În Vechiul Testament avem și cartea profetului Osea, un profet despre care nu se cunosc foarte multe detalii, înafară de căsătoria aceea simbolică. Limbajul său liric, ale cărui imagini depăşesc în intensitate pînă şi pe cele din profetul Isaia, trădează gustul său pentru frumos şi o cultură neobişnuit de elevată pentru vremea respectivă. Nu putem spune însă dacă Osea aparţinea cercurilor sacerdotale ori celor profetice, sau dacă avea o meserie precisă. IPS Bartolomeu Anania în traducerea sa ne prezintă o introducere frumoasă la această carte:

Osea, al cărui nume înseamnă „Dumnezeu mântuieşte“, fiul lui Beeri (un personaj despre care nu ştim nimic), a trăit în regatul de nord (Israel) şi şi-a exercitat mandatul profetic între anii 750 şi 730 î. H., fiind contemporan cu Amos şi, ca început, cu puţin în urma acestuia. Spre deosebire însă de păstorul din regatul de sud, el era un om cultivat, familiar cu casta preoţească şi cu teologia vremii.

Sub domnia lui Ieroboam al II-lea (783-743), regatul Israel trece printr'o gravă criză politică şi morală. Regele restabileşte, într'adevăr, hotarele legitime ale ţării, dar nu are nici pe departe autoritatea de a stăvili invazia idolatriei care se întinde ca o pecingine şi afectează o bună parte a populaţiei. Pe de altă parte, moravurile clasei conducătoare se degradează vertiginos; dregătorii devin asupritori, preoţii înşişi devin pradă viciilor şi provoacă deruta poporului. Acesta este contextul general în care profetul este chemat să intervină sub autoritatea lui Dumnezeu, să scuture conştiinţele şi să anunţe iminenţa unei catastrofe dacă între timp nu intervine, neapărat, pocăinţa.

E cunoscut faptul că Domnul le impune unor profeţi anumite gesturi sau acte simbolice, cum sunt acelea ale lui Isaia, Ieremia sau Iezechiel. Povara biografică a lui Osea însă are un caracter cu totul insolit, ceea ce a dat naştere multor comentarii şi ipoteze. Dumnezeu, pur şi simplu, îi porunceşte să se căsătorească cu o prostituată, un mariaj din care vor rezulta doi copii, ei înşişi purtând stigmatul mamei lor. Toate analizele textuale duc la concluzia că nu e vorba de o vedenie, ci de o căsătorie reală şi care, în plan simbolic, e menită să anunţe prăbuşirea regatului şi a suveranilor lui (ceea ce, într'adevăr, se va întâmpla în 731). Ca şi cum aceasta nu ar fi fost de-ajuns, profetul primeşte poruncă să contracteze o a doua căsătorie, tot cu o femeie de moravuri uşoare. Prin aceste două experienţe de viaţă, Osea devine primul profet care lansează alegoria mariajului dintre Iahvé şi fiii lui Israel; aceştia din urmă, prostituându-se cu „dumnezei străini“, adică cu zeităţile cultelor idolatre, stârnesc o adevărată şi cumplită gelozie a Soţului înşelat, care Se mânie, Se răzbună, pedepseşte, avertizează, suferă şi aşteaptă, dar al cărui singur sentiment adevărat şi constant este marea Sa iubire faţă de soţia infidelă. Această temă va fi preluată de către urmaşii lui Osea şi va face o carieră strălucită în marea literatură profetică. De altfel, stăruinţa cu care el abordează iubirea (pe care cineva a numit-o „marea pasiune a lui Dumnezeu pentru om“) face din Osea un precursor al Evanghelistului Ioan.

Pentru traducătorii lui Osea nu e un secret că scrierea lui constituie o adevărată piatră de încercare. Predicator şi poet de primă mână, el se rosteşte concis, apăsat, autoritar, deseori abrupt, dar şi cu fineţea prin care transpare, sublimat, propriul său univers lăuntric.

Sfânta Scriptură - Biblia - IPS Bartolomeu Anania