Avem nevoie să înțelegem cu adevărat cum stau lucrurile în ceea ce privește Sfânta Tradiție și Sfânta Scriptură.
Catehismul Ortodox ne învață că ele sunt complementare și că ele numai împreună formează revelația în totalitate, în întregul ei. Biserica este aceea care păstrează intactă această învățătură și ea este aceea care ne garantează dar și argumentează veridicitatea închinării în duh și adevăr sub asistența Duhului Sfânt ferindu-ne de eretici, erezii si secte.
Tradiţia e schimbătoare sau neschimbătoare?
Aluatul Împărăţiei lui Dumnezeu e amestecat cu framântătura omenească şi ce e neschimbător stă la un loc cu ce e schimbător şi trecător. Păzind ce trebuie, Biserica rămâne de-a pururi aceeaşi şi viaţa ei în Duhul nu cunoaşte adăugire sau micşorare.
Tradiţia, fiind curentul de viaţă al Bisericii, sta în strânsă legătură cu valorile si nâzuintele spre desăvârşire ale credincioşilor.
Credinţa şi morala creştină sunt neschimbătoare, ca roade ale Descoperirii dumnezeieşti, iar Biserica a lucrat continuu pentru desăvârşirea sufletească a credincioşilor, aşa cum ne-o dovedeşte istoria Bisericii încă de la apariţia creştinismului.
Prin urmare, „Tradiţia”, în înţelesul creştin, nu înseamnă încremenire în forme moarte omeneşti, ci numai păstrarea nestricată a adevărului Descoperirii dumnezeieşti, izvor nesecat de desăvârşire.
În ce înţeles, anume, se poate vorbi despre progresul Sfintei Tradiţii?
Progresul Sfintei Tradiţii înseamnă dezvoltarea şi adâncirea acesteia.
«Progresul pentru fiecare lucru, zice Vincenţiu de Lerin, înseamnă dezvoltarea acestui lucru din sine însuşi. E cazul cu inteligenţa, cu ştiinţa, cu înţelepciunea; fiecare din acestea se dezvoltă numai în felul propriu. În cazul religiei, dogma se poate dezvolta numai în ea însăşi, în acelaşi înţeles, în aceeaşi idee. Religia poate imita felul de dezvoltare al corpurilor, care deşi cu înaintarea anilor îşi dezvoltă funcţiunile, ele rămân, totuşi, ceea ce erau... Se poate adăuga formă, înfăţişare, distincţie, totuşi firea fiecărui gen rămâne aceeaşi».
Prin dezvoltarea şi adâncirea Tradiţiei, deci, noi căpătăm o înţelegere din ce în ce mai limpede a învăţăturilor descoperite de Dumnezeu. Aceste învăţături ajung a fi formulate de Biserica în mod solemn în Sinoadele ecumenice sau prin propovăduire constantă a aceloraşi adevăruri dumnezeieşti, în „Dogme”, care sunt scurte formule de credinţă, propovăduite în Biserică spre mântuirea noastră.
Ce condiţie se cere pentru ca un adevăr de credinţă să fie formulat în Dogmă?
Adevărul de credinţă trebuie să fie cuprins în Descoperirea dumnezeiască, adică în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie.
Când Sinoadele ecumenice nu se mai adună, cum deosebim învăţătura adevărată de cea mincinoasă?
De la ultimul Sinod ecumenic (787) pînă astăzi, oamenii învăţaţi ai Bisericii Ortodoxe au cercetat cu atenţie Sfânta Scriptură si Sfânta Tradiţie şi au scos din ele învăţăturile trebuitoare şi adevărate pe care totdeauna le-au înfăţişat în opoziţie cu cele mincinoase. Aceste învţăţături adevărate au fost, apoi, aprobate în cea mai mare parte de Sinoadele Bisericilor Ortodoxe care le-au formulat în „Mărturisiri de Credinţă”, călăuze vrednice de toată încrederea. În clipele grele ale vieţii Bisericii, Sinoadele a toată Ortodoxia sunt crainicii adevărului dumnezeiesc.
Când împrejurări deosebite împiedică adunarea unor astfel de Sinoade, este de ajuns consimţirea tuturor Bisericilor Ortodoxe la primirea unui adevăr de credinţă, sau de viaţă, pe temeiul sigur al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii.

Învățătura de Credință Ortodoxă - Catehismul Ortodox
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române - București