de Cristian Stavriu | Vizionări: 2511
Sfatul de 29 ianuarie
Reînsuflețește harul lui Dumnezeu
„E pricina pentru care te îndemn să reînsuflețești harul lui Dumnezeu care este în tine”.(II Timotei 1, 6)
Fiecare om, oricât de neînzestrat ar fi, posedă cel puțin o calitate pe care trebuie să și-o dezvolte. Marele „Iconom” împarte cel puțin un talant slujitorilor Săi, dar din păcate nu toți știu să I-l întoarcă. De cele mai multe ori le lipsește râvna pentru a spori darul primit de la Dumnezeu, fie din cauza modestei și a timidității, fie din cauza lenei .
Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne gândim la acei cărbuni care, pentru a-i face să nu se stingă, trebuie ținuți în spuza cenușii, chemându-ne la treabă: reînsuflețiți darul lui Dumnezeu, faceți-l să nu se stingă, nu-l mai lăsați să mocnească în nepăsare sau lene, faceți-l să sporească și să se desăvârșescă neîncetat.
Fie că este vorba de darul cuvântului, sau de darul creației, de darul de a-i învăța pe alții, sau de darul scrisului, oricare ar fi talentul sau îndemnarea de a face ceva trebuie folosit spre slujirea lui Dumnezeu.
Este întristător să vezi câte forțe proaspete se irosesc în zadar! Câți oameni instruiți, aflați în situații sau pe poziții favorabile, care dispun de mijloace și de timp, se complac în inactivitate, nu aduc nici-un folos, în timp ce ar putea deveni îndrumători, dascăli și sprijin pentru tânăra generație.
Acești oameni sunt ca niște sfeșnice lucrate cu mare iscusință și migală, destinate să răspândească lumină, dar care rămân neaprinse și, prin aceasta, inutile și fără rost. „Reânsuflețește darul lui Dumnezeu!”, suflete al meu, ca să nu te afli printre acești luminători inutili și ține minte că cel mai mare dar de la Dumnezeu este „Viața veșnică întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 23), care trebuie să sălășuiască în tine, să ardă și să dea lumină. Primește acest dar, fă-l să-ți lumineze și celelalte daruri, să te îndrume și să-ți dea avânt!
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia