Iubirea de Dumnezeu și de semeni cât și credința auntentică sunt cele care ne pot determina să luăm asupra noastră neputințele lumii acesteia plângând păcatele ei ca propriile noastre păcate. Numai în acest chip lumea poate fi salvată de la dezastrul către care se îndreaptă. Rugăciunea pentru aproapele presupune particparea la starea lui (bună sau rea), deci, de multe ori suferință. Astfel „măsura” rugăciunii pentru aproapele este măsura dragostei. Ne rugăm pentru aproapele, cu adevărat, atât cât îl iubim și de aceea părintele Sofronie Saharov (prin Zaharia Zaharou) ne pune în față aceste aspecte ale Vechiului Testament:
Adevărul acestei mari științe a fost cunoscut și de prooroci, precum ne dăm seama din cuvintele Proorocului Miheia: „Răbda-voi certarea Domnului căci am păcătuit Lui” (Mih.7, 9), sau ale lui Daniil: „a Ta, Doamne, este dreptatea, iar a noastră rușinea feței” (Dan.9, 7).
Această minunată știință a fost propovăduită în chip proorocesc și de cei trei sfinți tineri din Babilon. aceștia s-au osândit pe sine ca vrednici de pedeapsa cuptorului, luând asupra lor păcatele poporului care se lepădase de credința strămoșilor lui. Și tocmai atunci un al patrulea Tânăr S-a pogorât din cer în cuptor ca să-i astâmpere văpaia și să le fie Însoțitor celor trei tineri în suferința lor nedreaptă. Și după cum mărturisea nemilosul împărat Nabucodonosor, înfățișarea celui de al patrulea era asemena „Fiului lui Dumnezeu” (Dan.3, 25).
Cei trei tineri s-au rugat smerit Dumnezeului părinților lor: „Păcătuit-am, fărdelege am făcut depărtându-ne de Tine; în toate am greșit Ție, poruncile Tale nu le-am ascultat, nici nu le-am păzit, nici n-am făcut după cum ne-ai poruncit ca să ne fie bine. Și toate câte le-ai adus asupra noastră întru dreaptă judecată sunt, dându-ne pe noi în mâinile vrăjmașilor noștri” (Tin.5-8).
Cu alte cuvinte, tinerii s-au smerit cu duhul și și-au aplecat cugetul la adâncul judecății lui Dumnezeu. Au primit pedeapsa nemilosului împărat fără a deznădăjdui, precum vedem din cuvintele lor: „Dar nu ne lăsa pe noi până în sfârșit, pentru numele Tău Doamne, și mila Ta nu o lua de la noi” (Tin.10-11).
Cei trei tineri au purces în chip proorocesc pe calea cea pogorâtoare pe care avea să o dezvăluie Fiul lui Dumnezeu, s-au aflat pe calea smerită a pogorârii la iad a Domnului nostru Iisus Hristos.
De vreme ce Domnul este Calea, precum El însuși a adeverit-o, cei trei tineri s-au învrednicit să-L aibă ca însoțitor pe Hristos, mai înainte ca Acesta să se fi întrupat. Căci Acesta S-a pogorât în cuptor și umbla prin mijlocul vpăii împreună cu ei, păzindu-i nevătămați (cf. Dan.3, 25).
Un învățător desăvârșit într-ale „marii ștințe” este și tâlharul cel bun. Spânzurat pe cruce și văzând cu ochii sufletului iadul care avea să-l înghită din pricina nelegiuirilor lui, a aflat puterea să mărturisească fărădelegea lui, a aflat și nevinovăția Dumnezeului răstignit; Acesta însă nu a făcut nici un rău. Și i-a zis lui Iisus: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta” (Luc.23, 41-42). Domnul i-a auzit rugăciunea și în aceeași zi l-a luat cu sine în rai.

Merinde pentru monahi - Arh. Zaharia Zaharou – Editura Sfânta Mănăstire Putna