de Cristian Stavriu | Vizionări: 3438
Sfatul zilei de 2 august
Puneți-vă nădejdea în Dumnezeu
„Eu sunt; nu vă temeți!”(Marcu 6, 50)
În timpul furtunii, când Apostolii erau cuprinși de spaimă, a răsărit dintr-odată o voce necunoscută: „Eu sunt; nu vă temeți!” și furtuna s-a potolit îndată și vântul a tăcut. Ucenicii au fost uimiți din cale afară de această neașteptată schimbare.
De unde această uimire, de vreme ce în ajun fuseseră de față la o minune nu mai puțin surprinzătoare? Evanghelia ne spune „că nimic nu pricepuseră din minunea pâinilor, deoarece inima lor era împietrită” (Marcu 6, 52).
Așadar, de fiecare dată când nu înțelegem ce vrea să ne spună Dumnezeu, când uităm de milele sale, când ne îndoim de ajutorul Său, să reținem că nu este vorba de o scăpare a memoriei, ci de o răceală a simțămintelor, fiindcă inima ni s-a pietrificat, a „împietrit”.
Sensul lăuntric, latura instructivă, relația spirituală dintre minunile săvârșite de Mântuitorul le vor fi scăpat ucenicilor, de aceea între timp Domnul le repetă „lecția”: Puneți-vă nădejdea în Mine și tot ce este al Meu va fi și al vostru, ajutor de la Mine vă va veni, dar nu la timpul pe care vi-l doriți, ci la timpul Meu.
Ce minune a stat la temelia acelei neistovite iubiri, care a pare mereu în viața fiecăruia și se repetă la nesfârșit pentru cei ce au crezut în ea. Mâna lui Dumnezeu nu va refuza pe nimeni, fiindcă „în veac este mila Lui” (Psalmi 135, 6).
Minunile lui Hristos i-au făcut pe ucenicii Săi să sporească în credință pe baza a ceea ce au văzut și au trăit ei înșiși, pentru ca slujirea lor să fie mereu lucrătoare și proaspătă.
De atunci nimic nu s-a schimbat. Hristos este același și „în veac este mila Lui” . Ne putem avânta fără frică în luptă cu viața, știind că vom învinge orice dușman, cu puterea lui Hristos.
E o putere care trebuie reînnoită în fiecare zi, pentru ca să n-o pierdem. În primul rând, începând ziua în care nu de puține ori ne așteaptă situații complicate și sumedenie de încercări mai mari sau mai mici, trebuie să ne punem nădejdea în Dumnezeu. Atunci vom putea aștepta în liniște cele neprăvăzute. Domnul ne va ajuta să ieșim de fiecare dată biruitori!
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia