Taina întâlnirii cu Dumnezeu este de nepătruns pentru sufletul care încă nu-L cunoaște pe Creatorul său. Atât de zbuciumat, de fărâmițat și împrăștiat este omul cel lipsit de simplitate și de înțelegerea că există un Dumnezeu, un Dumnezeu ce pe deasupra îi este și Tată iubitor și pururea privighetor. Alunecarea aceasta care ne impinge spre anaforul lumii moderne, această gaură neagră care ne soarbe pe nesimțite nu ne dă răgazul de a privi spre interiorul nostru. Părintele Simeon Kraiopoulos ne explică cum tainic Dumnezeu se apropie de om prin suferință, singura cale prin care omul mai poate reveni în fire, în realitatea care-L cuprinde si pe Dumenezeu. Abia în suferință omul realizează neputința firii omenești, își pierde nădejdea cea pusă în făptura muritoare și începe să caute un sprijin „mai sus” la Cel ce nu înșeală niciodată așteptările, la Cel ce iubește pururea.

Simți ce înseamnă că Dumnezeu nu a avut milă de tine.
Nu mă îndoiesc deloc de ceea ce voi spune acum: există situații când Dumnezeu îngăduie să vină asupra ta un necaz despre care tu să zici: ,,Dumnezeul meu, să fi venit toate celelalte, dar nu acesta!” Și poate fi un accident, o nenorocire, o nedreptate, o dramă. Sau poate să fie ceva cu desăvârșire tainic, înlăuntrul sufletului tău, pe care nimeni nu-l ia ca pe o noutate, dar pentru tine este lucrul cel mai rău cu putință. Omul ajunge să spună înaintea lui Dumnezeu: ,,Toate celelalte dacă ar fi venit, ar fi fost ce-ar fi fost, dar nu aceasta!”

Atunci când omul vede iubirea lui Dumnezeu, înțelegând că nu i-a arătat milă, este ca și cum ar pipăi binele. Este foarte important si știe din ce pricină Dumnezeu nu are milă de el. Cunoscând că în cele din urmă vei zice: ,,Binecuvântat să fii, Dumnezeule meu!” nu-ți arată milostivirea Sa și îngăduie să pătimești pentru binele tău, să fii rănit, să suferi, să sângerezi.

Uneori, omului i se pare că este aproape de nebunie și atunci vede iubirea nemărginită, nesfârșită a lui Dumnezeu pe care n-o poate cuprinde, ci doar o simte, o trăiește. Și sufletul se folosește mai mult când ,,trecând prin foc și apă”, așa cum zice Psalmistul, nu numai că a simțit durerea, a sângerat și vede că-i este bine, ba mai mult, pătrunde în iubirea lui Dumnezeu, în pogorământul făcut de Acesta, în toată această taină: că l-a cuprins, l-a luat de mână și este al Lui.
Taina Lui Dumnezeu nu o putem înțelege, este lucrarea Lui. Nu contează dacă tu ai făcut ceva, ai ajuns undeva, ești important, ci minunat este că Dumnezeu acolo unde nu te atepți și nu înțelegi.
Și-a arătat iconomia, pogorământul Său și nu Și-a vădit mila față de tine, ci te-a lăsat să suferi, să pătimești tocmai ca să te miluiască. Iată, iubiții mei, cam așa stau lucrurile.

Taina Suferinței – Arh. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină 2007