Mare nevoie avem să învățăm calea ce duce la mântuire, mare nevoie avem să ne deprindem cu urmarea căii lui Hristos. Din sfaturile părintelui Sofronie Saharov înțelegem cu claritate că singura cale pe care diavolul nu ne poate însoți și nici ispiti este calea smereniei, calea deșertării sinelui, acea coborâre spre „cele mai de jos ale pământului”. Lupta omului modern este de a domina, de a stăpâni pe semeni, popoare și teritorii. Acest mod de gândire este unul potrivnic firescului omenesc, este o cale ce duce la pieire, la dezbinare, la convulsii și războaie fie interioare fie exterioare. Dar să vedem ce ne spune:
Părintele Sofronie spune că omenirea este asemenea unei piramide alcătuite din diverse nivele sociale. Dezbinarea și inegalitatea dintre ele sunt urmarea căderii protopărinților.
Cei care se află în vărful piramidei stăpânesc și asupresc pe cei aflați mai jos (cf. Mat. 20, 25), iar dreptatea către care tinde duhul omului zidit după chipul lui Dumnezeu lipsește. Prin urmare, pentru a tămădui întreaga omenire, pentru a o scoate din impasul acestei nedreptăți și a-i ridica pe toți cei asupriți.. Hristos întoarce piramida ființării, punând vârful piramidei ca bază și întemeind astfel desăvârșirea ultimă.
Neîndoielnic, vârful piramidei întoarse este Însuși Hristos, Cap al Trupului noii zidiri. La vârful piramidei întoarse împărtășește Duhul smerit și mântuitor al lui Hristos cel răstignit care a primit să moară ,,pentru popor” (Ioan 18, 14).
Acolo, la vârful piramidei, potrivit cuvântului dezvăluitor al Părintelui Sofronie, viază o cu totul altă viață, strălucește o cu totul altă lumină și se respiră o cu altă mireasmă.
Hristos este Stăpânul și slujitorul acestei nespuse iubiri care se deșartă pe sine. În fiecare manifestare a ei, iubirea Lui este absolută și desăvârșită. Ea se dovedește desăvârșită înaintea Tatălui Ceresc prin aceea că a primit să ia chip de rob ca om (cf. Filip. 2,7); dar și înaintea omului, prin ascultarea Lui și prin primirea crucii de ocară (cf. Evr. 12, 2).
În grădina Ghetsimani, Hristos S-a încredințat pe Sine cu totul voii Tatălui Ceresc. Și-a jerfit trupul pe cruce și S-a pogorât cu sufletul Său cel Sfânt la iad spre mântuirea tuturor. El Însuși ne-a încredințat că „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are” (Ioan 15, 13). Desăvârșirea și măreția sfințeniei lui Hristos, așa cum s-au descoperit ele în dumnezeiasca deșertare de Sine și în iubirea Sa smerită, într-atât l-au uimit pe Părintele Sofronie încât a spus cu adâncă smerenie: „A trăi creștinește este cu neputință: creștinește se poate numai muri, precum murea Apostolul Pavel în toate zilele. Moartea aceasta însă se petrece mai ales în sfera cugetării și a făpturii omului celui vechi și este o pogorâre la cele de jos, o călătorie spre vârful piramidei întoarse, urmându-l pe Hristos în fiece zi”.
Va urma.....

Colecția CRINII ȚARINII - Merinde pentru monahi - Arhm. Zaharia Zaharou
Editura Nicodim Caligrafu – Sfânta Mănăstire Putna 2012