de Cristian Stavriu | Vizionări: 2811
Sfatul zilei de 28 iunie
Continentul frățietății
„Iar marea nu mai este.” (Apocalipsă 21, 1)
Știm că în lumea fizică mările ocupă un spațiu mult mai mare decât uscatul. Putem spune că același lucru se petrece și în lumea spirituală. Oamenii nu trăiesc în prietenie, ca frații, pe un sigur, indivizibil contient. Dimpotrivă, existența lor pare a se desfășura pe o sumedenie de insule, despărțite între ele de un ocean în continuă furtună. Între viața noastră și viața fraților noștri se cască un adevărat abis, pentru care nu suntem în stare să trecem, iar acest abis este egoismul. Cauza neîncetatei stări de alarmă în care ne aflăm stă într-o înstrăinare reciprocă.
Trăim doar pentru sine și de aceea într-o inevitabilă deșertăciune. Gândurile oamenilor, ca niște talazuri într-un zbucium continuu, se întorc mereu acolo unde s-au iscat: la noi înșine.
Acea înaltă viața spirituală, care se deschisese în fața Apostolului Ioan pe insula Patmos, înfățișa însă o altă priveliște: toate aceste opreliști, toate abisurile dispăruseră: pământul se arată în integralitatea lui. Întreaga omenire devenise un singur continent. Nu mai existau nici diferențe între persoane, toți deveniseră ca o singură ființă. Oamenii vedeau cu aceiași ochi, simțeau la fel, lucrau mână-n mână, în fața tuturor se desfășura slava cerească. Purtând fiecare povara altuia, uitaseră de propria lor personă. Agitata mare a grijilor personale își găsise, în sfârșit, liniștea, o pace profindă, ireversibilă, pusese stăpânire pe orice suflet.
În clipele când povara vieții pare să ne fi istovit cu desăvârșire, când ni se pare că nu mai putem suporta să trăim, când încercăm să ne punem la adăpost de furtuni și de vreme rea, să ne ridicăm privirile spre Cel al cărui jug este bun și a Cărui povară ușoară.
Doamne, fă-mă să uit de mine, pentru a putea intra în bucuria Ta, în pacea Ta veșnică!
Ajută-mă să-mi ridic crucea, pentru ca puterea crucii să mă poarte și să mă facă să merg înainte!
Suflă asupra mea duhul renunțării de sine și al iubirii, care spulberă orice tulburare și orice spaimă.
Fă să mă unesc cu marele continent al fraternității întregii omeniri, să văd că valurile agitate din jurul meu se potolesc, și voi putea înțelege cu inima cuvintele Apocalipsei: „Iar marea nu mai este”.
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia
