Părinte Cristian, am citit mesajul dv. încă de atunci când l-aţi scris. Iată, au trecut 3 săptămâni de atunci, timp în care m-am tot gândit, m-am tot gândit la ce aţi scris. Apoi, săptămâna trecută am văzut o emisiune - de altfel foarte interesantă - pe Trinitas TV, unde se vorbea chiar despre destin, despre predestinare.
Şi ştiţi ceva?
Nu mai reţin exact cine era invitatul emisiunii (un preot, desigur) care spunea exact ce spuneţi şi dv. Că viaţa ne-o facem singuri, că alegerile noastre ne aparţin în totalitate.
S-ar putea să aveţi dreptate. De fapt, cred că aveţi dreptate. Există un soi de PREştiinţă. M-am întrebat ce este aceea PREştiinţă. Acum am înţeles. Cred că am înţeles.
Am citit şi recomandările dv., articolele din link-uri...
Cu toate că mai am dubii, balanţa se înclină deja către ceea ce aţi afirmat.
Mulţumesc.
Şi vă rog tare mult, dacă mai aveţi şi alte articole pe teme de genul ăsta, scrieţi-le aici. Cu siguranţă mai revin.
Multă sănătate şi numai bucurii vă doresc!

Nu exista predestinatie! Biserica Ortodoxa explica acest fapt cu multa simplitate. Atotstiinta lui Dumnezeu nu inseamna predestinatie ci inainte vedere. Omul cu libertatea lui actioneaza in viata sa. Daca exista predestinatie trebuie anulata judecata. Cum pot fi judecat eu, nascandu-ma predestinat ptr iad, insemnand ca orice bine as face eu tot nu voi reusi sa ajung in Rai. Exemplele pe care le-ai dat au legatura cu atotstiinta, prestiinta, inainte vederea lui Dumnezeu care nu influenteaza deciziile noastre. Exista o teorie a predestinatiei moderate atunci cand Dumnezeu ca ziditor are dreptul asupra zidirii sale sa faca ce vrea si atunci poate influenta in chip proniator unele lucruri spre mantuirea mai multora dar nici in cazul acesta nu putem vorbi de o fortare a lucrurilor.
Am scris in mare graba, sper ca am fost inteles. E logic ca nu exista soarta. Soarta si-o face omul prin deciziile sale.
Mai spun unii> asa i-a fost scris!. Prostii, prostii, prostii. Sa nu confundam lucrurile.
Daca este neclar, revin!

Pr. Cristian Stavriu

https://cristianstavriu.wordpress.com/2010/07/21/ce-alegem-soarta-destinul-predestinatia-sau-pronia-lui-dumnezeu-pilde/

www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/pravila-bisericeasca/predestinatia-82033.html

dati pe google predestinatie in ortodoxie si veti gasi multe titluri

Părinte Cristian, spuneaţi în predica de mai sus că nu există soartă.
Iertat să-mi fie, dar eu zic că există. Şi o să vă dau câteva exemple tot din predicile dv. pe care le-am ascultat de-a lungul timpului.
Nu mai ştiu exact în ce dată aţi postat dv. predica, dar dădeaţi un exemplu de femei care fac avoturi. Ei bine, avortul este un păcat foarte mare, ştim cu toţii. Şi Dumnezeu se supără când femeile fac aşa ceva.
De ce s-a supărat pe o femeie oarecare, să zicem?
Pentru că ea a făcut avort, iar pruncul nenăscut urma să ajungă un mare episcop sau un mare arhiereu.
De unde ştie Dumneezeu asta?
Pentru că El ştie dinainte ce va ajunge fiecare. Dacă nu există soartă - aşa cum spuneţi - atunci de unde ar fi ştiut Dumnezeu că pruncul acela trebuia să ajungă un mare preot?
Sau, alt exemplu.
Tot din predicile dv.: povesteaţi la un moment dat o întâmplare. Un om s-a rugat la Dumnezeu să i se arate. Şi atunci Dumnezeu a trimis un înger care l-a insotit pe om in drumul său. Ajunşi la o casă unde locuia o familie cu mai multi copii, ingerul a omorat copilul de 3 ani, pe cel mai mic. Însoţitorul nu avea voie să întrebe nimic până la sfârşitul drumului. Apoi, la o bodegă, îngerul a binecuvântat şi a făcut semnul crucii, iar în al treilea loc era o biserică abandonată, iar îngerul a aruncat cu pietre în locul acela.
Când au ajuns la destinaţie, omul l-a întrebat pe înger de ce a făcut toate astea, iar îngerul i-a explicat că acel copil mic, de 3 ani, l-a luat Dumnezeu acum pentru că altfel ar fi ajuns un tâlhar. La bodega respectivă erau 2 preoţi înăuntru care vorbeau de întemeierea unei biserici şi de aceea îngerul a binecuvântat, iar în al treilea loc, la biserica părăsită, bântuiau demoni.
Eu mă refer la primul caz, părinte.
Dacă nu avem soartă, aşa cum afirmaţi dv., atunci de ce Dumnezeu a spus că acel copil ar fi ajuns un tâlhar?

Sau acel exemplu cu femeia care avea un băiat de 12 ani şi s-a îmbolnăvit de o boală necruţătoare. Şi femeia s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi, înnebunită de durere, a arătat pumnul către cer. Iar Dumnezeu l-a vindecat pe copil, însă la 18 ani acesta a devenit un hoţ, un pungaş. A căzut de pe gard şi a murit, în timp ce era urmărit de poliţie.
Şi atunci femeia a înţeles că Dumnezeu l-a vrut pe acel copil înainte de a deveni un om al răului.
Atunci?
Părinte, am vrut să spun prin toate astea că noi avem o soartă, un destin, avem ceva predestinat.
Stiţi?
Când mama lui Julio Iglesias era insărcinată, şi-a auzit propriul prunc plângând în pântecele ei. Şi cineva i-a spus atunci: "Acesta e un semn divin. Copilul tău va avea lumea la picioare. Va ajunge să fie cunoscut de întreg mapamondul." Şi aşa a şi fost, aşa şi este.
Poate nu am înţeles eu bine, dar părinte, eu cred că suntem predestinaţi.
Când Părintele Ierarh Nectarie avea în jur de 10 ani, tatăl său i-a zis: "Fiule, tu vei un sfânt." De unde credeţi că ar fi avut tatăl său această revelaţie, de unde credeţi că ar fi ştiut dinainte dacă nu de la Dumnezeu?
Încă înainte de a se naşte, Dumnezeu l-a trimis pe acest pământ în calitate de sfânt.
Ce spuneţi, părinte?
Greşesc?
Dv. ce spuneţi?
Pentru că, în acest caz, eu nu mai înţeleg nimic.
Părinte, toată viaţa noastră ne este trasată încă mult înainte de a ne naşte.
Şi atunci mă întreb retoric: dacă gândurile bune vin de la Dumnezeu, iar cele rele de la cel rău, dacă facem fapte bune pe lumea asta, înseamnă că noi, de fapt, nu avem niciun merit. Fiindcă meritul tot lui Dumnezeu îi aparţine, fiindcă El a venit cu ideea cea bună, nu noi. Noi suntem simpli pioni pe tabla de şah a lumii.
Poate, în cel mai bun caz, meritul să ne aparţină pentru că noi, oamenii, ducem la bun sfârşit acel gând bun care vine tot de la Creator. Aici da. Avem, mai bine zis, ni s-a dat capacitatea de a alege dacă să facem ceva bun sau nu, dacă să facem ceva rău sau nu.
Dar e doar o chestiune de alegere în lucruri mărunte. Lucrurile mari, ce ţin de destin, nu avem noi liberul arbitru, părinte, din păcate. Dacă ar fi aşa, nu ne-ar fi sortit să murim în accident de maşină de exemplu, în condiţiile în care noi mergem regulamentar, iar un altul intră în noi, să zicem.
Nu credeţi?
Nu vreau să stârnesc vreo polemică - Doamne fereşte! - dar credeţi că aţi putea să ne explicaţi ceea ce pare a fi, la o primă vedere, o contradicţie?
Mulţumesc.

Sfinte Ioan Botezatorul , roaga-L pe bunul Dumnezeu sa ne mantuiasca pe toti! AMIN!