
Căsătoria monahului n-a fost și nici nu poate fi admisă sub nici un motiv. El a făcut juruință, cum că-și aduce trupul și sufletul jertfă Domnului. Făgăduința sa făcut solemn în fața sfântului altar, unde îngerii și oamenii o mărturisesc și Domnul o primește, este un act de cult, un jurământ pe care nu-l poate retrage sub nici o formă, iar călcarea lui aduce osândă fără iertare ca lui Iuda (Num. 30,1-16; Deut. 23, 21-23; I Regi. 14- 45; Prov. 20, 25; Ecles. 5, 4 -5; F. Ap. 5,4). Justificările omenești nu-i poate ușura situația, căci el trebuie să știe de la început că trebuie să-și împlinească singur toate nevoile gospodărești. Poftele trupului, dacă și le stăpânește de la început în cuget și faptă cu ajutorul chemării harului (Matei. 19,11-12; I Cor.7,1-15;) și a credinței mai tare decât moartea, (I Cor. 9, 27), el ajunge la seninătatea curățeniei, încât pentru el a trăi este Hristos, iar a muri este dobândă, căci i s-a dat harul nu numai să creadă, ci să și pătimească pentru Hristos (Filipeni 1, 29). Însă, duhul adormirii întru păcate (Rom.11, 6), l-a dus la apostolie ca un căzut din har (Gal.5, 4; 12, 15). Numai o femeie și un naș înstrăinați de harul Domnului se mai pot apropia de el și un preot care numai cu buzele cinstește pe Domnul (Ier.8, 11; 23, 1; Matei.7, 21-23) va îndrăzni să-l cunune (Amos.2, 11-12), ca un păstor străin de turma lui Hristos, (Ioan. 10, 1-12). Deasupra tuturor zboară secera lui Zaharia (5, 3-4).

La Sfântul Vasile 18 și Ancira 19, se îngăduie căsătoria numai a surorilor, care au venit ca copil fără de voie la mănăstire, iar căsătoria lor se canonisește ca a două nuntă. Diaconița care nu are hirotonie, ci numai făgăduințele fecioriei întru a sluji Domnului, dacă se căsătorește se anatematisește (IV. ec. 15), iar monahii simpli se alungă din Biserică (IV. ec. 16) și numai după ce se reântorc la pocăință în mănăstire se canonisesc (IV. ec. 44), iar când rămân ca apostați în căsnicie, li se aplică cele zise de Domnul: ,,să nu mai fie în tine rodul (mântuirii) în veac (Matei 21, 19). Dacă sunt hirotonisiți, după ce se reîntorc în mănăstire, rămân caterisiți definitiv fără posibilitatea de a mai sluji vreodată (Ap. 25; VI. ec. 3, 6, 26; Neocez. 8, 9, 10; Sf.Vasile 3, 44, 51,70).

Să nu se consacre femeia diaconiță mai înainte de 40 de ani și aceasta să se facă numai după o examinare temeinică. Iar, dacă a primit hirotesia și a rămas câtva timp în serviciu și apoi s-a măritat, defăimând harul lui Dumnezeu, una ca aceasta să se anatematisească, împreună cu cel ce a luat-o de soți. (IV. ec. 15).

Fecioarei care s-a consacrat pe sine lui Dumnezeu și monahilor nu le este îngăduit a se căsători. Dacă unii vor face aceasta, să se afurisească. Dar, hotărâm ca episcopul să aibă putere a se purta omenește cu ei, daca revin în mănăstire IV. ec. 15.

Călugărul care face curvie, sau cel ce ia femeie pentru căsătorie și trăire împreună, dacă se întoarce la pocăință să se supuie în mănastire, epitimiilor celor prevazute în canoanele pentru curvie.VI ec. 44.

Cei ce făgăduiesc să trăiasca în feciorie (fără a fi monah), (cart. 41; IV ec. 15, 16; Neocez. I), și apoi se leapadă căsătorindu-se, să fie canonisiți un an ca și cei ce se căsătoresc a doua oara. De asemenea, hotarâm, ca fecioarele să nu viețuiasca împreună cu oarecare barbați (VII ec. 20) ajutându-se ca niște frați. -Ancira 19.

Cu privire la fecioarele care au necinstit fagăduințele lor și au căzut în desfrânare și care și-au călcat jurămintele pe care le-au făcut in fața lui Dumnezeu, părinții au socotit că trebuie să se poarte cu îngăduința față de ele și, în chip excepțional, să le primeasca la împărtășire dupa un an de pocaință, ca și cei ce se căsătoresc a doua oara. Pentru mine, întrucât biserica se mărește din zi in zi, cu Harul lui Dumnezeu și că numărul fecioarelor se înmultește tot mai mult, socotesc că este bine ca să cercetăm cu grija adevăratul sens al Scripturii, cu privire la aceasta problemă. Văduvia este mai prejos decât fecioria si păcatul văduveloreste mai mic decâtal fecioarelor. Deci, să cercetam ce a scris Pavel lui Timotei: "De văduvele tinere să te ferești"(de a le primi în rândul văduvelor consacrate, pentru că, când slăbiciune vieții lor se înfierbântă, le împing să lepede jugul lui Hristos și astfel, ele vor să se căsătorească iarăși, fiind împinse de osândă, călcându-și credința, în făgăduințele depuse de mai înainte). 1 Tim. 5, 11-12

Dacă, o văduvă cade într-un păcat așa de greu, călcându-și făgăduințele, pe care le-a făcut față de Iisus Hristos, ce trebuie să socotim despre o fecioară, care s-a făcut mireasa lui Hristos și un vas sfințit pentru Dumnezeu? Dacă o servitoare care se dedă la păcate, făcând necinste casei stăpânului ei, face un mare păcat, cu atât mai mult când însăși soția lui preacurvește și necinstește patul soțului ei prin poftele ei ticăloșite, tot așa șio văduvă se va trata mai ușor ca o servitoare stricată, iar fecioara va fi osândită ca o femeie prea-curvă (Lev. 20, 10).

Deci, se numeșt preacurvar omul care păcătuiește cu o femeie străină și care nu poate fi primit la împărtașire până nu se va lăsa de păcat, tot așa vom hotărâ și asupra celui ce a înșelat pe o astfel de fecioară (spre a o lua in căsătorie).

Se numește fecioara, aceea care s-a făgăduit de bună voie să slujeascălui Dumnezeu. Ele trebuie să renunțe pentru totdeauna la căsătorie, ca să poată trăi într-o deplină sfințenie și noi socotim făgăduința lor a fi valabilă numai din timpul când le au ajuns la deplinatatea judecaților mintale. Noi nu ținem seama de făgăduințele pe care le fac în timpul copilariei lor, se cuvenea ca ele să aibă vârsta de șaisprezece sau șaptesprezece ani, pentru că ele să ajungă la vârsta potrivită de a judeca și numai după ce vor fi supuse la o încercare stârnitoare și numai dupa ce ele se vor ruga stăruitor să fie primite în rândul fecioarelor, se cuvine a primi ca valabile făgăduințele lor și a pedepsi cu asprime pe cele care s- ar lepada de făgăduințele făcute. Dacă ele, vor fi aduse de părinții, frații sau rudele, care vor să le afierosească fecioriei mai înainte de a ajunge în vârsta deplinei judecați, din motive omenești, trebuie sa bage bine de seamă când se primesc și apoi a se cerceta cu grijă faptele și scopurile pe care ele le au. – Sf.. Vasile 18.

Cu privire la bărbați, noi nu cunoaștem să facă astfel de făgăduințe (de a trăi în feciorie între mireni),decât numai pe cei ce intră în viața monahală, unde făgăduiesc pe tăcute să trăiască în feciorie. Dar și aceștia trebuiesc bine cercetați mai înainte șisă facă făgăduința clară înaintea soborului, pentru ca apoi, nu cumva să se dea la viată cea iubitoare de trup a plăcerilor lumești și să poată fi pe drept canonisiți ca șicei ce curvesc". Sf. Vasile, 19

Femeile, încă eretice fiind, care au făgăduit făgăduința fecioriei, apoi se leapadă de făgăduințele lor spre a se căsători, socotesc că nu trebuie a fi osîndite, fiindcă legea canonică nu obligă decât pe acelea care o recunosc și i se supun, pe când ereticii nu au încă jugul lui Hristos și nici nu recunosc legea Lui. Odată cu mărturisirea de credință când intră în biserică prin botez, ele se curățesc de păcate, fiindcă li se iartă tot ce au făcut mai înainte, fiind ca niște catehumene. Unele ca acestea, nu trebuiesc primite în biserică fără a fi botezate, pentru că ele să se poată bucura de toate drepturile renașterii înviața creștină ca rnirence. -Sf. Vasile 20.

Creștinuleste liber să aleagă căsătoria sau fecioria, dar din moment ce s-a hotarât de buna voie pentru viața feciorelnică și a intrai în lupta de monah, nu mai poate da înapoi".-Sf. loan Hrisostom, despre feciorie 38.